Din
ianuarie 2016, salariul minim este de 1.700 lei, iar în luna mai 2016 va crește
la 2.000 de lei. Aceasta înseamnă o creștere cu 47% a salariului minim brut în
Ikea România din luna mai 2016 față de luna decembrie 2015.
Creșterea salariului minim în Ikea România
este cea mai recentă dintr-o serie de investiții pentru angajați pe care
compania Ikea le-a făcut în ultimii doi ani.
În 2013, a fost introdus programul
One Ikea Bonus, prin care toți angajații primesc un bonus de performanță,
precum și programul de loialitate Tack!, prin care angajații care lucrează în
compania Ikea de peste cinci ani sunt recompensați cu o contribuție anuală la
planurile individuale de pensie.
Compania a început un proces continuu de
aliniere între toate țările din regiunea Europa de Sud Est (SEE), bazat pe
evaluarea performanțelor individuale și corelat cu rezultatele financiare
totale.
Prin urmare, toți angajații Ikea SEE din cele patru țări (România,
Croația, Serbia și Slovenia) vor beneficia de un pachet de beneficii Total
Reward, noi niveluri salariale bazate pe principii de corectitudine și
incluziune care să contribuie pe termen lung la bunăstarea tuturor angajaților
Ikea SEE începând cu anul financiar 2017 (septembrie 2016 – august 2017).
Pe lângă nivelul salarial mai mare, angajații
Ikea SEE beneficiază în acest moment de un pachet de beneficii care
include asigurare medicală, asigurare de risc, mese subvenționate în Restaurantul
Angajaților, discount de angajat, petreceri anuale, cadouri pentru copii – printre
altele.