Caritas. Povestea schemei Ponzi românești prin care românii, după 5 decenii de comunism, au sperat să se îmbogățească în 3 luni

Caritas ajunsese, înainte de a atinge abisul falimentului, să aibă milioane de deponenți din toate colțurile României. Efortul financiar al acestora se cuantifica în fabuloasa sumă de o mie de miliarde de lei vechi. La data falimentului oficial, 14 august 1994, datoriile Caritas, datorii neonorate niciodată, erau în valoare de 450 de milioane de dolari americani.

Povestea acestei companii vânzătoare de iluzii începe în luna aprilie a anului 1992, în Brașov iar fondatorul ei a fost Ioan Stoica, un contabil. Inițial, Caritas a fost o societate cu răspundere limitată. Avea un capital de 100.000 de lei, echivalentul a 500 de dolari americani. În iunie al aceluiași an se mută la Cluj-Napoca.

La început depozitele erau relativ mici (între două mii și zece mii de lei), ulterior însă, după succesul atins depozitul minim a fost ridicat la douăzeci de mii de lei, iar cel maxim a fost stabilit la o sută șaizeci de mii de lei. Inițial doar cetățenii români cu domiciliul stabil în Cluj-Napoca puteau deține depozite, însă din vara anului 1993 Caritas și nebunia lui au devenit accesibile tuturor românilor.

Sistemul propus de Stoica promitea, după numai trei luni, restituirea unei sume de opt ori mai mare decât suma investită. Listele cu fericiții cărora le venea rândul la câștig apăreau zilnic în „Mesagerul transilvan”. Patru sute de mii de cetățeni au depus aproximativ echivalentul în lei al unui miliard de dolari americani înainte de 14 august 1994, data declarării falimentului. De fapt, nu se mai făcuse nicio plată din octombrie 1993. Se credea că aproape jumătate din gospodăriile din țara noastră au participat la sistemul Caritas, iar guvernatorul Băncii Naționale a României estima că circuitul financiar ajunsese să ruleze o treime din masa monetară a României.

Povestea a avut un final tragic pentru toate personajele implicate, fondatorul și deținătorul companiei, Ioan Stoica, fiind încarcerat și condamnat în anul 1995 de Tribunalul Cluj la șapte ani de închisoare pentru fraudă. Apelul a avut succes și pedeapsa i-a fost micșorată la numai doi ani. Nemulțumit chiar și de această perioadă, a recurs la ultima cale, Curtea Supremă de Justiție și sentința i-a fost micșorată la un an și jumătate de închisoare. La 14 iunie 1995 era un om liber.

Dacă există astăzi, la trei decenii de la întâmplări, un mister, acela este motivul pentru care autoritățile au ignorat sau chiar au permis ca acest joc Ponzi să existe, destinația banilor depunătorilor nefiind nici ea limpede. Teama de manifestații publice ar putea fi o explicație, situația devenind extrem de tensionată după ce primii depunători au reușit să ridice suma promisă. Un lucru cert este acela că, deși Stoica era un fost contabil, contabilitatea firmei era extrem de neglijentă, fapt ce a dus la mii de procese între deponenți și Caritas.

Probabil Caritas a fost prima şi cu siguranță cea mai mare farsă financiară cu care românii au fost escrocați după evenimentele din 1989. Ioan Stoica, contabilul brașovean care a promis că oricine va depune bani în conturile sale va primi, după o așteptare de trei luni, de opt ori mai mult, a făcut, după ce a păgubit un sfert de milion de concetățeni, 18 luni de închisoare.

Ceea ce s-a dovedit o mare farsă naţională, Caritas, avea consemnat în statut ca scop „ajutarea românilor săraci să parcurgă mai uşor drumul spre capitalism”.

Astăzi, după trei decenii în care am învățat multe despre capitalism, vă propunem să desfacem povestea Caritasului, o poveste complexă din toate punctele de vedere.

Evident farsa nu ar fi fost atât de mult timp funcțională dacă Ioan Stoica nu ar fi avut sprijin iar ajutorul a venit din partea P.U.N.R. (Partidul Unităţii Naţionale). Gheorghe Funar, primar al Clujului în vremea Caritasului, a sprijinit proiectul din punct de vedere logistic și i-a acordat un gir moral lui Stoica. Timp de doi ani sediul companiei a fost chiar în Prefectura Cluj Napoca, însă atunci când primele semne ale dezastrului au apărut, primarul s-a îndepărtat total.

Vezi și: Conacul Bilcescu-Alimănişteanu, de la comoara României anilor 1930, la paragina contemporană. Povestea unică a castelului unuia dintre creatorii Băncii Naționale

Ziarul local „Mesagerul transilvan“ a contribuit decisiv la ascensiunea proiectului Caritas, în paginile sale fiind publicate comunicatele lui Ioan Stoica, listele cu câştigători dar și teribile laudatio, articole plătite care mențineau vie încrederea  oamenilor în proiect şi atrăgeau depunători. În momentul apariţiei Caritas, „Mesagerul transilvan” încă era oficiosul Prefecturii, postură pe care și-o asuma prin frontispiciu.

Primul sediu al Caritas a fost chiar redacția ziarului. În anul 1992, clujenii puteau citi că „înscrierile vor avea loc la redacţia „Mesagerului transilvan” din cadrul Prefecturii”. În „Mesagerul transilvan” era publicată lista „câştigătorilor“, listă care ajunsese la 44 de pagini pe zi cu o lună înainte de prăbuşirea schemei. În toamna anului 1993, lista „câştigătorilor“ a cuprins 22.000 de nume.

Dimensiunea schemei lui Ioan Stoica este încă un mister, estimările „New York Times” fiind că schema a atras între unul și cinci miliarde de dolari.  Guvernul român a interzis schema piramidală abia după falimentul acesteia, cu toate că primise dese și repetate avertismente chiar și de la Serviciul Român de Informații care redactase un raport la începutul anului 1993. Economistul Daniel Dăianu nu a avut rezerve în a declara cu subiect și predicat că schema este o fraudă.

Primele semne ale abisului au apărut în toamna anului 1993. A fost momentul în care din ce în ce mai multe ziare europene și chiar publicații de peste ocean au început să prevadă eșecul jocului piramidal. „The Economist” scria:

„Dacă „mecanismul Stoica” nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi Produsul Intern Brut al României”.

Același ziar insista asupra lipsei de reacție a autorităţilor în faţa acestui fenomen a cărui amploare devenise îngrijorătoare. Presa internaţională trăgea semnale de alarmă, consemnând că „este cu neputinţă ca într-o ţară să existe atâţia bani gheaţă încât depunerile să se dubleze de la o lună la alta şi să ţină sistemul în viaţă. Niciun leu n-ar mai fi folosit pentru altceva şi orice activitate ar îngheţa“.

Prin prietenii din presă, Ioan Stoica se lupta cu aceste scenario apărute și în media românească. Stoica a început să finanțeze o armată adevărată de ziariști care continuau să elogieze Caritasul, pe lângă aceștia având chiar și lăudători din rândurile scriitorilor, actorilor și preoților.

Pentru a demonstra prosperitatea firmei sale, a deschis sub cupola Caritas un supermarket, „La Grand”, în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. În ziua inaugurării, s-au grăbit să taie panglica oficialităţi ale oraşului, iar presa locală relata că magazinul a fost asaltat de cumpărători. Într-un reportaj televizat pe postul national, un cetățean declara dintre rafturile magazinului „La Grand”: „Când este domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia“.

Primele zilei ale anului 1994 vin cu o știre ce face să se cutremure optimismul românilor dornici de îmbogățire rapidă:

„Plăţile câştigătorilor se suspendă întrucât casieria Caritasului a fost spartă de câţiva hoţi, paguba ridicându-se la circa 95 de milioane de lei“.

Încep să apară diverse zvonuri care se rostogolesc cu o viteză uluitoare, Clujul simte fiorul temerii, în capitală senatorii deschid o dezbatere despre posibilitatea de a modifica parte din Codul Penal astfel încât să devină posibilă interzicerea jocurilor de tip Caritas. Amendamentul propus votului este respins cu 39 de voturi „pentru” şi „59” împotrivă, iar unul dintre cei care au luptat pentru a nu trece acest amendament a fost Corneliu Vadim Tudor, senator în acei ani, care și-a exprimat clar convingerea că interzicerea jocurilor piramidale duce la izbucnirea unei revolte populare.

Cu toate acestea, Prefectura București interzice printr-un simplu ordin Caritasul în capitală și în județul Ilfov. Exasperat, Ioan Stoica sistează din nou orice plată și se declară, alături de majoritatea angajaților săi, grevist al foamei. În ziarul său de casă, „Mesagerul transilvan”, declară:

„Sunt mâhnit, aproape distrus de aceste lucruri care se petrec cu firma Caritas de o lună de zile“.

În primăvara anului 1994 puțini oameni mai credeau în minunea îmbogățirii peste noapte. Cei care investiseră și nu reușeau să recupereze nici propriul depozit căutau un destinatar al furiei și oscilau între guvern și Stoica. Sute de mii de depunători făcuseră împrumuturi girate cu propriile locuințe pentru a obține banii necesari intrării în joc.

La 16 aprilie 1994, Ioan Stoica declara, înfiorând mulțimi de depunători:

„Dacă se vrea ca circuitul să fie oprit, atunci ar fi normal să apară o lege în acest sens. Eu vă declar că sunt în măsură să închid circuitul în chip cât mai benefic pentru oameni. Pierderea libertăţii mele nu va rezolva absolut nimic. Curând, foarte curând, după Caritas se va plânge“.

Caritas, la final?

La 19 mai 1994 Stoica semnează în „Mesagerul transilvan“ un articolul intitulat „Caritas se închide“, în text promițând tuturor românilor că vor primi intergral banii depuși. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Vezi și: Adevărata istorie a producției de avioane în România. Uzinele etalon în perioada de glorie, de la 1928 în prezent

A fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august. Era un fapt cert că nimeni nu își va mai recupera banii investiți. Poliția l-a ridicat de la Cluj cu mandat, l-a însoțit în zbor la București. Stoica nu a fost încătușat, a călătorit cu ceilalți pasageri ai cursei de linie. Un an trecuse de la ultima plată efectuată, un an în care Stoica fusese lăsat liber, fiind văzut foarte des la televizor, dând asigurări că jocul va avea o renaștere fabuloasă, promițând mereu că toți cei implicați vor primi banii înapoi.

După ce a executat doar un an și jumătate de închisoare și a fost eliberat la 14 iunie 1996, Ioan Stoica a refuzat absolut orice contact cu presa. În ultimii săi ani, au apărut în presă informații despre sărăcia în care trăia, cele trei infarcturi suferite și despre satul din Dorohoi în care se retrăsese.

În mod ironic, la trei ani de la moartea sa, o știre care spunea că a fost dat afară din garsoniera în care locuia în Brașov, a circulat în toate ziarele, preluată fiind din „Foaia Transilvană”, o farsă involuntară a mass-mediei românești.

Ai putea citi: Domeniul Coroanei Segarcea, ultimul supraviețuitor din domeniile familiei regale. Afacerea care a rezistat de la 1884 și până în prezent