Meseria care devine din ce în ce mai căutată de angajatorii români. Poate fi practicată din orice colț al lumii, iar salariul este pe măsură. Totuși, tinerii se feresc de această meserie, potrivit Observator. Această meserie nu a fost afectată de digitalizare și este căutată în toate perioadele anului.
În ultimii ani, job-urile din afară au devenit opțiunea principală a românilor care își doresc să aibă un trai mai bun. În acest mod, s-a ajuns la o criză majoră de meseriași.
Meseria care este la mare căutare este cea de instalator. Potrivit datelor oficiale, instalatorii sunt printre cei mai căutați pe piața muncii și sunt plătiți cu aproximativ 2.000 de euro pe lună, iar suma poate crește în funcție de vechime și lucrări. Salariile din acest domeniu sunt în creștere pentru că majoritatea tinerilor părăsesc România, iar cei care rămân, nu aleg să meargă la școli profesionale. Iar pe lângă instalatori, cererea de pe piața muncii este mare în ceea ce privește mecanicii auto sau frizerii.
Angajatorii obișnuiesc să aducă muncitori din țări din afara Europei, cu toate că ar prefera să lucreze cu românii. Lipsa de muncitori de origine română în astfel de domenii însă, îi determină, din păcate, să apeleze la străini. Dacă pe piața din țară ar exista suficienți meseriași, angajatorii ar avea costuri mai reduse, s-ar confrunta cu mai puțină birocrație, diferențele culturale nu ar exista, iar comunicarea ar fi mai eficientă.
Citește și: Salariul uriaș al unui măcelar în România! Cât se câștigă din această meserie în 2024