Bucurestiul a numarat in ianuarie 18.300 de someri, circa 57% dintre acestia fiind femei, relateaza NewsIn.
Conform AMOFM , dintr-o populatie activa la nivelul Capitalei de peste 1 milion de persoane, 18.304 erau someri in prima luna a anului, din care 10.418 erau femei. In decursul lunii ianuarie au fost angajati1.351 de someri.
Tot de la 1 ianuarie, 57 de absolventi au fost incadrati in munca, din care 31 prin subventia acordata de stat. Potrivit legii privind stimularea ocuparii fortei de munca, angajatorii care incadreaza absolventi primesc subventii intre 1 si 1,5 salarii de baza minime brute pe economie, timp de un an. Cei care angajeaza absolventi pe durata nedeterminata sunt scutiti, timp de un an, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta absolventilor respectivi.
Ultimele rapoarte intocmite de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) arata ca rata somajului la nivel national a fost, in decembrie, de 4,1%, cu 0,1% mai mica decat in luna anterioara, cel mai ridicat nivel inregistrandu-se in judetul Vaslui (9,6%), iar cel mai scazut in Ilfov (1,5%).