Crama Galicea – De la crama boierilor Bibescu la casa de licitații. Povestea vinului care a cucerit de la România interbelică la anii 2000

Povestea de succes a vinului de la Galicea Mare care a reușit să bată recorduri, după odiseea trecerii prin zilele boeme ale perioadei interbelice, ale comunismului și ale perioadei de tranziție postdecembristă.

Crama Galicea – De la crama boierilor Bibescu la casa de licitații

Crama Galicea Mare din sudul Olteniei păstrează în butoaiele cu vin care au intrat în istoria statistică a Casei de Licitații Artmark aroma legendelor cu prințul Bibescu și Martha Lahovary, scepticismul poveștilor țărănești cu proprietarul ucigaș parfumul vremurilor actuale.

În urmă cu un an, o știre se rostogolea printre iubitorii de vin și de artă, printre pasionații de istorie și colecționarii pasionați. Casa de Licitații Artmark din București organizase un frumos eveniment intitulat „Licitația de Whisky, Vinuri și Trabucuri de Colecție”, în urmă căruia se consemnase o premieră: fuseseră vândute, cu mult peste prețul de pornire a licitației, două baricuri de 225 de litri de vin produs la Moșia Galicea Mare din sudul țării. Evident, termenul „baricuri” nu este accesibil multor oameni în afara cercului pasionaților de vin, simțim deci nevoia să explicăm semnificația acestuia.

Citește și: Niculae și Neculaie, două nume, două povești de mărire și decădere în 2024 cu sute de milioane de euro, fotbal și femei

Termenul „baric” provine din francezul „barrique” și reprezintă un butoiaș care poate fi manipulat chiar și manual. Greutatea unui baric gol nu depășește niciodată 45 de kilograme. În cazul licitației despre care vorbim, un baric a fost echivalentul a 300 de sticle de 75 de centilitri numerotate (ani diferiți, 2018 și 2019), vin Fetească Neagră realizat din struguri recoltați probabil din cea mai veche vie din România.

Cele două baricuri care au fost vândute cu acest mare succes făceau parte din „Rezerva Proprietarului”, fiind ediții limitate pe care proprietarul cramei le-a așezat anual în propria colecție. Prețul de pornire a fost 8000 de euro pentru fiecare dintre cele două baricuri însă „războiul” început între pasionații și colecționarii prezenți la licitație s-a finalizat astfel: primul baric, cel de Fetească Neagră din 2018 a fost câștigat în schimbul sumei de 18500 de euro, iar cel de-al doilea, cel care conținea Fetească Neagră din 2019 a fost ridicat de câștigătorul licitației după ce a oferit suma de 20500 de euro. Ambele baricuri au stabilit veritabile recorduri, fiind primele vândute într-o licitație Artmark.

Specialiștii spun însă că suma-record este pe deplin justificată, câștigătorii fiind în situația extraordinară de a deține un vin de excepție, într-o formă de prezentare deosebită. La sumele de licitație se adaugă, conform procedurilor specifice caselor de licitații, taxele de licitație, finalul tranzacției însemnând astfel o sumă finală achitată de achizitor mai mare cu 20 % decât suma de închidere a licitației.

Crama ascunde o poveste foarte frumoasă, iar primul izvor istoric cunoscut consemnează că în anul 1849 era parte din moșia prințului Gheorghe Bibescu și că avea o întindere de 19526 de pogoane, mare parte dintre acestea fiind acoperite de vii. Patruzeci și șapte de ani mai târziu moșia devine proprietatea lui George Bibescu care donează o parte din ea mai târziu, în anul 1902, fiului său George Valentin Bibescu. Un an mai târziu acesta va înființa noua plantație a moșiei, cincisprezece hectare pe care se va planta vie cu soiurile Fetească Albă, Cabernet Sauvignon, Muscat Ottonel, Alicante Bousqet, toate altoite de la pepinierele Stirbey.

În vremea aceea pe plantație nu exista o cramă. Aceasta a fost construită în anul 1915, clădirea pe model franțuzesc fiind ridicată din cărămizi, impresionând prin bolțile de la intrare și prin ușile realizate după ultimele tendințe ale feroneriei. Turnul a apărut mult mai târziu, în jurul anului 1940, abia după ce moșia a fost achiziționată de Petre Durlănescu. Acesta a ținut foarte mult ca influențele franțuzești să pălească în fața celor oltenești.

Revenind la istoria vinului de la Galicea Mare, consemnăm anul 1916 ca fiind primul an de vinificare al cramei. George Valentin Bibescu construise deja corpul central al cramei, „Pivnițele Plaiului Smârdăceți”. Mult mai târziu va realiza și Petre Durlănescu anexele cramei care aveau o arhitectură asemănătoare grajdurilor de la curțile nobiliare românești.

Despre George Valentin Bibescu știm că a fost nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu și că din copilărie a fost atras de „ispita adâncimilor, nefrica de înălțime și dragostea de plutire”. A fondat „Automobil Clubul Român” în 1904, în 1909 „Clubul Aviatic Român” și „Liga Națională Aeriană” în 1912. A fost unul dintre românii cu cea mai mare faimă internațională, fiind numit la un moment dat președintele „Federației Aeronautice Internaționale”. George-Valentin Bibescu este și fondatorul aeroportului „Băneasa” din București, aeroport care a fost construit pe o altă moșie a familiei, moșia mătușii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac.

În anul 1902, anul în care a primit moșia de la Galicea Mare, s-a căsătorit cu cea care va deveni o figură importantă în lumea dipomației și a literaturii, o femeie deosebit de frumoasă și de inteligentă, cu rădăcini în celebrele familii nobiliare Lahovary și Mavrocordat, Martha. Legăturile Marthei Bibescu cu vârfurile politice ale vremii au dus la apariția bănuielilor de spionaj. Va părăsi România în septembrie 1945, simțind că pilonii lumii în care crescuse vor fi doborâți în totalitate.

Următorul proprietar al cramei, Petre Durlănescu, era extrem de pasionat de tehnologia producerii băuturii. Oamenii locului spuneau că „dacă beai un litru de vin, pornit la drum, nu reușeai să ajungi până în dreptul morii din sat.” În anii aceia tulburi, vinul limpede al olteanului Durlănescu avea un succes deosebit printre medicii din centrele medicale frecventate de locuitorii Galicei Mari, București și Cluj Napoca.

Treptat, câștigând încrederea galicenilor, Durlănescu a devenit și primar al comunei. Viața lui capătă accente dramatice. Episodul în care primarul, de altfel un exemplu de ajutorare a oamenilor sărmani, îl ucide pe un localnic care îi împușcase, accidental, prima soție într-o cârciumă, este exponential. Paradoxal, nu era un mare băutor de vinuri, deși adora vinul roșu Bordeaux produs la Galicea Mare, vin care avea drept concurent doar vinul unui anume Boghici care plantase și el vii, peste deal de crama lui Durlănescu. Din generație în generație s-a transmis la Galicea Mare amintirea aromei vinurilor moșiei, minunata tămâioasă și bordeaux-ul vedetă, feteasca și pinotul.

Odată cu naționalizarea a devenit istorie și epoca acelei crame deținute de primar și la 8 iunie 1949 Galicea Mare inaugurează Cooperativa Agricolă de Producție „Dezrobirea Muncii”, prima unitate de acest gen din județul Dolj. Legendara vie întinsă pe o suprafață de 50 de hectare intra de acum în componența I.A.S. Giubega și, începând cu anul 1956, treizeci și cinci de hectare vor fi plantate cu noi soiuri de struguri ca Riesling, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră. Nomenclaturiștii comuniști serveau, ori de câte ori se întruneau formal la Sinaia, și vinuri de Galicea de pe fostele vii ale chiaburului Durlănescu și imperialistului Bibescu.

Vizitând astăzi Crama Galicea Mare veți simți încă parfumul de glorie al anilor trecuți, dar veți fi impresionați și de clădirile complet restaurate. Cu siguranță veți aprecia faptul că au fost păstrate toate detaliile arhitecturale care îmbină magistral amintirea Bibeștilor și a lui Petre Durlănescu, în fiecare încăpere putând admira elementele specifice atmosferei Belle Epoque. Martoră a frumoasei istorii este, evident, crama veche, de asemenea restaurată în ideea punerii în valoarea a vechilor încăperi. La șase metri adâncime impresionează pivnița, de fapt o veritabilă colecție a vinurilor de astăzi și de demult, a vinurilor din colecția cramei dar și a celor din colecțiile private.

Sala baricurilor asigură armonia desăvârșirii vinului, iar sala principală amintește de balurile de demult. Lipsesc doar Martha Bibescu și poezia anilor în care aici, la Galicea Mare, degustau vinuri elitele societății românești, personaje ale unei povești fabuloase. Galicea Mare este parte a unei moșteniri istorice uriașe și poartă în fiecare strop de vin amintirea unor personalități precum George Valentin Bibescu sau Petre Durlănescu, dar și a unor nume sonore contemporane.

„Vinul lui Dinescu”, cunoscut inițial datorită numelui poetului dar extrem de apreciat după prima degustare, este produs la crama Galicea Mare. Strugurii folosiți provin din două vii de câte cincizeci de hectare, una aflându-se chiar la Galicea Mare,iar cea de-a doua pe dealurile Drincei, acolo unde Dunărea face un cot.

Actualii proprietari au început retehnologizarea în 2004, achiziţionând o presă pneumatică Vaslin-Bucher şi un filtru aluvionar. Cinci ani mai târziu crama a primit cisterne de inox, dar și o instalaţie de răcire performantă pentru prelucrarea la temperatură controlată a vinurilor. Plantația de poveste de la Galicea Mare are și o parcelă de Shiraz, alături de trei hectare din vechea vie plantată în anii 50 cu butuci de Tămîioasă românească şi Fetească neagră.

Vezi și: Frank Timiș – între mit și controverse. Cum a reușit să își clădească imperiul de peste 12 miliarde de dolari unul dintre cei mai bogați români