Conform
Smartree, lider pe piața de externalizare a proceselor de HR, în ultimii ani, companiile
din România au început să-și pună problema importului de angajați din țări
non-UE, care să asigure resursa umană în sectoarele în care există deficit de
personal și activitatea riscă să fie întreruptă din această cauză. În schimb,
costurile ridicate asociate procedurii de angajare internațională, concomitent
cu durata relativ mare de închidere a proiectelor, reprezintă cele mai
importante dezavantaje.
Printre dezavantaje se mai numără diferențele culturale și de limbă
vorbită; integrarea angajaților străini într-o nouă cultură; un ciclu lung de
angajare, începând cu realizarea documentației și demararea procedurilor pentru
a obține avizele necesare din partea instituțiilor statului; procesul de
recrutare internațională; volatilitatea forței de muncă adusă.
Există, însă, și avantaje pentru țările în care trăiesc și lucrează o
foarte mare populație străină. Acestea se transformă treptat în centre
multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilități nou formate, care
pot contribui la progresul societății prin inovație și creativitate.
„Fenomenul globalizării a încurajat migrația, dar și importul forței de
muncă mai ieftină. Este o practică des întâlnită, valabilă atât în cazul unor
țări mari precum Statele Unite ale Americii, unde populația latino-americană
este preponderentă pe anumite sectoare de activitate, dar și în cazul țărilor
mai mici, precum România. În 50 de ani, importul forței de muncă va deveni o
necesitate, dublată și de evoluția demografică negativă la nivelul României.
Totuși, problema imigraței este una extrem de sensibilă și politizată, mai ales
în contextul actual, cand anumite state își pun problema dacă în această cursă
de a câștiga forță de muncă ieftină pentru anumite joburi pe care populația
locală le refuză, nu cumva riscă să-și piardă identitatea națională”, consideră
Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
Primele inițiative în sensul recrutării de forță
de muncă din afara țării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele
pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse și includ
migrația anumitor categorii sociale către țări mai dezvoltate din vest,
scăderea natalității, cerințele în schimbare pentru diferite locuri de muncă,
schimbări dictate de noile tehnologii și incapacitatea sistemului de învățământ
de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi.
Industriile în care companiile
au recurs la angajarea de lucrători străini sunt: HoReCa, producție, industria
ușoară, agricultură, construcții, servicii, iar cei mai mulți angajați străini provin
din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, țări în care nivelul
de trai este sub cel al României.
Pentru angajarea lucrătorilor străini, angajatorii români trebuie să
parcurgă mai multe etape: obținerea avizului de angajare, a unei vize de lungă
ședere și a dreptului de locuire pe teritoriul României, eliberarea unui permis
de ședere în scop de muncă sau în scop de detașare și obținerea avizului de
angajare.
Acesta din urmă este eliberat de Inspectoratul General pentru
Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale, iar compania care îl solicită trebuie
să îndeplinească anumite condiții, printre care să nu aibă obligații către bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii
cererii sau să nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucrători
nou-admiși pe piața forței de muncă.
Pachetul de beneficii pentru un angajat străin poate include biletul de
avion spre România, cazare comună, iar în unele cazuri transport asigurat de la
locul de cazare la locul de muncă și bilet de avion spre țara de origine la o
anumită perioadă de timp.
De asemenea, lucrătorii străini pot beneficia și de
masă asigurată și bucătar specific regiunii din care provin. Pentru a facilita
acomodarea acestora, angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care
vorbește o limbă de circulație internațională.