Hanul Solacolu: eleganța trecutului, ruina prezentului și speranța viitorului, după 165 de ani. Povestea hanului de pe Calea Moșilor, epicentru al luxului și centru de comandă al Războiului de Independență a Bulgariei

Numele Hanului Solacolu a revenit în actualitate în ultimii ani în rândurile unor știri scurte, lapidare, în care autorii se aplecau asupra pericolului prăbușirii edificiului, apoi asupra retrocedării și speranțelor permanente de reabilitare. În prezent, după un sfert de veac de la evacuarea ultimului om care ocupa abuziv clădirea istorică de pe Calea Moșilor, după douăzeci și unu de ani de la retrocedarea către moștenitorii de drept, după treisprezece ani de la preluarea clădirii de la aceștia de către Primăria Craiova, actualul primar general al capitalei anunță pe pagina personală de facebook că vor începe lucrările pentru reataurarea Hanului Solacolu și anunță chiar și felul în care clădirea va fi folosită:

Hanul Solacolu: eleganța trecutului

„Avem undă verde pentru începerea lucrărilor la Hanul Solacolu, una dintre clădirile-simbol din patrimoniul Bucureștiului, construită în 1859. Chestiunile financiare privind exproprierea au fost rezolvate, suma fiind consemnată în cont, deci Primăria Capitalei devine proprietară, urmând să fie începute în curând lucrările de punere în siguranță a clădirii. Vom accesa apoi banii pentru restaurare, cu scopul de a transforma Hanul Solacolu într-un spațiu cultural de ținută pentru bucureșteni.”

Edilul completează declarația precizând că după ce imobilul va fi pus în funcțiune vor fi demarate lucrările de consolidare, promițând că se vor păstra elementele originale ale clădirii monument istoric. Proiectul acesta de „punere în siguranţă a imobilului” valorează 8,2 milioane lei, durata de execuţie fiind estimată la un an și aptru luni, însă nu avem niciun plan concret de viitor, exceptând speranța primarului că hanul va deveni Spațiu Cultural Municipal. Tot pe pagina personală de facebook Nicușor Dan a publicat și  simularea viitoarei fațade.

Povestea frumoasă a Hanului Solacolu începe în istoricul an 1859, anul Unirii Principatelor Române, însă nu ne vom întoarce în vremea aceea înainte de răsfoi filele ei din anii 90, ani în care clădirea revenise în grija Primăriei Capitalei. Erau vremuri în care ceea ce mai rămăsese din han era locuit de familii repartizate de Administrația Fondului Imobiliar. Bineînțeles că, în afara acestor familii, erau și alți oameni care ocupau fraudulos spațiul.

În 1997 Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric includea și Hanul Solacolu, dar nu s-a întâmplat nimic pozitiv. Din arhivele Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic aflăm că locuirea ilegală a continuat până în primii ani ai noului mileniu, când au fost evacuați ultimii „chiriași”, oameni ce lăsaseră în urma lor cantități impresionante de gunoi, moloz, lemn sau obiecte sanitare.

În luna noiembrie a anului 2007 regăsim în paginile cotidianului „Libertatea” un material despre existența mai multor familii în încăperile hanului, familii al căror obiect de activitate ar fi fost derularea unor activități infracționale, în speță prostituția. Mergem pe firul istoriei ultimilor ani și regăsim și declarația acordată Pro TV în anul 2010 de către unul dintre moștenitorii clădirii:

„Ni s-a luat o clădire salubră, o clădire decentă în centrul Bucureștiului și ni s-a dat înapoi o groapă de gunoi. Am alcătuit un proiect de reabilitare a clădirii, de redare a funcționalității ei. Realizarea acestui proiect implică o sumă foarte mare de bani pe care nu o avem. Am încercat să găsim investitori, însă nu am găsit.”

Dincolo de știrile ce apar din când în când, dincolo de teama autorităților de o eventuală prăbușire a hanului peste tramvaiul ce trece prin zonă, dincolo de speranțele bucureștenilor că vor avea un spațiu cultural „de ținută”, cum promite Nicușor Dan, este povestea frumoasă a acestei clădiri ce a însoțit Bucureștiul în călătoria lui de la Mica Unire până în zilele toride ale acestei veri.

Ruina de astăzi a fost, în alte vremuri, un adevărat etalon al eleganței bucureștene. Pe Calea Moșilor, la numărul 134, era inima negoțului și nu oricine putea ajunge aici. Era locul preferat al călătorilor și negustorilor. În 1859 doi frați bulgari cu treburi negustorești pleacă de pe malul Dunării, din Sviștovul natal și se stabilesc în Țara Românească. Frații Solacoglu fac un plan de afaceri și aleg să ridice o fabrică de paste făinoase pe Calea Moșilor. Se gândesc, dincolo de afaceri, și la numeroasa familie și stabilesc împreună ca la etaj să construiască patru apartamente, dar și alte câteva spații de cazare destinate călătorilor și celor din breasla negustorilor care tranzitau Bucureștiul.

Nu avem date clare și nu știm deci cum a devenit, destul de repede, clădirea proiectată de ei un han în adevăratul sens al cuvântului. În arhivele Bucureștilor unii istorici au decoperit izvoare care spun că în clădirea hanului, cu o suprafață de o mie de metri pătrați, cei doi frați bulgari reușiseră să amenajeze la un moment dat o sută de camere de cazare, în timp ce parterul era destinat strict comerțului, mai multe prăvălii trăgând seară de seară obloanele pe Calea Moșilor, în timp ce subsolul, pivnițele protejau marfa negustorilor care înnoptau în han.

Aceleași izvoare istorice ne înfățișează și aspectul hanului din anii săi de aur. La parter, între uși și ferestre erau două rânduri de porți mari. Încercați să vi le imaginați larg deschise, așteptând să primească trăsuri luxoase trase de cai de rasă. Cei doi frați Solacoglu au renunțat repede la ideea unei mici afaceri de familie și au proiectat unul dintre cele mai exclusiviste hanuri din capitala românească a acelor ani. Din punct de vedere al arhitecturii sale, Solacolu are un stil inedit. Era singurul han în forma literei „U”, având două puncte de acces dinspre Calea Moșilor. Mai mult decât atât, era singura clădire din București împodobită cu o prispă cu geamlâcuri (în limbajul anilor, „cercevuri”).

Citește și: Adevărata avere a regilor Casei Regale. Vagoane cu aur, palate, păduri și terenuri, în umbra propagandei comuniste timp de 5 decenii

Ieșim câteva clipe din legenda bucureșteană a locurilor și ne îndreptăm atenția asupra istoriei Bulgariei pentru că hanul a fost considerat o clădire extrem de importantă pentru independența Bulgariei. Se știe că secolul XIX, mai ales cea de-a doua jumătate a sa, a fost ca o mare agitată pentru Balcani. În timp ce noi realizam Unirea Principatelor iar frații Solacoglu puneau piatra de temelie a hanului lor din București, vecinii de la sud de Dunăre se aflau la începutul răscoalei împotriva asupritorilor otomani.

Hanul Solacolu a fost în anii aceia tulburi locul de refugiu al unora dintre cei mai mari revoluționari bulgari, forțați de împrejurările politice să își părăsească țara. Dintre ei poate cel mai important a fost Liuben Caravelov, scriitor și om politic bulgar.

Deținea funcția de președinte al Comitetului Central Revoluționar din Bulgaria și de aici, de la Hanul Solacolu, a coordonat o răscoală care a aprins ceea ce în istoria Bulgariei va rămâne consemnat ca fiind Războiul de Independență. În timpul zilelor sale trăite la București, Caravelov a scris pentru cele două ziare standard ale revoluției, ziarele mișcării national-revoluționare bulgare, „Libertatea” și „Independența”, publicații care erau tipărite chiar în tipografia pe care o avea la parterul hanului.

Un alt personal central al literaturii, al istoriei bulgare care a trăit acele evenimente în București, la hanul fraților Solacoglu, a fost Hristo Botev, promotorul ziarelor „Cuvântul emigranților bulgari” și „Drapelul”. În același han s-a cazat chiar și liderul insurgenței bulgare, Vasil Levski, personal rămas în memoria colectivă cu numele „Apostolul Libertății”.

Citește și: Crama Galicea – De la crama boierilor Bibescu la casa de licitații. Povestea vinului care a cucerit de la România interbelică la anii 2000

Cenușa anilor a început să se cearnă peste București, peste hanul fraților Bulgari care s-au stins, secolele XIX și XX și-au predat ștafeta. Hanul Solacolu a continuat să își deschidă porțile pentru oaspeți până la ultimul foc al celui de-al Doilea Război Mondial, deși în timpul teribilului conflict clădirea a fost afectată de un puternic incendiu.

Când anii de după încheierea păcii au venit cu regimul comunist pentru țara nostră, imobilul a trecut în subordinea statului român, consecință a naționalizării. Autoritățile comuniste au dat o nouă destinație hanului de odinioară. Acesta a fost transformat în clădire de locuințe sociale, dar în regim de închiriere. Niciodată însă nu au dispus măsuri de îngrijire sau restaurare a edificiului. Urmarea acestei ignoranțe totale a fost suspendarea clădirii și a programului de asistență socială în anii 80. Clădirea prezenta de atunci un risc mare de demolare.

Cu toate acestea, oameni ai străzii sau infractori mărunți au continuat să locuiască ilegal în clădirea istorică. Fiecare an care trecea lăsa urma adânci, locul a devenit treptat o veritabilă paragină. Din nefericire, clădirea ce fusese un obiectiv de lux al protipendadei bucureștene, clădirea care funcționase drept centru de comandă al mișcării ce coordonase Războiul de Independență al Bulgariei devenea încet un locaș ascuns al oamenilor străzii. La un moment dat un bordel ilegal funcționa aici.

Deși evenimentele din 1989 au adus atâta speranță românilor, iar în 1997 Hanul Solacolu a fost introdus în Planul Național de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric (și a existat chiar și un plan de reintroducere în comunitate a imobilului în parteneriat cu Ambasada Bulgariei), nimic bun nu s-a întâmplat.

Toate aceste proiecte au rămas între coperțile unor dosare. Anul 2003 consemnează prezența celor patru urmași ai familiei Solacoglu la București și retrocedarea clădirii, însă în următorii patru ani se vor mai regăsi în rapoartele Poliției Capitalei activități ilegale desfășurate între pereții fostului han. În anul 2010 se prăbușește tot acoperișul, urmat de câteva  ziduri interioare. A fost momentul de declanșare a mai multor proiecte și initiative care nu au fost finalizate.

În 2024 există speranță, după ultimele declarații ale primarului general al capitalei, Nicușor Dan, speranță că bucureștenii nu vor mai fi îngrijorați atunci când vor trece prin zona Hanului Solacolu și că, în scurt timp, vor intra și ei, precum negustorii din anii de demult, zâmbitori, pe porțile unui spațiu cultural neasemuit.

Vezi și: Istoria afacerilor cu tutun în România: de la ciubuc la superslim, de la fanarioți la contrabandiști, de la Macedonski la Interagro