- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Studiu: Judecatorii si avocatii au crescut cel mai mult in topul increderii romanilor anul acesta

10 Jun, 16:42 • Redactia DailyBusiness
Judecatorii si avocatii reprezinta categoriile profesionale in care a crescut cel mai mult increderea romanilor in 2010 fata de anul trecut, de la 35% la 42%, potrivit studiului international "GfK Trust Index 2010", realizat in primavara acestui an.
Studiu: Judecatorii si avocatii au crescut cel mai mult in topul increderii romanilor anul acesta

Alte profesii care in Romania au castigat increderea populatiei in comparatie cu 2009 sunt militarii (88% fata de 82%), profesorii (86% versus 81%), doctorii (74% fata de 70%), postasii (89% fata de 85%), oamenii din domeniul publicitatii (50% versus 46%) si managerii de mari companii (39% versus 33%).

Cu 1-2 puncte procentuale a crescut increderea si in politisti (pana la 54%), cercetatori de piata (73%), jurnalisti (50%), oamenii de marketing (46%) si activisti in cadrul ONG-urilor de mediu (69%).

Pe de alta parte, exista si profesii in care increderea romanilor a scazut fata de 2009, precum pompieri (91% fata de 92%), preoti (86% versus 88%) si politicieni (11% versus 12%).

Cu toate acestea, pompierii sunt grupul profesional care se bucura de cel mai inalt grad de incredere in randul populatiei. A doua profesie in topul increderii este cea de postas (89%), urmata de cea de cadru militar, cu aproape 88%, de profesor sau de reprezentant al bisericii (86%).

Urmărește Daily Business pe Google News