Romanian
 - 
ro
Cariere

Reguli noi pentru asistenţii maternali. Care sunt românii care nu vor mai putea lua copii în plasament

29 Feb, 15:49 • Russo George
Persoanele care se află la vârsta pensionării, care au condamnări definitive sau cele care nu au finalizat învăţământul gimnazial nu vor mai putea fi asistenţi maternali. Noile reglementările sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre pus recent în dezbatere publică de Ministerul Familiei.
Reguli noi pentru asistenţii maternali. Care sunt românii care nu vor mai putea lua copii în plasament

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat în dezbatere, pe 19 februarie, un proiect de hotărâre privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistenţilor maternali.

Pot fi atestaţi ca asistenţi maternali persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii

– a împlinit vârsta de 18 ani şi are capacitate deplină de exerciţiu;

– a absolvit învățământul gimnazial;

– prin comportamentul ei în societate şi profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor;

– persoana şi soţul/soţia prezintă disponibilităţi afective în relaţiile cu copiii;

– soţul/soţia şi copiii cu vârste de peste 14 ani care au acelaşi domiciliu cu solicitantul şi-au exprimat acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii;

– are domiciliul într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale şi, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare necesare copilului/copiilor pe care îi va primi în plasament;

– are drept de folosinţă asupra unei locuinţe care acoperă în mod corespunzător necesităţile de preparare a hranei, de igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primiţi în plasament şi pentru care se poate asigura un spaţiu individualizat de odihnă şi efectuare a temelor;

– cel puţin unul dintre membrii adulţi ai familiei, cu care locuieşte, realizează venituri.

Situații în care o persoană nu mai poate fi asistent maternal

Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în una dintre situațiile următoare:

– a depășit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;

– a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenţie a unor infracţiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, precum și de corupție și de serviciu;

– are în familie membri cu vârsta de peste 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta, care au fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o faptă penală;

– a fost decăzută din drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-au fost interzise drepturile părinteşti ca pedeapsă complementară;

– suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;

– are în familie membri sau alte persoane care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;

– are istoric de violenţă în cadrul propriei familii, în reţeaua socială sau în comunitate;

– a avut sau, după caz, are copil în sistemul de protecţie specială;

– a consimţit la adopţia propriului copil;

– suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope;

– are în familie membri sau alte persoane majore, care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli psihice, sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope;

– i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situației în care atestatul a fost retras la cerere.

În plus, asistentul maternal nu va primi în plasament un copil dacă diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani sau depăşeşte 47 de ani şi va fi evaluat înainte de un psiholog şi de un asistent social.

Ministerul Familiei propune şi extinderea valabilităţii atestatului de asistent maternal de la trei ani la o perioadă nedeterminată, cu avizare la fiecare doi ani, pe baza evaluării, potrivit Alba24.

Pentru nerespectarea acestor prevederi vor fi aplicate amenzi între 2.500 şi 10.000 lei.

Citeşte şi: Sebastian Burduja îl acuză pe Nicușor Dan că împiedică fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica: Nu e un moft, e o necesitate

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Visul unei autostrăzi, spulberat! Lovitură dură pentru Moldova: drumul spre Iași nu va fi gata mai devreme
Visul unei autostrăzi, spulberat! Lovitură dură pentru Moldova: drumul spre Iași nu va fi gata mai ...
Cum este schimbat comportamentul românilor de războiul comercial declanțat de Donald Trump: cumpără tot mai multe produse locale
Cum este schimbat comportamentul românilor de războiul comercial declanțat de Donald Trump: cumpără ...
Ce se întâmplă cu adevărat în corpul tău când mănânci carne zilnic? Efectele ascunse pe care nimeni nu ți le spune!
Ce se întâmplă cu adevărat în corpul tău când mănânci carne zilnic? Efectele ascunse pe care ...
Românii au plătit, în medie, 246 euro, pentru biletele de avion pentru minivacanţa de Paşte 2025
Românii au plătit, în medie, 246 euro, pentru biletele de avion pentru minivacanţa de Paşte 2025
Adio, „Doi Cocoși”! Restaurantul care a scris istorie în Capitală, înghițit de betoane
Adio, „Doi Cocoși”! Restaurantul care a scris istorie în Capitală, înghițit de betoane
Piaţa imobiliară, creştere importantă în martie 2025. În ce zonă poţi cumpăra cele mai ieftine apartamente cu două camere din Bucureşti
Piaţa imobiliară, creştere importantă în martie 2025. În ce zonă poţi cumpăra cele mai ieftine ...
Horoscop 16 aprilie. Luna în Săgetător agită zodiile. Berbecii devin posesivi, Scorpionii au parte de noroc neașteptat
Horoscop 16 aprilie. Luna în Săgetător agită zodiile. Berbecii devin posesivi, Scorpionii au parte ...
DEMGY Group devine unul dintre principalii producători mondiali de componente din materiale plastice pentru interiorul aeronavelor, datorită achiziției TOOL GAUGE, o companie americană și un furnizor cheie pentru industria aeronautică
DEMGY Group devine unul dintre principalii producători mondiali de componente din materiale plastice ...
Victor Ponta, avertisment dur legat de prezidențiale: ”Vor să anuleze din nou alegerile. Dar de data aceasta s-a umplut găleata cu minciuni. Românii nu mai suportă, nu îi mai acceptă”
Victor Ponta, avertisment dur legat de prezidențiale: ”Vor să anuleze din nou alegerile. Dar de data ...
Dosarul tezaurului dacic. Șeful anchetatorilor olandezi spune că va fi recuperat măcar coiful. ”Ne aşteptăm să îl găsim”
Dosarul tezaurului dacic. Șeful anchetatorilor olandezi spune că va fi recuperat măcar coiful. ”Ne ...
Vouchere de Paște, un nou tip de atac de phishing prin care românii cad pradă hackerilor
Vouchere de Paște, un nou tip de atac de phishing prin care românii cad pradă hackerilor
Câți bani fac Gabriela Cristea și Tavi Clonda din postările de pe Facebook: „Aș mai schimba ceva cu online-ul”
Câți bani fac Gabriela Cristea și Tavi Clonda din postările de pe Facebook: „Aș mai schimba ...
Rămâne singur George Simion? Ziua și demisia din AUR! Cine a părăsit marți partidul
Rămâne singur George Simion? Ziua și demisia din AUR! Cine a părăsit marți partidul
Fraudele de tip spoofing fac din ce în ce mai multe victime în rândul românilor
Fraudele de tip spoofing fac din ce în ce mai multe victime în rândul românilor
CERONAV face angajări. Ce posturi sunt disponibile și care sunt criteriile de angajare
CERONAV face angajări. Ce posturi sunt disponibile și care sunt criteriile de angajare
Unde ne refugiem dacă începe al Treilea Război Mondial. Lista celor mai sigure zece locuri de pe planetă
Unde ne refugiem dacă începe al Treilea Război Mondial. Lista celor mai sigure zece locuri de pe planetă
Scumpiri înainte de Paște! Prețurile produselor tradiționale pentru masa de Paște s-au majorat cu până la 30% față de anii trecuți
Scumpiri înainte de Paște! Prețurile produselor tradiționale pentru masa de Paște s-au majorat cu ...
Trump pune presiune pe Europa: Vrea carne cu hormoni și pesticide pe mesele europenilor. Bruxelles-ul spune un NU categoric
Trump pune presiune pe Europa: Vrea carne cu hormoni și pesticide pe mesele europenilor. Bruxelles-ul ...