- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Manager de mare success. Ce stiu, ce fac si ce spun cei mai buni manageri

04 Dec, 00:02 • Redactia DailyBusiness
Autor: Nic Peeling
Manager de mare success. Ce stiu, ce fac si ce spun cei mai buni manageri

Editura MeteorPress
Colectia: Business

Pret 17 lei

Titlu original: Brilliant manager – what the best managers know, do and say

Cartea intr-un minut:
Minimul necesar de care are nevoie un manager pentru a avea succes poate insemna cateva lucruri de bun simt. Sa fie un exemplu pozitiv, sa conduca echipa intr-o directie rationala, sa inteleaga rezultatele profit/pierdere, sa fie integru, curajos si hotarat, sa nu fie intimidant si sa nu-i invinovateasca pe altii.

Cronica DailyBusiness

Faptele si nu vorbele managerului sunt urmate de echipa – este principalul sfat al autorului, pe care construieste intreaga carte. Astfel, pentru a determina angajatii sa se comporte intr-un anumit fel, managerul ar trebui sa dea primul exemplu, suflecandu-si manecile si ajutand.

Biroul managerului trebuie sa fie deschis atat pentru intalnirile oficiale cat si pentru intrebari neoficiale. Deschiderea si onestitatea ii fac pe angajati sa abordeze problemele in discutiile lor cu managerii.

Fiecare manager isi stabileste o linie de demarcatie intre viata profesionala si cea personala. Acest lucru ar trebui sa fie posibil si pentru fiecare angajat, fara ca managerul sa-l sileasca sa ramana peste program.

Intre sex si putere exista o legatura bine cunoscuta, deci sunt posibile relatii sexuale intre sefi si membrii de sex opus din echipa. Sfatul autorului este sa se evite orice flirt, sub orice forma, orice gluma cu conotatie sexuala, orice ar putea fi interpretat ca hartuire sau discriminare sexuala.

Nic Peeling vede conducerea ca un concept de cont bancar. Ori de cate ori managerul face ceva bun, depune in contul echipei o doza de credibilitate la care poate apela ulterior. Insa, greselile facute de manageri sunt mai importante decat depunerile. Din aceasta cauza, contul poate intra in faliment cu usurinta.

Trasaturile personalitatii managerului devin parte din cultura echipei. Daca managerul este foarte competitiv, echipa va fi probabil foarte competitiva. Astfel, este posibil ca echipa sa preia sensibilitatea, generozitatea sau agresivitatea managerului.

Critica unui manager superior trebuie oprita la managerul echipei, care are menirea de a-si proteja personalul. O greseala trebuie recunoscuta si atunci cand e cazul, managerul trebuie sa-si ceara scuze.

Managerul nu poate fi un tip din „gasca”, pentru ca echipa nu va uita niciodata cine este conducatorul. Intimidarea fatisa este o trasatura neplacuta la un manager. Formele subtile ale acesteia sunt intreruperea vorbitorilor, enervarile frecvente, presiunile exercitate asupra angajatilor pentru a lucra peste program, lipsa de respect.

Managerii ar trebui sa ia in calcul si simularea unui comportament bun. Angajatii ii respecta mai mult pe cei care-si folosesc intelectul si nu firea innanscuta, pentru a se purta cum se cuvine. De asemenea, predictibilitatea si consecventa nasc incredere.

Managementul nu este pentru cei cu inima slaba. Managerii sunt siliti uneori sa adopte pozitii extreme. Pentru a putea forma echipe bune, este nevoie de diverse talente la care managerul sa poata apela. In conducerea echipei, acesta ar trebui sa tina cont de diferitele tipologii umane si sa respecte competenta profesionala a celor de alta formatie.

Unul dintre semnele care arata ca un manager se descurca bine este o echipa care se comporta asa cum doreste acesta, fara a fi supravegheata sau instruita in mod explicit.

Urmărește Daily Business pe Google News