Isabelle Pleska a deținut până în prezent funcția de Director de Strategie în cadrul
companiei, contribuind în ultimele luni la dezvoltarea strategică a brandului
Praktiker.
Pleska are o vastă experiență în domeniul DIY, a condus
pentru mai bine de zece ani operațiunile din România ale unui alt retailer de profil, Brico Depot (fostul Bricostore).
Fluentă în română, engleză, franceză și maghiară, Pleska a dezvoltat proiecte
de succes, atât pe piața locală de DIY, cât și pe cea externă.
Praktiker România deține în prezent 28 magazine în 24 de
orașe din țară. Oferta Praktiker cuprinde peste 40.000 de produse, incluzând
decorațiuni pentru interior și exterior, produse sanitare, mobilă, electronice și
electrocasnice, produse pentru gradinărit și materiale de construcții.