Domeniul Coroanei Segarcea, ultimul supraviețuitor din domeniile familiei regale. Afacerea care a rezistat de la 1884 și până în prezent

Bordeaux, Bourgogne, Piemonte și Segarcea împart paralela 44º, o paralelă a vinurilor bune, iar povestea Domeniilor de la Segarcea, o poveste cu glorie, cu o decădere și cu o renaștere fantastice, este o poveste la fel de veche și de bună precum sunt vinurile din crama ce aparținea nu demult familiei regale.

Domeniul Coroanei Segarcea – o poveste regală

Via de azi se întinde pe 277 de hectare pe un amfiteatru superb, deschis spre sud, un amfiteatru care, spun specialiștii, asigură un număr foarte mare de ore în care soarele mângâie vița de vie într-un ciclu de vegetație (primii muguri din primăvară până la intrarea în hibernare).

Aflăm, tot de la specialiști, că solul este format dintr-un strat de cernoziom, sub care se află unul de calcar. Urmează apoi un fund de mare secată și toată această structură asigură aciditatea fără de care caracterul de fructe bine coapte al vinurilor nu ar reuși să întregească valoarea produsului final. Toate hectarele au fost replantate cu viță de vie, excepție făcând doar câțiva butuci vechi de mai bine de un veac, aceștia contribuind la un moment dat la salvarea unui soi unic, Tămâioasa roză, poate cel mai de preț produs al Segarcei viticole.

În Oltenia se face vin încă din anul 1545. Există surse istorice care atestă faptul că, fix în locul unde azi se ridică Domeniul Coroanei de la Segarcea, exista o vie îngrijită de călugării unei mânăstiri din zonă. Mențiuni scriptice avem din anul 1557, fiind vorba despre un document prin care tatăl lui Mihai Viteazul, Pătrașcu cel Bun, o înzestra pe Maria, buna sa fiică, cu „pământurile Segarcei”, zonă cunoscută încă din epoca aceea prin viile și vinurile ei.

După ce țara noastră a fost proclamată regat, aici, la Segarcea, a fost unul dintre cele 12 Domenii ale Coroanei, de fapt niște moșii regale. Dintre toate, numai la Segarcea s-a cultivat vița de vie, după ce echipa mixtă de viticultori și agricultori coordonată de Florian Davidescu și Dobre Rădulescu au apreciat amplasarea și condițiile pedoclimatice. Povestea locurilor devine tristă în ultimii ani ai secolului XIX. În anii aceia absolut toate podgoriile românești au fost lovite de filoxeră.

Astfel, este inițiată aici o pepinieră în care se înmulțeau mai mult de 60 de soiuri de struguri, din țară sau internaționale, pentru replantările din regiunile afectate de teribila molimă. După ce pericolul a dispărut, structura podgoriei a fost stabilită de către Davidescu în colaborare cu omul de știință Georges Couderc.

Aceștia au analizat solul din diverse parcele și au hotărât plantarea celor mai adecvate varietăți de struguri. Înainte ca al doilea război mondial să scuture temeinic omenirea, Temistocle Jugureanu, un viticultor și oenolog care a trăit aproape toată viața în via de la Segarcea, a adus României, prin vinurile scoase aici, onoruri și recunoașteri internaționale.

La Segarcea s-a replantat viță de vie masiv între anii 2005 și 2008, anii în care un om de afaceri a scris continuarea poveștii vinurilor de la Segarcea, reinventând un brand aproape uitat. Plantele au fost luate de la aceeași familie Couderc și au fost alese cele mai valoroase clone de soiuri românești, dar și soiuri internaționale de certă valoare.

O vizită la viile din Segarcea v-ar ajuta să aflați că strugurii iubitori de soare ca Touriga Nacional sau Marselan, Viognier-ul, Cabernetul Franc sau Tămâioasa Roză, descendent al Muscatului Frontignan, scriu încă pagini în frumoasa istorie a vinurilor de la Segarcea, povestea care începe odată cu ziua de 10 iunie a anului 1884.

În ziua aceea, guvernul a decis înființarea celor 12 Domenii ale Coroanei. Trecuseră câțiva ani de când Carol I devenise suveran și lista sa civilă, adică suma anuală plătită de la bugetul de stat pentru cheltuielile regale, era una dintre cele mai mici din Europa. Pentru a înțelege, trebuie să amintim că era de douăzeci de ori mai mică decât a lui Franz Joseph și era doar puțin mai mare decât cea a principelui din Muntenegru. Regele construise Peleșul, adunase o impresionantă colecție de artă, restaurase mânăstiri, biserici, toate acestea folosind exclusiv fonduri ale familiei, fonduri personale.

Parlamentul a luat o decizie ce părea una revoluționară. 12 domenii ale statului urmau să treacă în administrarea Casei Regale, toate devenind adevărate centre de excelență, contribuind, ulterior, la ieșirea agriculturii noastre din târziul ev mediu în care părea blocată, la transformarea ei într-o adevărată locomotivă a creșterii economice. Toate fondurile provenite din exploatarea acestor Domenii au fost destinate de Casa Regală înființării de școli, teatre și biblioteci rurale, tipăririi a milioane de cărți prin intermediul fundațiilor regale.

Deși zona părea un loc ideal pentru o podgorie care să producă vinurile familiei regale, Domeniul din Segarcea a găzduit mai bine de douăzeci de ani o școală de viță-de-vie, mai exact o pepinieră pentru salvarea unor soiuri nobile de struguri, autohtone sau internaționale. Mai mult de jumătate din viile Europei fuseseră ruinate de filoxeră, acest odios parazit microscopic care ucidea rădăcinile viței de vie.

După Expoziția Generală Română organizată în anul 1906 la București, eveniment în urma căruia Bucureștiul a rămas cu actualul parc Carol și toate clădirile adiacente, unul dintre arhitecții care au proiectat pavilionul României, Iosif Exener, a acceptat misiunea de a construi la Segarcea, ajutat de Jean Pompilian, o cramă-model.

Echipa lor a creat un proiect care îmbina tehnologiile moderne ale acelor vremuri (structură de beton armat, vase de fermentare de sticlă) cu metodele tradiționale de vinificare. Strugurii urmau să fie recepționați în punctul cel mai înalt al cramei, iar mustul urma un traseu dictat de gravitație. Nu erau implicate niciun fel de pompe, vinul nefiind astfel afectat, iar pereții dubli ai pivnițelor păstrau constant aceeași temperatură, beneficiind și de ventilație naturală.

Din exterior și de departe, podgoria era o clădire minunată în stil neoromânesc cu accente art nouveau. Pridvorul cu arcade, consolele de lemn și ferestrele tip ocniță erau deja elemente definitorii ale noii arhitecturi românești.

Pe masa regelui au început să fie aduse vinuri de la Segarcea unde Temistocle Jugureanu producea maxim patru mii de litri de vin la hectar, surprinzând astfel esența terroir-ului local. În anul 1929 Domeniul primește permisiunea de a produce vinuri sub Denumire de Origine Controlată, cel mai înalt nivel calitativ recunoscut în România. Următorul pas a fost, firesc, recunoașterea internațională care a venit odată cu participarea la concursul de la Paris din 1936, anul Olimpiadei de la Berlin, urmat de Expoziția Universală din 1937.

27 mai 1948. România, prin comuniștii care alungaseră regele și instituția regalității, naționalizează toate Domeniile Coroanei, deși proprietățile fuseseră tot timpul ale statului, Casa Regală având doar sarcină administrativă. În mod firesc, domeniile intră într-o perioadă de haos și de decădere, devenind triste ruine. La Periș, Rușețu și Domnița dispare totul, la Bicaz rămân numai clădirea fostei administrații și Teatrul.

La Segarcea fostele Domenii Regale devin Întreprindere Agricolă de Stat (IAS), un scenariu comunist ce a avut și o urmare bună, supraviețuirea cramei. Din nefericire, via este reorganizată în stil stahanovist. Se producea mult și prost, calitatea fiind pusă pe planul al doilea, după cantitate. Cu toate acestea, vinurile distilate de la Segarcea au făcut ca povestea de aici să nu se stingă până în deceniul opt al secolului trecut.

Din 1948 până în 1962, autoritățile comuniste confiscaseră aproape integral proprietățile private: terenuri agricole (s-a început cu confiscarea celor de peste cincizeci de hectare, apoi din ce în ce mai mici și s-a ajuns și la imobile). După evenimentele din decembrie 1989, proprietățile au fost restituite. Inițial se restituiau fostele proprietăți în limita a zece hectare per familie, apoi a cincizeci de hectare, în cele din urmă în totalitate.

A fost posibil ca unele proprietăți să fie reconstituite exact pe aceeași locație, altele în compensare, iar pentru altele statul a acordat despăgubiri. În anul 2002, chiar de 10 mai, o zi cu o încărcătură simbolică deosebită (Ziua Regalității), este anunțată sentința definitivă de privatizare a fostului IAS Segarcea. Se adăugau suprafețelor rămase în proprietatea statului și suprafețele retrocedate sau achiziționate de familia Anghel. Domeniul renăștea sub vechiul său nume.

Noii proprietari defrișează integral și timp de opt ani la Segarcea se fac exclusive replantări. Sunt aduși specialiști francezi care lucrează la indeplinirea visului afaceristului Anghel: crearea unei podgorii destinate producției unor vinuri de înaltă calitate.

Urmează ani de reconstrucție din toate punctele de vedere, podgoria este replantată, crama este renovată și extinsă, echipei de la noul Domeniu al Coroanei de la Segarcea i se alătură și celebrul oenolog și șef al Catedrei de Analiză Organoleptică a Universității din Montpellier, Ghislaine Guiraud, care descoperă potențialul imens al podgoriei și începe producția de vinuri, primele fiind colecțiile Principesa Margareta și Minima Moralia. Acestea includeau vinuri din recolta 2008 (Marselan Cabernet Sauvignon).

Vezi și: Adevărata istorie a producției de avioane în România. Uzinele etalon în perioada de glorie, de la 1928 în prezent

În anul 2010, după investiții și eforturi fabuloase, programul de extindere și dotare a noii crame este finalizat. Recoltele din 2008 și 2009 au rolul de a grăbi primirea Domeniului Coroanei Segarcea în rândul furnizorilor oficiali ai Casei Regale a României. Segarcea își relua destinul istoric și, la inaugurarea oficială, îi primea pe Regele Mihai I și pe Principesa Margareta. În același moment a fost dezvelit bustul regelui Carol I.

În anul 2017 în echipa de la Segarcea vine și consultantul oenolog Ombeline Pages iar peste doi ani toate soiurile autohtone cultivate aici sunt grupate într-o nouă gamă de vinuri, Marama. Marama este un omagiu adus Reginei Maria. Un alt reper al istoriei vinului de Segarcea este ziua de 19 februarie 2021 când, la 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, a fost lansat vinul „Sărut”, un rosé în care se întâlnesc Pinot Noir-ul francez și Feteasca Neagră autohtonă.

Încă din anul 2007, vinurile de la Segarcea au fost recunoscute pe plan internațional, vitrina de trofee fiind completată an de an. Admirând această vitrină, regăsim astăzi Medalia Nova de Diamant obținută de „Principesa Margareta alb”, „Minima Moralia Recunoştinţă” şi „Tămâioasă roză – Soiuri Rare” la concursul „Femmes et Vins du Monde” de la Monaco, medaliile de aur şi de argint câştigate la concursurile internaţionale ultraspecializate „Mondial du Rose”;

„Mondial des Cabernet”, „Mondial des Pinots”, „Mondial des Muscats”, Nova de Diamant şi medalii de aur obţinute în SUA pentru etichetele „Minima Moralia” şi „Vardo”, la care pot fi adăugate numeroasele distincţii obţinute an de an pentru „Tămâioasa românească”, soiul autohton extrem de valoros, vinificat prima data în sec la Domeniul Coroanei Segarcea.

Vezi și: Conacul Bilcescu-Alimănişteanu, de la comoara României anilor 1930, la paragina contemporană. Povestea unică a castelului unuia dintre creatorii Băncii Naționale