Dana Mihai esteavocat in cadrul Baroului de Avocati Valcea din
1994, mediator in cadrul Centrului de Mediere Valcea din 2005,
detinand in trecut si titlul de lector universitar la Universitatea
“Biottera” din Bucuresti, titular catedra “Drept comercial”
si lector al Institutului National pentru Pregatirea Avocatilor
Craiova (INPPA).
A absolvit
Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Are o
experienta semnificativa in cauzele penale
si de natura penala, fiind de asemenea
specializata in domeniul litigiilor de natura comerciala si civila.
Ea s-a alaturat
echipei Olteanu&Asociatii in 2008,lucrand
alaturi de parteneri in cadrul unor procese importante si pentru un
numar de clienti importanti.
“Am inceput sa ne
consolidam departamentul de penal inca din 2008, ca raspuns la
nevoile clientilor”, a declarat Daniel Olteanu partener
Olteanu&Asociatii.
Casa de avocatura Olteanu si Asociatii
a fost fondata in anul 2001 si are in prezent o echipa de 3 avocati
asociati, 10 avocati seniori si 1 avocat junior, specializati pe
domenii de activitate precum farma, medical, drept comercial si
societar, drept fiscal, drept civil, falimente si drept penal.