- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Guvernul ia in calcul inghetarea salariilor si pensiilor cel putin pana in S2 2012- surse

26 Oct, 15:58 • Redactia DailyBusiness
Guvernul ia in calcul elaborarea unui proiect de buget pentru anul viitor care sa nu includa nicio majorare de salarii si pensii cel putin pana in al doilea semestru din 2012, datele economice urmand sa fie reanalizate la finele lunii iunie pentru eventuale cresteri in partea a doua a anului viitor.
Guvernul ia in calcul inghetarea salariilor si pensiilor cel putin pana in S2 2012- surse

„Una dintre variantele luate in calcul cu grad mare de posibilitate
este ca proiectul de buget pentru anul viitor sa nu includa pentru inceput, cel
putin pana in semestrul II, nicio majorare de salarii si pensii, urmand ca la
sfarsitul lunii iunie 2012 sa fie efectuata o noua analiza a situatiei
economice, pe baza careia sa se decida daca pot fi aplicate in lunile ramase
astfel de majorari, in functie de prognoza de venituri de la acel moment”,
au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.

Potrivit acestora, recomandarea transmisa Guvernului de catre Comisia
Europeana (CE), pe „cai neoficiale”, este ca proiectia bugetara sa
fie construita pe o crestere economica de circa 2% din PIB si un deficit sub 3%
inclusiv pierderile companiilor de stat.

Legea responsabilitatii fiscale interzice efectuarea de majorari salariale
cu sase luni inainte de alegeri, dar Guvernul ar putea justifica o eventuala
derogare de la lege in 2012, an electoral, prin faptul ca in cazul bugetarilor
nu este vorba de majorari, ci de recuperari de salarii.
O prima derogare de la Legea responsabilitatii fiscale a fost decisa de
Guvern in vara acestui an, cand cheltuielile la bugetul general consolidat au
fost majorate pentru alte capitole decat cele privind plata serviciului
datoriei publice si a contributiei Romaniei la bugetul Uniunii Europene.

O misiune comuna a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si a Bancii
Mondiale se afla in Romania in perioada 25 octombrie-7 noiembrie pentru a treia
evaluare a acordului stand-by.

Cele mai importante teme de discutie cu autoritatile
romane vizeaza constructia bugetului pe anul viitor si reforma companiilor de
stat.
Surse guvernamentale au declarat saptamana trecuta ca discutiile cu misiunea
de evaluare a acordului preventiv privind constructia bugetului pe 2012 pornesc
de la o prognoza de crestere economica de 2,3-2,5% si un deficit bugetar in
2012 in limita a 3% din PIB, tinta asupra careia insista Comisia Europeana si
mai putin FMI.

Premierul Emil Boc a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca bugetul
pentru anul viitor va include politici rationale, fiind foarte putine sanse
pentru o reducere a contributiilor de asigurari sociale, in timp ce o majorare
a salariilor pentru bugetari va depinde de cresterea economica.

Potrivit acestuia, initial, in primavara, Guvernul agrease cu CE o prognoza
de crestere economica 3,5-4% pentru 2012, in baza careia a si fost conceput
proiectul legii bugetului de stat, dar acum va trebui sa aiba loc discutii
„la un alt nivel, dupa aceasta revizuire a prognozei de crestere economica
pentru intreaga UE”.

Emil Boc a adaugat ca autoritatile romane se afla in plina negociere cu CE si
discuta despre revizuirea prognozei de crestere economica a Romaniei pentru
2012.

Pentru acest an, Guvernul si FMI mizeaza pe o crestere economica de 1,5%.
Estimarea actuala pentru cresterea de anul viitor este de 3,5-4%.
Anul trecut, Guvernul a decis reducerea salariilor din sectorul bugetar cu
25%, masura aplicata din luna iulie. In ianuarie 2011, salariile de baza ale
bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010,
si nu din luna iunie.

Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% fata de luna
iunie 2010, cand au fost reduse de Guvern.
Premierul Emil Boc a anuntat initial ca pierderea salariala va fi recuperata
integral de bugetari pe parcursul anului viitor, chiar si in doua transe, dar
ulterior si-a nuantat declaratiile, explicand ca o astfel de recuperare va
depinde strict de resursele bugetare si nu vor fi lansate promisiuni in acest
sens daca nu exista perspectiva unei cresteri economice de 3,5%.
In privinta pensiilor, legislatia in vigoare prevede ca acestea trebuie
majorate anul viitor cu 100% raportat la inflatie si 50% din cresterea salariului
mediu brut.

Urmărește Daily Business pe Google News