„Motivul pentru care am venit astazi (n.r. – sambata) la sucursala Portile de Fier si maine (n.r – duminica) voi fi la sucursala din Caransebes este pentru a invita toti specialistii si in special pe cei tineri, cei care au o buna pregatire teoretica, dar si tehnica, pentru ca au experienta de cativa ani in Hidroelectrica, sa se inscrie la concursurile pe care le vom organiza in luna mai, privind ocuparea celor 67 de functii de manager. Este cel mai radical, complex sau
complet proces de restructurare a managementului unei companii si derulat din 1990 si pana in prezent”, a afirmat
Borza, citat de corespondentul Mediafax.
Administratorul judiciar al
Hidroelectrica a aratat ca prin acest concurs isi propune ca la momentul iesirii
din insolventa Hidroelectrica sa fie prima companie
din Romania care va avea un management profesionist, spunand ca se cauta
„oameni care sunt titularizati pe functii fara nicio ingerinta politica
sau fara alte subiectivisme, la care vor prevala la toate aceste selectii de
personal exclusiv competentele manageriale si profesionale”.
Remus Borza a mai spus ca pana
acum au plecat din Hidroelectrica 151 de oameni din 5.239, iar in perioada urmatoare
vor mai pleca 50 – 100 de oameni din personalul TESA, din acele sucursale in
care exista in continuare o supradimensionare.