Confederatia
Nationala Sindicala „Cartel Alfa” si Federatia Sindicatelor
din Comert semnaleaza premierului „situatia grava aparuta in
cadrul companiilor multinationale” referitor la politica fata de
angajati si programul acestora de lucru in perioada zilelor de
sarbatoare legala, potrivit Mediafax.
Sindicalistii sustin ca pana in anul
2010 companiile multinationale din sectorul comert au avut o
atitudine care a ramas in limite decente fata de sarbatorile
nationale legale si fata de angajati, magazinele ramânând inchise
trei zile pe an, respectiv 1 ianuarie, prima zi de Paste si prima zi
de Craciun.
„In 2011,
compania Real Hypermarket Romania a decis sa incalce dreptul
angajatilor la un Craciun in familie si a deschis magazinele in prima
zi de Craciun. Intentia a fost sa deschida si in ziua de 1 ianuarie
2012 insa, ca urmare a unei campanii sindicale initiata de CNS
«Cartel Alfa», care a fost sustinuta international si de zeci de
sindicate din comert de pe toate continentele, ONG-uri, reprezentanti
ai Bisericii Catolice din mai multe tari, compania a decis sa renunte
la deschiderea magazinelor in 1 ianuarie”, se arata in
scrisoarea deschisa transmisa premierului.