Tinerii sunt studenti la facultati de marketing sau comunicare, iar programul a inceput pe 30 iunie si se va incheia pe 12 septembrie, informeaza oficialii The Group.
Studentii vor petrece intre 3 si 7 saptamani de practica platita in cadrul agentiilor Nicola Porter Novelli, Brandstalk, Media Investment, Events&Production, House of Media, Q Research, My Media si Navidoo.
„Suntem dispusi ca la sfarsitul perioadei de internship sa angajam studenti in fiecare din echipele agentiilor The Group, daca acestia vor dori si vor dovedi ca detin calitatile necesare”, au declarat pentru DailyBusiness oficialii The Group.
Bugetul de 50.000 de euro, alocat programului de internship „Join The Group”, cuprinde atat costurile organizatorice, cat si pe cele privind salarizarea si instruirea celor 28 de interni in perioada participarii lor in cadrul programului.
La sfarsitul perioadei de internship, cei care vor deprinde abilitati de comunicare sau cei care vor dovedi cea mai buna intelegere a metodelor de lucru din domeniu vor putea fi angajati in cadrul companiilor membre The Group.
Programul a demarat pe 23 mai cu prezenta The Group la „Internship Fair 2008”, primul targ de specialitate din Romania, organizat in cadrul programului Start Internship Romania.
Peste 300 studentii au aplicat pentru acest program, iar in urma a peste 150 de interviuri, managementul grupului a selectat 28 de studenti care vor fi interni in 8 dintre cele 14 agentii.
The Group include 14 agentii specializate in domeniile media, creatie, relatii publice, cercetare, productie audio-video si dezvoltare de continut media.
Din The Group fac parte agentiile Media Investment, Brandstalk, Nicola Porter Novelli, Events&Production, BT Production, House of Media, Touch Communication, New Media, Innovaty, PosterCom, Q research, My Media, The Media Partnership si Navidoo.