- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Primul manual de bune practici pentru specialistii in Resurse Umane

21 Sep, 12:42 • Redactia DailyBusiness
Asociatia profesionistilor romani in Resurse Umane da startul inscrierilor pentru primul Manual de Bune Practici in Resurse Umane (RU) din Romania, a anuntat luni organizatia.
Primul manual de bune practici pentru specialistii in Resurse Umane

Manualul de Bune Practici in Resurse Umane va cuprinde studii de caz care acopera 7 domenii cheie: recrutare si selectie, compensatii si beneficii, legislatia muncii si relatii de munca, managementul performantei, instruire & dezvoltare profesionala, design si dezvoltare organizationala, strategia de RU.

Lista este deschisa oricaror initiative de management al resurselor umane realizate in ultimii ani de organizatii care activeaza in Romania.

Acest manual se realizeaza in cadrul proiectului „Parteneriat in sprijinul dezvoltarii domeniului resurselor umane”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si implementat de Asociatia HR Management Club in perioada mai 2009 – august 2010, Varianta finala va fi lansata la jumatatea anului 2010.

„Membrii HR Club care voluntariaza in grupul de lucru pentru pregatirea acestui manual, vor analiza studiile de caz inscrise, pe baza a 4 criterii: gradul in care solutia propusa este fundamentata din punct de vedere conceptual, teoretic si/sau etic; daca solutia foloseste si indeplineste indicatori cheie de performata pe proiect; masura in care solutia este replicabila si in alte organizatii, si daca solutia este simpla, dar, bineintele,s nu simplista”, a declarat Csaba Gergely, presedintele HR Club.

Urmărește Daily Business pe Google News