- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

INS: Numarul salariatilor va scadea in toate domeniile pana in iulie

28 May, 13:04 • Redactia DailyBusiness
Managerii firmelor romanesti estimeaza ca numarul angajatilor va scadea in toate domeniile in perioada mai-iulie, cele mai afectate sectoare fiind industria prelucratoare, constructiile si comertul cu amanuntul, potrivit unui studiu al Institutului National de Statistica (INS).
INS: Numarul salariatilor va scadea in toate domeniile pana in iulie

Numarul de salariati din industria prelucratoare ar putea scadea pe total, cu -24%, sold conjunctural (diferenta intre procentajul respondentilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa – n.r.), chiar mai accentuat in cazul intreprinderilor foarte mari, cu cel putin 500 de angajati (sold conjunctural -30%).

Cele mai afectate domenii ar putea fi metalurgia, fabricarea mobilei, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului (solduri conjuncturale -69%, -51% si respectiv -43%).

Pe de alta parte, directorii firmelor din industria prelucratoare preconizeaza, pentru urmatoarele 3 luni, o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural -2%) si a preturilor produselor industriale (sold conjunctural -1%).

De asemenea, managerii din Romania se asteapta si la reducerea numarului de salariati si in constructii, atat pe total (sold conjunctural -13%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor.

Activitatea de constructii, potrivit estimarilor din luna mai 2009, va inregistra, in urmatoarele 3 luni, o tendinta de relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural -3%), coroborata cu o scadere moderata a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -11%). Preturile lucrarilor de constructii vor inregistra o relativa stabilitate (sold conjunctural -1%), se mai arata in studiul INS.

Angajatorii din sectorul de comert cu amanuntul prognozeaza, pentru urmatoarele 3 luni, o tendinta de scadere a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural -22%).

In ceea ce priveste activitatea economica din acest domeniu, managerii au estimat o scadere moderata (sold conjunctural -7%). In schimb, se asteapta ca volumul total al vanzarilor de marfuri sa aiba o tendinta de relativa stabilitate (sold conjunctural -1%).

De asemenea, in sectorul de servicii se estimeaza, pentru urmatoarele 3 luni, o scadere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural -14%), tendinta ce este data in special de intreprinderile mici (1-49 salariati) si cele mari (250-499 salariati).

Potrivit asteptarilor managerilor, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste o scadere moderata (sold conjunctural -11%).

Managerii anticipeaza, totodata, ca preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de relativa stabilitate (sold conjunctural +4%), dupa ce situatia economica din sectorul de servicii, in ultimele 3 luni, a avut o tendinta de scadere (sold conjunctural -20%).

Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.070 agenti economici), constructiilor (1.258), comertului cu amanuntul (2.678) si serviciilor (2.081). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de plus/minus 5% la nivelul unui sector de activitate.

Urmărește Daily Business pe Google News