- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

PFA-urile vor putea sa angajeze personal cu contract de munca

15 May, 14:03 • Redactia DailyBusiness
Persoanele fizice autorizate (PFA) vor avea dreptul sa angajeze cu contract individual de munca terte persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care au fost autorizate, posibilitate care va fi introdusa prin modificarea legislatiei, releva o ordonanta de urgenta discutata in Guvern.
PFA-urile vor putea sa angajeze personal cu contract de munca

Legislatia in vigoare stabileste ca o persoana fizica autorizata nu poate angaja cu contract de munca terte persoane. Guvernul a pregatit insa o ordonanta de urgenta care modifica aceasta prevedere.

„Persoana fizica autorizata isi poate desfasura activitatea individual si independent sau poate angaja, in calitate de angajator, terte persoane cu contract individual de munca, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca”, se arata in documentul citat de [url=http://www.mediafax.ro/economic/persoanele-fizice-autorizate-vor-putea-sa-angajeze-terte-persoane-cu-contract-de-munca-8267445]Mediafax[/url].

Au oamenii de afaceri motive sa lucreze pe PFA si nu „pe firma”? Potrivit specialistilor, transferarea business-ului de pe firma pe PFA prezinta multe avantaje, mai ales in ceea ce priveste folosirea banilor si plata impozitelor, dar are si dezavantaje importante, cel mai mare fiind imposibilitatea de a angaja personal, afacerea fiind astfel limitata la un singur salariat, se arata, [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/1-mai-devine-ziua-oamenilor-muncii-persoane-fizice-autorizate-pfa-24942/]intr-o analiza DailyBusiness.ro[/url], publicata dupa introducerea impozitului forfetar. In urma masurii, economistii estimau ca peste 100.000 de patroni urmau sa-si inchida firmele, transferand business-ul pe offshore sau pe PFA.

Dincolo de faptul ca PFA-ul nu poate avea decat un singur angajat, fapt ce limiteaza dezvoltarea business-ului, persoana fizica autorizata trebuie sa ia in piept birocratia, de la administrarea facturilor, la plata impozitelor si monitorizarea modificarilor legislative in domeniu, pentru a nu se trezi cu amenzi, considerau specialistii, la acel moment.

Anul trecut, o data cu modificarea Codului Fiscal, a fost vehiculata ideea ca PFA-urile vor disparea, ca urmare o noilor reglementari. „Angajatorii care isi sfatuiau angajatii sa isi faca PFA pentru a nu le mai plati taxele salariale nu vor mai putea apela la acest mijloc de restrangere a taxelor catre stat”, se arata [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/desfiintarea-pfa-urilor-numai-una-dintre-consecintele-negative-ale-modificarii-codului-fiscal-45662/]intr-o analiza  a Cabinetului de Avocatura Scarlatescu[/url].

„Activitatea colaboratorului va fi considerata dependenta de societate si, in consecinta, atat platitorul de venit (societatea comerciala) cat si persoana fizica beneficiara a venitului platit vor fi obligati la plata asigurarilor sociale pentru sumele platite. Acest lucru va creste dramatic costurile de functionare a PFA-urilor si nu vor mai justifica existenta lor pentru intreprinzatori”, mentiona analiza citata.

Urmărește Daily Business pe Google News