- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Numarul joburilor disponibile in Romania a crescut cu 519 intr-o saptamana

16 Feb, 11:23 • Redactia DailyBusiness
Numarul locurilor de munca disponibile pana pe 19 februarie s-a marit cu 519 fata de saptamana anterioara, pana la 10.552, pe fondul cresterii ofertelor pentru persoanele cu studii medii, potrivit datelor furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
Numarul joburilor disponibile in Romania a crescut cu 519 intr-o saptamana

Majoritatea joburilor vacante pana pe19 februarie sunt inregistrate in Bucuresti (1.017) si in judetele Hunedoara (731), Dolj (695), Constanta (654), relateaza NewsIn.

Cele mai putine locuri de munca disponibile sunt in judetele Alba (31), Bistrita-Nasaud (47) si Ilfov (57).

Persoanele cu studii superioare au disponibile 569 locuri de munca, cele mai multe (238) fiind pentru ingineri. Consilierii financiari-bancari beneficiaza de 39 de oferte, asistentii medicali generalisti de 35 de posturi libere, iar pentru contabili sunt vacante 31 de slujbe.

Cele mai putine posturi inregistrate in evidentele ANOFM sunt pentru consilieri juridici – 9 locuri de munca, manageri de proiect si otelari – cate 7 posturi, directori generali pentru societati comerciale – 5 slujbe, medici specialisti si infirmiere – cate 4 posturi, farmacisti si traducatori – cate 3 locuri de munca.

Urmărește Daily Business pe Google News