„La sfarsitul lui 2007 Orange Romania avea 2.750 de angajati cu 12,3% mai mult fata de sfarsitul anului 2006, iar pana la sfarsitul acestui an estimam ca vom avea in jur de 3.000 de angajati”, au declarat pentru DailyBusiness oficialii companiei.
Potrivit acestora, cele mai multe recrutari se vor face, si anul acesta, in pozitii de entry-level in cadrul companiei, in special in departamentul de serviciu clienti, pe pozitii de call-center, si in departamentul de vanzari.
„Ulterior, acesti angajati pot fi promovati in cadrul companiei, fie in acelasi departament, fie in altele”, au precizat reprezentantii Orange.
Cosmote a creat circa 600 de noi locuri de munca pe parcursul ultimilor 2 ani, ajungand la peste 1.000 de angajati la finalul anului 2007, cu aproximativ 300 mai multi decat in 2006.
„In 2008 numarul angajatilor va continua sa creasca, nu putem preciza cati angajati va numara compania la sfarsitul anului, insa primim solicitari numeroase pentru divizia de marketing si pentru call center, la fel pentru zonele tehnice, de dezvoltare, retele si pentru departamentele de relatii cu clientii”, au afirmat reprezentantii companiei.
Pachetele salariale oferite de Cosmote sunt negociate in functie de responsabilitati si de vechime. Pe langa acestea, angajatilor li se ofera si pachete de beneficii, ca asigurare medicala privata, plata orelor suplimentare, bonuri de masa, telefon de serviciu si abonament de telefonie mobila.
Zapp numara in prezent 950 de angajati in Romania, compania urmarind ca pana la finele anului sa isi creasca numarul de angajati cu cel putin 10%, potrivit unor informatii facute publice recent de catre reprezentantii companiei. Departamentele care vor atrage cel mai mare volum de angajati anul acesta vor fi cele de operatiuni, tehnic sau vanzari, care sunt, potrivit reprezentantilor companiei, si cele mai mari departamente ale companiei.
Romtelecom nu are vesti foarte bune pentru segmentul HR al companiei, in 2008, anuntand in jur de 2.500 de disponibilizari pana la finele anului. Anca Georgescu, directorul executiv de resurse umane al operatorului, a declarat pentru DailyBusiness ca cel putin 46% din costurile companiei sunt legate de personal, respectiv HR.
„In 2007 am facut angajari, mai ales in departamentele direct legate de servirea clientilor. In 2008 compania va traversa o perioada de eficientizare si de transformare a modului de operare, iar unul dintre efecte va fi reducerea numarului de angajati, insa vor fi facute si angajari in anumite departamente, in special in cele care vizeaza relatiile cu clientii,” a precizat Georgescu pentru DailyBusiness.
Aceasta a indicat departamentele comerciale, call centere, financiar, dar si IT ca fiind cele mai atractive pentru cei interesati, in 2007, de un job in cadrul Romtelecom.