- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Salariile din IT vor creste in medie cu 10% pe an in urmatorii 3 ani

20 Nov, 13:46 • Redactia DailyBusiness
Salariile specialistilor din domeniul IT din Romania vor creste in urmatorii 2-3 ani cu maxim 10% in medie anual, pana in momentul relansarii economice, a spus Mihai Moghior, managing partner al Brainspotting, companie de recrutare in domeniul IT, citat de NewsIn.
Salariile din IT vor creste in medie cu 10% pe an in urmatorii 3 ani

„Salariile vor creste, insa doar pentru angajatii care le merita si care genereaza o valoare superioara costurilor pe care le are firma cu ei”, a declarat Moghior.

„Ceilalti isi vor cauta un loc de munca. Poate ca multi dintre cei care vor ramane pe dinafara, in cazul in care gasesc un job, vor trebui sa accepte chiar si salarii mai mici decat au avut. In 2009, nu va mai fi o piata a angajatilor, ci a angajatorilor”, a adaugat reprezentantul Brainspotting.

In prezent, un IT-ist de entry-level castiga intre 500 si 1.100 de euro net pe luna, la nivel middle salariile incep de la 700 de euro net pe luna si se opresc la 1.500 euro net pe luna, in timp ce seniorii au intre 1.500 si 2.200 de euro net pe luna, iar un manager 2.500-5.000 euro net pe luna.

„S-a terminat cu angajarile in masa. Nu se mai ofera orice salariu doar pentru a-ti face numarul de oameni”, a precizat Mihai Moghior.

„A sosit perioada in care lucrurile trebuie sa se aseze, sa se organizeze mai bine. Firmele trebuie sa faca acelasi lucru cu mai putini oameni, adica sa devina productive, altfel falimenteaza. Acesta este un vechi adevar economic, insa in contextul dat este mult mai actual decat in ultimii ani, cand mergea orice si oricum”, a mai spus acesta.

In SUA, numarul concedirilor in domeniul IT depaseste 100.000, multe dintre firmele mari din domeniul IT care au facut concedieri in SUA au filiale sau chiar centre internationale si in Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News