- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Studiu: Cererea de joburi in vanzari creste in T2

21 Apr, 11:46 • Redactia DailyBusiness
Angajatorii romani au inceput sa se concentreze pe dezvoltarea unor departamente de vanzari eficiente, generand cresterea cererii de job-uri in acest domeniu, dupa ce in primul trimestru al anului majoritatea au ales sa-si diminueze costurile prin reduceri salariale si restructurari, se arata intr-un studiu realizat de compania HR Human Value International (HVI).
Studiu: Cererea de joburi in vanzari creste in T2

Potrivit HVI, in primul trimestru al anului 2009, majoritatea angajatorilor au adoptat o strategie de reducere a costurilor bazata pe reducrea salariilor si restructurarea unor posturi. In acest context, in prezent companiile au devenit foarte interesate de realizarea unei viziuni de ansamblu a afacerilor pe care le desfasoara si in acelasi timp de gasirea oamenilor potriviti pentru implementarea strategiilor adoptate.

„Departamentele de vanzari sunt cele mai importante pentru orice companie deoarece sunt in legatura directa cu rezultatele financiare. Cresterea volumului de vanzari implica atragerea a noi clienti si cresterea profitului. Pentru obtinerea de rezultate financiare pozitive, in special in acest departament este nevoie de personal calificat – in special in acest departament, in acelasi timp sunt absolut necesare implementarea unor strategii foarte echilibrate si a unei administrari inteligente a costurilor”, a declarat Petra Votisky, country manager HVI.

Human Value International este prezenta de circa 10 ani pe piata regionala de resurse umane (Europa Centrala si de Est), furnizand servicii de executive search, audit organizational si strategii de realocare de personal.

Urmărește Daily Business pe Google News