Programul de
training „Turbo Accelerator Warp”, dezvoltat in cadrul
Grupului Deutsche Telekom, va avea loc la Cracovia, din 30 noiembrie
pana pe 7 decembrie.
Aplicatiile pot fi
depuse online pana la 17 noiembrie, aici. Orice echipa de pana la 4
persoane poate aplica daca are un proiect din zonele de comunicare,
e-commerce, servicii de Internet, smart home, publicitate, media,
payment, cloud, energie, auto, eHealth, M2M, comunicatii mobile,
colaborare, analiza de date sau securitate, relevante pentru mediul
international, se arata intr-un comunicat Romtelecom.
Pentru trainingul de
8 zile vor fi selectate 10-14 de echipe din toata regiunea Europei
Centrale si de Est, inclusiv Romania.
Dupa participare,
cele mai bune proiecte ar putea sa obtina finantare pentru dezvoltare
prin intermediul programului Hub:raum, un incubator de afaceri
dezvoltat de Deutsche Telekom pentru antreprenorii din zona de
tehnologie, iar finantarea pentru fiecare proiect poate ajunge pana
la 80.000 de euro.
In timpul
programului „Turbo Accelerator Warp”, participantii vor
avea acces la workshop-uri de mentorat sub indrumarea unor
antreprenori cu experienta si experti internationali, cu accent pe
finantarea start-up-urilor, dezvoltare de produs si modele de
afaceri, experienta utilizatorilor, marketing, aspecte juridice,
pitching etc. Pentru echipele selectate, costurile de zbor si cazare
vor fi suportate de organizatori.
Hub:raum Cracovia
este un incubator de afaceri creat de Deutsche Telekom Group in
aprilie 2013. Aceasta se concentreaza pe sprijinirea afacerilor
inovatoare din Europa Centrala si de Est, prin oferirea unui pachet
complet de seed-funding, spatiu de lucru, mentorat si acces la
experienta si resursele companiei.
In afara de programul Hub:raum, cei de
la Romtelecom amintesc si de platformele de profil
afacereataonline.ro si Online Business School.