Întoarcere în timp: Istoria C.A.R. Povestea primei Case de Ajutor Reciproc pe harta financiară contemporană a continentului

O simplă căutare pe Google ne dezvăluie că în acest moment există peste 54000 de case de ajutor reciproc în lume, localizate în 97 de țări. Toate aceste instituții financiare nebancare „ajută” 186 de milioane de oameni, iar activitatea lor este coordonată la nivel global de Consiliul Mondial al Caselor de Ajutor Reciproc (WOCCU).

Casa de Ajutor Reciproc pe harta financiară

O întoarcere în timp pentru a încerca să găsim momentul zero al acestui fenomen ne aduce în fața unei întrebări firești: primii oameni care au pus bazele creditului mutual au făcut aceste demersuri mânați de altruism sau au simțit oprtunitatea unei noi afaceri? Este adevărat, s-a pornit de la ideea că oamenii pot depozita banii în comun și își pot împrumuta, reciproc, sume, la nevoie. Uniunea de credit a apărut astfel la începutul secolului al XIX-lea.

O primă astfel de cooperativă a fost înființată la Rochdale, în Anglia anului 1844, o cooperativă de vânzări fondată de un colectiv de muncitori. 1844 a fost și anul care a adus, în Germania, primele teorii cooperatiste din Europa, gândite și promovate de Victor Aime. Printre aceste teorii, regăsim și ideea unor societăţi de credit.

Primele uniuni de credit sub această formă apar în Germania în 1852 şi 1864, înființate de către Hermann Schulze-Delitzsch şi Friedrich Wilhelm Raiffeisen. Aceste instituții, precum și instituții similar lor din Italia, pot fi considerate cu încredere înaintașii marilor bănci cooperatiste de pe harta financiară contemporană a continentului.

Ideea inițială, atât de simplă în aparență, a luat contur și a atins perfecțiunea. Dintre principiile de bază amintim: numai membrii uniunii de credit puteau lua împrumuturi, creditele se primeau pentru scopuri „prudente şi productive”, restituirea creditului era mai importantă decât capacitatea de restituire a împrumutatului. Astfel, oamenii împrumutau bani de la ei înşişi, de la prietenii lor. Aceste principii și-au dovedit „sănătatea”, fiind valabile și astăzi, după ele funcționând cu succes majoritatea uniunilor de credit din lume.

În 1900, apare prima uniune de credit (denumită și „casă populară”) în Levis, o localitate din regiunea Quebec, Canada. Alphonse Desjardins a fost fondator al acestei uniuni iar prin demersul său ideea europeană a trecut oceanul. La fel ca în Europa și în Canada dobânzile erau mari, iar uniunea de credit propunea variante accesibile și oamenilor săraci.

Alphonse Desjardins merge mai departe și înființează uniuni de credit și în Statele Unite ale Americii, prima în anul 1909 în New Hampshire, în același an adoptându-se și o primă lege de stat referitoare la aceste noi și atractive uniuni de credit.

În România apar primele uniuni de credit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, În acest moment, bresle precum cele ale meşteşugarilor, comercianţilor, cadrelor didactice și muncitorilor şi-au depozitat parte din economii în comun, iar depozitele au devenit bază pentru accesarea unor credite.

Amintim primele instituții financiare cu acest specific: în 1846 în Braşov regăsim „Asociaţia de Ajutor Reciproc Românească a lucrătorilor tipografi”, în 1855 în Brăila Societatea de economie, credit şi ajutor „Înfrăţirea”, în 1858 în Bucureşti „Casa de ajutor şi prevedere a lucrătorilor tipografi”, în 1863, tot în Bucureşti, „Casa de Ajutor Reciproc a tipografilor din România”, cu C.A. Rosetti președinte, în 1867 în Răşinari „Societatea de păstrare şi împrumut”, în 1868 în comuna Chirnogi, judeţul Ilfov „Societatea de înlesnire interioară a comunei Chirnogi”, considerată din punct de vedere istoric prima asociaţie de credit modernă care funcţiona pe baze legale în România (avea personalitate juridică).

În 1870 în Bucureşti „Economia – Asociaţiune de credit popular” fondată de Petre S.Aurelian, în 1874 în Alexandria „Societatea de Credit şi Economie „Teleormanul”, în 1882 în Bucureşti, „Asociaţia constructorilor şi meseriaşilor români”, înfiinţată de C.Butculescu în 1883 în Focşani.

„Societatea de Economie şi Ajutor a meseriaşiulor”, în 1889 în Braşov „Casa de Ajutor C.F.R.”, în 1894 în Sighet „Casa de Ajutor comunal”, în 1896 în Buzău „Floarea ţării”, o societate a meseriaşilor, în 1899 în Râmnicu-Sărat „Asociaţia învăţătorilor din judeţ”.

CAR și Epoca Spiru Haret

Era epoca în care Spiru Haret, ministrul educației, revoluționa școala românească. A susținut public necesitatea înființării unor astfel de uniuni de credit în folosul cadrelor didactice, dar și în rândul țăranilor. Astfel, în decurs de cinci ani, între 1898 și 1903, odată cu școlile au apărut și mai multe bănci cooperatiste. Cinci ani de zile a însemnat un salt de la 24 în 1898 la 700 în 1903.

Dintre aceste entități create la inițiativa lui Haret amintim: 1903 în Bucureşti, „Casa de Credit, Economie şi Ajutor a Corpului Didactic”, 1907 în judeţul Botoşani „Casa de Ajutor Reciproc a învăţătorilor”, 1912 în judeţul Dolj „Societatea de Ajutor Reciproc a învăţătorilor”, 1920 în judeţul Prahova „Societatea de Ajutor Reciproc – secţia învăţători”, 1920 în Alba Iulia „Societatea de Ajutor Reciproc pentru sprijinirea membrilor corpului didactic”.

Un alt reper important în istoria caselor de ajutor reciproc este înființarea, la 28 aprilie 1926, a Băncii Corpului Didactic Primar al Judeţului Baia. Instituția există și în zilele noastre și poartă numele „C.A.R. Învățământ Fălticeni”.

În anul 1936, când Banca Corpului Didactic Primar al Judeţului Baia sărbătorea 10 ani de existență, în Darea de Seama se consemna:

„Banca s-a născut din greutăţile, din lipsurile şi nevoile ce le-au îndurat şi a suferit învăţătorimea acestui judeţ ca şi pretutindene. Se ştie că nicicând bucuriile vieţii nu cimentează mai puternic unirea care duce – când e iluminată de gândurile curate – la isbânda glorioasă – ca nenorocirile.

Un aspect extrem de interesant al acestor uniuni este acela că acestea au fost nucleele inițiale ale sindicatelor din România.
Toate aceste uniuni de economii și credite funcționau în baza unor legi care, până în anul 1949, au fost: Codul comercial, adoptat la 15 aprilie 1887, Legea nr.21 pentru persoane juridice (Asociaţiuni şi Fondaţiuni), adoptată la 6 februarie 1924, Legea pentru înfiinţarea Casei funcţionarilor publici ai Ministerului Industriei şi Comerţului, adoptată la 30 mai 1913, Legea pentru organizarea Casei de Economie, Credit şi Ajutor a Magistraţilor, adoptată la 23 decembrie 1931.

Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Casei de economie, credit şi ajutor a funcţionarilor Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi a instituţiilor pendinte de acest departament, adoptată la 4 ianuarie 1939, Legea pentru organizarea şi funcţionarea Casei de Economie, Credit şi Asistenţă a personalului P.T.T., adoptată la 28 ianuarie 1939.

Până în anul 1949 (vom vedea curând de ce acest an constituie o bornă importantă în istoria caselor de ajutor reciproc din România), organizațiile cu acest specific acordau membrilor credite prin avansuri în contul salariilor sau împrumuturi în contul salariului (termene scurte sa lungi), împrumuturi pe termene lungi pentru investiţii, ajutoare în caz de boală sau accidente, facilitau înfiinţarea de sanatorii, de case de odihnă sau spitale pentru membrii lor, având astfel un rol deosebit de important în protecţia socială . Au apărut repede multe case de odihnă, hoteluri sau spitale și policlinici, baze sportive ridicate și folosite de membrii caselor de ajutor reciproc.

După ce al doilea război mondial a fost urmat de momentul istoric de la Yalta, în România s-a instaurat comunismul și efectele acestei schimbări politice asupra creditului mutual au fost tragice.

Anul 1949 a venit cu Decretul 358 din 18 august care prevedea că toate entităţile de economii şi de credite trebuie transformate în case de ajutor reciproc iar acestea trebuie să fie subordonate sindicatelor. Sindicatele se subordonau, firește, unicului partid. O mica parte din realizările de până atunci au fost trecute în proprietatea acestor sindicate, iar majoritatea în proprietatea statului comunist.

Toate serviciile oferite de casele de economii, credit şi ajutor reciproc până la Decretul 358 au fost anulate, rămânând în vigoare doar acordarea de împrumuturi din fondurile depuse de membri.

Absolut toți membrii caselor de ajutor reciproc au fost siliți să se înscrie în rândurile sindicatelor şi să contribuie financiar la crearea unor fonduri pentru Uniunii Generale a Sindicatelor din România (U.G.S.R.)

În același fatidic an 1949, Mihai Mujic, membru în Biroul Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii, declara:

„Burghezia a creat, în decursul vremii, în cadrul instituţiilor şi întreprinderilor, diferite case de credit, fonduri de prevedere şi institute cu denumiri asemănătoare. Cu sprijinul elementelor reformiste şi trădătoare, burghezia a căutat să se folosească de aceste instituţii pentru a-şi camufla politica de exploatare şi asuprire, transformându-le în arme îndreptate împotriva celor ce muncesc.

În urma jefuirii fondurilor rezultate din depuneri sau a imobilizării lor în diferite afaceri care camuflau adevăratele scopuri ale unui pumn de profitori, cea mai mare parte a acestor case de credit şi-au încetat activitatea şi sunt în curs de lichidare”.

Un alt moment istoric, revoluția din 1989, a fost urmat de transformări economice şi sociale, noile reforme cuprinzând numeroase domenii. Trecerea la economia de piaţă a presupus, în mod firesc, și restructurarea activităţii economice, unele politici de accelerare artificială a privatizării neputând fi aplicate corespunzător din cauza bătăliilor politice sau a lipsei evidente de experiență administratică specifică.

Vezi și: Aristide Blank, „poetul rătăcit în lumea afacerilor”. Povestea secretă a milionarului interbelic, fondatorul băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București

Conferința Națională

În primul an de libertate, casele de ajutor reciproc s-au reunit în Conferinţa Naţională. Printre primele rezoluții a fost aceea de a deveni independente față de sindicate, următorul pas fiind formarea unui sistem propriu, sistem ce urma să fie coordonat de Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România. Treptat, se dorea revenirea la tradițiile casei de ajutor reciproc românești din perioada de dinaintea anului 1949.

A urmat o perioadă de dezvoltare în care casele de ajutor reciproc și uniunile lor, fie că vorbim despre cele teritoriale sau despre U.N.C.A.R.S.R, au lucrat pentru elaborarea unor statute bazate pe legislație specifică domeniului financiar.

Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România a fost înfiinţată la 23 martie 1990, iar prima denumire a fost aleasă a fi Asociaţia Generală a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România. În acest moment U.N.C.A.R.S.R. are un consiliu director format din doi reprezentanţi ai fiecărei uniuni afiliate, preşedintele şi directorul economic.

În 1996 a fost promulgată o lege specială, Legea nr.122/1996, lege care reglementa regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor. În același an U.N.C.A.R.S.R. a început cooperarea cu Consiliul Mondial al Caselor de Ajutor Reciproc
Ca membru al Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit, U.N.C.A.R.S.R. a participat cu o delegaţie în iulie 2000 la Congresul Internaţional al Uniunilor de Credit, desfăşurat la Nashville, S.U.A.

În anul 2004, anul în care a fost promulgată Legea 186 care modifică şi completează Legea nr.122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc şi al uniunilor acestora, a luat fiinţă și Federaţia Centrală a Caselor de Ajutor Reciproc din România.

În anul 2003, ca urmare a prevederilor Legii nr.135/2003, s-a înființat Direcţia de supraveghere, entitate cu un Regulament de Organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul director.

După retragerea din Consiliul Mondial al Uniunilor de Credit, Uniunea Naţională a devenit membră a Reţelei Europene de Microfinanţare (R.E.M.)

Casele de Ajutor Reciproc din România încearcă să țină pasul cu tendințele vremurilor. În acest sens aducem în atenție CAR Economia din Craiova, una dintre primele case de ajutor reciproc care ia în serios conceptul atât de la modă astăzi, acela al digitalizării. Instituția din capitala Olteniei atrage fonduri de economii și în lei și în euro, fiind prima casă de ajutor reciproc din regiune care atrage fond și în moneda europeană.

La CAR Economia pot deveni membri și cei care locuiesc la mare distanță, accesând secțiunea „Economisește onliune” a siteului. Operațiunile cu numerar sunt extrem de limitate, iar acordarea de credite precum și plata ratelor se fac prin transfer bancar.

Notă: Pentru perfectarea acestui material au fost folosite informații de pe siteul https://ro.qaz.wiki/wiki/History_of_credit_unions, Wikipedia și din legislația specifică a C.A.R.

Vezi și: Constantin Poroineanu – unul dintre cei mai bogați români ai secolului 19. Finalul tragic al moșierului a scris istorie în România