Madalina Radulescu a fost numita ca director interimar al Departamentului Stiri de catre Alexandru Sassu in 16 octombrie, in momentul reorganizarii Directiei Stiri a TVR.
„Presedintele-director general a decis prelungirea interimatului sefului Departamentului Stiri al TVR pana la sfarsitul anului, cu mentiunea ca acest interimat va fi intrerupt odata cu demararea procedurilor de organizare a concursului pentru acest post”, a precizat Biroului de Presa al TVR.
Mandatul interimar al Madalinei Radulescu urma sa expire vineri, odata cu implinirea celor 30 de zile de la numirea in functie.
Madalina Radulescu lucreaza in presa de 14 ani, fiind, de-a lungul timpului, reporter la „Cronica romana” si la agentia de stiri Romsat, iar intre 1995 si 2004, editor la postul Antena 1. La TVR lucreaza din 2004, ca realizator de emisiuni si coordonator al retelei de corespondenti teritoriali.