Adevărata avere a regilor Casei Regale. Vagoane cu aur, palate, păduri și terenuri, în umbra propagandei comuniste timp de 5 decenii

După cel de-al doilea război mondial, numele regilor a fost pronunțat, timp de aproape o jumătate de veac, cu scrâșnet de dinți în România. Mulți dintre bunicii și străbunicii noștri erau convinși că Mihai de Hohenzollern era un trădător al neamului și astfel îl descriau copiilor și nepoților proprii. Bunicii și străbunicii despre care scriem erau dovada succesului îndelungatei propagande comuniste care, din păcate, nu s-a terminat odată cu revoluția din 1989.

Adevărata avere a regilor Casei Regale

Povestea lui Mihai de România, ultimul rege al românilor, avea să fie prezentată din ce în ce mai des și în culorile adevărului, însă imaginea creată timp de cinci decenii de regimul comunist cu greu a mai putut fi schimbată.  În anii gri ai comunismului presa, școala, cărțile, politicul redau legenda fugii din țară a lui Mihai cu o avere fabuloasă, vorbindu-se de vagoane cu aur.

Istoricii știau, știu și astăzi că tot ce a urmat zilei de 30 decembrie 1947 fost rescris de penițele propagandei comuniste, că abdicarea a fost una forțată, regale părăsindu-și regatul cu câteva bagaje și trei mașini din iubita sa colecție. Momentul în care a urcat pe paltformă cele trei autoturisme a alimentat poveștile de mai târziu. Probabil  i-a fost permis să plece cu cele trei mașini deliberat, tocmai pentru a putea fabrica aceste povești.

La mai mult de 50 de ani de la acest episod încă mai era folosită politic tema portretului fals al lui Mihai, portret realizat în decenii de muncă propagandistică, mai ales în „bătălia” celor care susțineau sau se opuneau cu tărie integrării țării noastre în structurile europene.

Aceste controverse generate de mize politice au șters de praf legenda averii cu care a plecat în exil regele. Frontul Salvării Naționale a indus cetățenilor români, oameni cu fitilul extrem de scurt după atâția ani de umilințe, teama că, odată cu regele, se vor întoarce și boierii care le vor lua pământurile abia recuperate. Au lucrat concertat la crearea unei imagini de rege avar, care vine în țară doar pentru bogățiile materiale.

Retrocedările s-au făcut haotic, în grabă, după o lege atât de prost concepută încât aplicarea ei nu a permis ca țăranii și micii proprietari să își recupereze toate pământurile. Inițial se puteau retroceda maxim 10 hectare de teren și maxim un hectar de pădure, măsură ce nedreptățea o mulțime de oameni. Ideea ca fermele de stat să funcționeze în continuare a dus la o altă inepție, retrocedarea pe alte suprafețe decât cele deținute înainte de naționalizarea comuniștilor. A urmat, firește, un val de plângeri și de trimiteri în judecată.

Averea reală a ultimului rege al României nu este însă nici măcar aproape de legendele propagandei. Când Mihai de România a părăsit teritoriul țării a devenit un om mai degrabă modest din punct de vedere financiar, începând, peste hotare, departe de locurile în care s-a născut și unde a copilărit, o viață grea, supraviețuind cu ajutorul Reginei Mamă Elena care, precaută, înființase la Londra un fond după ce Carol al II lea o exilase în deceniul trei.

Istoria a consemnat activitatea lui Mihai din cadrul Comitetului Național Român, un fel de guvern al României în exil, însă oamenii nu au cunoscut mult timp îndeletnicirile acestuia: în Marea Britanie a fost fermier, pilot de încercare, iar la New York a lucrat la bursă, ca broker. Nu huzurea, cum povesteau comuniștii în România, era un exilat hărțuit permanent de Securitate, de serviciile secrete.

Atunci când regele s-a întors din exil într-o Românie care se declara liberă a fost primit ca un veritabil trădător și chiar întors de pe scara avionului. Demersurile de revendicare a averilor dinainte de momentul 30 decembrie 1947 au dezvăluit un aspect care ar fi putut fi considerat șocant pentru anii aceia haotici: Regele Mihai I renunța la multe dintre proprietățile la care ar fi avut dreptul.

Unic moștenitor al averilor regale, era, încă din anul 1927, proprietar al întregului domeniu Peleș, ansamblu care cuprindea cele trei clădiri principale (Peleșul, Pelișorul și Foișorul) la care se adăugau dependințele și serele Reginei Maria, întregul teren și pădurile din jurul domeniului.

Moștenise de la regele Carol al II lea toată averea acestuia, care cuprindea, într-adevăr, foarte multe proprietăți rezultate în urma activității celebrei camarilei regale, însă nu a depus absolut nicio cerere pentru recuperarea acesteia.

O speță ciudată este cea a Palatului Elisabeta. Principesa, fostă regină a Greciei, se stinsese în exil, fără a fi avut copii. În mod normal palatul gândit și proiectat de ea ar fi trebuit să revină copiilor Ilenei, sora ei. Problema însă nu a fost rezolvată iar statul român a oferit lui Mihai doasr posibilitatea de a locui în casa ce ar fi trebuit să revină în proprietatea sa.

Mihai a cumpărat personal în anii 40 domeniul de la Săvârșin, județul Arad și aceasta a fost singura proprietate retrocedată. Regele nu a cerut decât ceea ce primise de la Ferdinand, a permis ca Peleșul să poată fi vizitat, acceptând chirii simbolice, în anul 2018 valoarea chiriei ridicându-se la 11.000 de euro.

Vezi și: Învierea. Povestea sărbătorii pascale de la paharul închinat în cinstea sultanului la consumerismul din secolul 21

Revenim însă la momentul în care a urcat în trenul ce l-a dus departe de România pentru aproape o jumătate de secol. Bunurile pe care le avea în 1948 proveneau din averea personală a bunicului, avere cu care venise în România sau din proprietăți donate de stat.  Parte din proprietățile familiei regale fuseseră donate de stat iar un exemplu bun, poate cel mai bun, este Castelul Bran, donat Reginei Mariei de către Primăria Brașov.

Maria l-a scos din paragină și l-a lăsat Ilenei, a treia sa fiică, motiv pentru care astăzi castelul aparține familiei de Habsburg. În 1947-1948 banii și proprietățile personale pe care Mihai I le avea trecute pe numele său erau parte a averii acestuia. După revoluția din decembrie 1989, când, după tentative repetate a reușit să ajungă în România, Regele Mihai declara că, la graniță, comuniștii au confiscate toate bijuteriile femeilor din suita regală.

Ajuns în exil, nu a mai putut face nimic decât să afle că autoritățile comuniste  au confiscate tot, palate și castele, acțiunile la firme, vile cabane din toată România, mai mult de cincisprezece mii de hectare de teren agricol, zeci de mii de hectare de pădure, cincisprezece kilograme de aur.

Ignoranța comuniștilor a determinat o greșeală mare. Decizia de confiscare punea laolaltă bunurile Domeniului Regal, care era o proprietate privată, cu bunurile Domeniilor Coroanei, care erau propritate a statului român. Comuniștii au reușit, astfel, să confiște bunuri care le aparțineau deja, viciu de procedură care putea fi speculat de Regele Mihai după anul 1990.

Adrian Vasiliu, avocat al Regelui Mihai și al Casei Regale, declara la vremea respectivă:

„Exista un inventar clar al proprietăților expropriate de comuniști, care au prezentat bunurile ce au aparținut Regelui.”

Pentru înțelegerea spețelor ce puteau fi generate de lipsa de atenție a comuniștilor din anii 40 putem analiza cazul Bușteniului, unde regele a revendicat doar Jepii Mari și Jepii Mici, trecuți ca fiind parte a Domeniului Regal. Zona Caraiman, trecută ca fiind parte a Domeniului Coroanei, nu a fost luată în discuția revendicării. Domeniul Regal era constituit din bunurile aflate în proprietatea monarhilor, iar Domeniul Coroanei erau proprietăți achiziționate de statul român și date în folosință Casei Regale.

Peste ani, Europa Liberă a disecat decretul prin care regimul comunist a naționalizat, în anul 1948, bunurile familiei regale care s-a instalat în România odată cu Carol I, Decretul Nr. 983 din 26 mai 1948:

„Prin efectul Legii cu nr. 363 din 1947, pentru constituirea statului român în Republica Populară Română, publicată în Monitorul Oficial nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, Statul Român este de drept reintegrat, la aceeași dată în deplină proprietate a tuturor bunurilor care constituiau Domeniul Coroanei și a celor care erau folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regală, împreună cu întreg inventarul viu și mort. Toate bunurile mobile și imobile, care, la data de 6 martie 1945, se aflau în proprietatea fostului rege Mihai I ori a altor membrii ai fostei familii regale, trec, la aceeași dată, în proprietatea statului român”.

Astfel, întreaga avere a familiei regale, constituită din 15.200 de hectare de terenuri agricole, 88.000 de hectare de terenuri forestiere, 30 de camioane, 7 autoturisme, peste 100 de cai, 33 de imobile rurale cu camera, 7 clădiri de tip anexe sau hangare, 6 de imobile de locuit situate în București, 11 vile (la care se adăuga Casa Roth), 25 de clădiri situate în zone urbane, clădiri cu 2-3 camere, farmacii, biserici, 9 vile de vânătoare, 8 cabane turistice, a fost naționalizată.

Castelul Curtea de Argeș, compus din trei corpuri de clădiri însumând 64 de camere, parcul de zece hectare și livada de trei hectare era în proprietatea Statului, a fost luat din folosința Casei Regale și oferit Confederației Generale a Muncii. Palatul „Cetatea de nisip”, construcție cu două corpuri din comuna Eforie, județul Constanța era în proprietatea statului, apoi dat în folosința Casei Regale,a fost oferit Președinției Consiliului de Miniștri.

Castelul Săvârșin cu cele patru corpuri, având 26 de camera era în proprietatea lui Mihai I și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne, casa pe bulevardul Kiseleff, casa copilăriei lui Mihai, cadoul de nuntă al Regelui Ferdinand și Reginei Maria pentru Carol și Elena, a trecut la Ministerul Afacerilor Externe. Castelul Bran, compus din două corpuri, era proprietatea Principesei Ileana și a trecut la Ministerul Artelor și Informațiilor. Palatul de la Scroviștea era în proprietatea lui Carol al II-lea și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne. Castelul Mediașul Aurit era proprietatea lui Carol al II-lea și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Castelul Peleș, monumentalul castel cu 19 corpuri de clădiri și 559 de camera era în proprietatea Casei Regale, a Regelui Mihai prin testamentul Regelui Ferdinand și a trecut în proprietatea Președinției Consiliului de Miniștri. Palatul din Calea Victoriei, București era în proprietatea Casei Regale, și a trecut la Ministerul Artelor și Informațiilor, iar sălile de recepție din Palatul din Calea Victoriei la Președinția Consiliului de Miniștri și cazarma din Curtea Palatului din Calea Victoriei a trecut la Ministerul Afacerilor Interne.

Palatul Cotroceni, inclusiv parcul, era proprietatea statului, fusese dat în folosință Casei Regale și a trecut la Ministerul Afacerilor Interne. Palatul situat la Snagov era proprietatea prințului Nicolae și a trecut la Ministerul Afacerilor Externe. Castelul Mănești din județul Prahova, compus dintr-un singur corp cu douăzeci și una de camere, a trecut la Ministerul Învățământului Public.

Ai mai putea citi: De la Romanovi la Forbes și înapoi în Rusia. Povestea incredibilă a ouălor Fabergé, ouăle care ar fi putut opri războiul rece, vândute azi cu 25 milioane de dolari

După anul 1990 echipa de avocați și consilieri a Regelui Mihai a început procedurile juridice pentru recuperarea unei părți din toate aceste bunuri bunurilor. Povestea aceasta va dura un deceniu și jumătate, prima acțiune de retrocedare fiind în anul 1997. Atunci Regele Mihai revendica aproximativ unsprezece mii de hectare de tren forestier din Valea Prahovei, în zona Azuga-Bușteni-Sinaia-Predeal.

Într-una din emisiunile televizate pe postul national de televiziune Mihai I declara:

„Regele Carol I, când a ales Sinaia ca reşedinţă de vară, a construit Peleşul şi Complexul de la Sinaia, a făcut totul din banii lui. Această proprietate a fost proprietatea particulară a Regelui Carol I, care s-a moştenit de la unul la altul, până la mine. Eu personal am cumpărat o proprietate la Săvârşin, în Transilvania, în timpul războiului, pentru că am vrut să am şi eu un picior în Transilvania.”

Din toată averea aceasta regele a primit înapoi doar patru castele, douăzeci de mii de hectare de teren, un imobil în capitală și două cabane de vânătoare.

Domeniul de la Săvârșin, reprezentat de castel, curte, clădiri conexe și pădurile regale din localitățile Săvârșin, Birchiș și Margina, a fost reprimit abia în anul 2001 iar decizia a venit după foarte multe amânări.

Palatul Elisabeta a fost acordat, prin același document legal, Casei Regale dar doar pentru a fi folosit, gratuit, ca reședință. Regele a primit între anii 2002 și 2005 de la comisiile funciare din Azuga, Bușteni și Sinaia în jur de nouă mii de hectare de teren forestier, donând apoi aproape două mii de hectare. În perioada aceasta era celebru Emanoil Savin pentru gestul său de a oferi teren vedetelor. Acesta, deși l-a contestat o vreme pe rege, admitea faptul că „Regele Mihai a donat comunității toate terenurile pe care erau drumuri și alte construcții de folosință publică.”

Hotărârea numărul 4617 din august 2016 a Comisiei Județene Prahova acorda regelui 7139 de hectare de teren reprezentând moșia Bușteni-Sinaia-Azuga-Predeal și prin același document primea și Cabana Cerbului și Cabana Valea Grecului.

Citește și: Paștele în vremea Ceaușeștilor. Povestea anilor ’80 în care Dumnezeu era interzis iar mieii erau marfă de contrabandă

Un an mai târziu sunt restituite Regelui Mihai Castelele Peleș și Pelișor, iar Centrul European de Cultură Sinaia restituie Regelui alte două vile de pe domeniul Peleș – Ceramica și Stăvilar.​ Au fost retrocedate de fapt  ansamblul Peleș și cabana Vulpărie, pădurile regale de pe Valea Prahovei, celelalte imobile de pe domeniul Peleș fiiind retrocedate urmare a unor negocieri dintre RAPPS și reprezentanții Casei Regale. Peleș și Foișor nu au fost mai niciodată puse la dispoziția Regelui Mihai, Peleșul rămânând muzeu, iar statul român plătind p chirie anuală de aproximativ 200.000 de euro pentru tot castelul.

În concluzie, Casa Regală a primit doar domeniul de la Săvârșin și reședință gratuită a Palatului Elisabeta din București.

Sursele de venit ale regilor Familiei Regale provin din activitățile desfășurate la Domeniul Săvârșin (încasări de bilete și chirii pentru evenimente) și Domeniul Peleș (chiria plătită de Muzeul Național Peleș și fondurile obținute din închirierea unor încăperi din Palat).

Citește și: Caritas. Povestea schemei Ponzi românești prin care românii, după 5 decenii de comunism, au sperat să se îmbogățească în 3 luni