- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Peste 1.900 de persoane au fost angajate vineri la Bursa generala a locurilor de munca

15 Apr, 18:52 • Redactia DailyBusiness
In cadrul Bursei generale a locurilor de munca, organizata vineri, la nivel national, de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), au fost angajate pe loc 1.939 persoane, dintre care 77 persoane cu studii superioare.
Peste 1.900 de persoane au fost angajate vineri la Bursa generala a locurilor de munca

Totodata, au fost selectate 24.384 persoane pentru o potentiala angajare, conform ANOFM.

Principalele ramuri de activitate in care au fost incadrate pe loc cele mai multe persoane, sunt: constructii de cladiri; agricultura, vanatoare si servicii anexe; industria alimentara; fabricarea articolelor de imbracaminte; fabricarea de mobila; comert cu amanuntul; fabricarea altor produse din minerale nemetalice; comert cu ridicata cu exceptia comertului cu autovehicule.

Principalele meserii aferente locurilor de munca ocupate sunt: muncitor necalificat, mecanic, zidar, dulgher, camerista, sofer, consilier financiar, agent asigurari, vanzator, asistent medical, inginer, agent turism.

Dintre cele 24.384 persoane selectate in vederea incadrarii, cele mai multe au fost in Iasi – 2.408, Bucuresti – 1.955, Cluj – 1.561 si Bihor – 1.312.

De asemenea, dintre cele 1.939 persoane incadrate in munca pe loc, cele mai multe au fost in Constanta – 385, Hunedoara – 209, Teleorman – 154, Botosani – 116.

Numarul de locuri de munca oferite de cei 2.508 agenti economici participanti la Bursa a fost de 29.800, iar numarul persoanelor participante a fost de 51.825.

Cele mai multe locuri de munca au fost oferite in Bucuresti (5.055), Iasi (1.787), Brasov (1.210), Constanta (1.131), Prahova (1.094) si Timis (1.036).

Cele mai multe persoane participante s-au inregistrat in Bucuresti (3.060), Iasi (3.021), Cluj (2.700), Prahova (2.615) si Timis (2.096).

Urmărește Daily Business pe Google News