- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Ion Sturza a demisionat de la Rompetrol

14 Aug, 16:40 • Redactia DailyBusiness
Ion Sturza (foto), directorul general adjunct al Rompetrol, si-a anuntat demisia si va parasi functia la 1 septembrie, potrivit Mediafax.
Ion Sturza a demisionat de la Rompetrol

Sturza a fost premier al Republicii Moldova in perioada februarie-noiembrie 1999. El a condus filiala Rompetrol din Republica Moldova, din 2002, iar in 2006 a fost ales membru in Consiliul de Administratie al grupului Rompetrol.

Compania kazaha KazMunaiGaz a anuntat, in iulie, cand a preluat integral grupul creat de omul de afaceri Dinu Patriciu, mai multe schimbari la nivelul conducerii.

Astfel, 3 directori din vechea echipa de conducere a Rompetrol a lui Patriciu, respectiv Eric Kish, Adrian Petrus si Dan Ionescu, au fost inlocuiti cu reprezentanti ai KazMunaiGaz.

Conducerea Rompetrol a fost preluata de fostul adjunct al lui Patriciu, Saduokhas Meraliev. Pentru functia de director general adjunct a fost anuntat Andre Naniche.

Patriciu a declarat, la inceputul lunii iulie, ca se retrage de la conducerea grupului, respectiv din functia de director general, dar va ramane in Consiliul de Administratie.

KazMunaiGaz a preluat 75% din actiunile grupului Rompetrol in 2007, pentru 1,6 miliarde dolari, iar in iunie 2009 a achizitionat si restul titlurilor, ajungand sa detina integral Rompetrol.

Urmărește Daily Business pe Google News