Generalul Pacepa. Un munte de legende și o avere de 80.000 de dolari în anii ’70. Spionul care l-a trădat pe Ceaușescu și a scris istorie în România

Pacepa. Pentru cei mai tineri, pentru care totul este pe fast-forward, pentru cei care nu mai ascultă glume ci doar memeuri, cei care alungă cu degetul de pe display-uri short-uri și reels-uri, consilierul personal al dictatorului Nicolae Ceaușescu și „dezertarea” lui au fost aduși în actualitate de serialul „Spy Master”.

Un serial și foarte multe uși deschise

Despre serial, care nu este nicidecum subiectul materialului pe care îl citiți, a vorbit chiar scenarista Adina Sădeanu. După ce a trăit satisfacția succesului la Berlin, în cadrul celebrului Festival de Film din capitala Germaniei, Adina a acordat un interviu „Europei Libere”. Despre proiectul acesta, în care a fost ajutată de Kirsten Peters, o scenaristă din Germania, spunea:

„E o ușă pe care am deschis-o cu toții, e o muncă de echipă aici. Sigur, am deschis-o eu, în sensul în care ideea a fost a mea. Poate că e o ușă pentru toți cei care cred că nu se poate să faci un serial de genul ăsta, o poveste românească și, de fapt, să aibă o anvergură internațională. Totul pleacă întotdeauna de la o idee. Și s-au deschis foarte, foarte multe uși.”

Cine a fost Pacepa?

Într-adevăr, multe uși se deschid și multe controverse, multe legende sunt șterse de praf. În istoria spionajului românesc, fuga lui Pacepa se înscrie în categoria „viața bate filmul!” iar semnele de întrebare rămase încă sunt material nu pentru unul, ci pentru o serie serioasă de filme de spionaj.

Pentru mulți români, istoria aceasta se scrie în câteva fraze scurte, iar cronologic acestea sunt episoadele ei: în 1978, generalul Ion Mihai Pacepa, ofițer de 50 de ani, devenit deja consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu, merge în Germania cu misiunea clară de a pune bazele unui atentat asupra sediului Radio Europa Liberă. Generalul aterizează în Germania în ziua de 26 iulie 1978 și pune în aplicare planul său personal, unul total opus celui cu care fusese însărcinat de Ceaușescu: contactează autorităţile americane şi solicită azil politic în Statele Unite ale Americii.

După două zile, Pacepa, cazat la Hotelul Intercontinental din Koln, primește un mesaj de la un reprezentantul al ambasadei americane din Germania, mesaj prin care este îndrumat să iasă din hotel și să urce într-un taxi oarecare. Pacepa este escortat în acel taxi „oarecare” de alte câteva mașini cu girofar până la Frankfurt, în una din bazele americane construite după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Un Hercules C 131 îl aștepta pe pista de decolare a bazei. Ajuns în Statele Unite ale Americii, spionul român este așteptat de un covor roșu, întins chiar în aeroportul prezidențial din apropierea Washingtonului. I-au întins mâna adjunctul şefului CIA şi alte 50 de oficialități americane.

Contextul în care generalul Pacepa fugea din raiul comunist în occidentul decadent este unul extrem de interesant și esențial în conștientizarea loviturii pe care a dat-o ideii de comunism: nu trecuseră nici 4 luni de la vizita lui Nicolae Ceauşescu la Washington și întrevederea acestuia cu președintele Jimmy Carter, preşedintele SUA. Nu trece mult timp și fostul om de încredere al dictatorului din Republica Socialistă România devine cetățean american cu drepturi depline, primind și o nouă identitate, după, spun unele surse, trei operații estetice care îi schimbă radical înfățișarea.

În timpul acesta, în România, teribilul Ceaușescu îl acuză oficial de înaltă trădare și, neoficial, pune două milioane de dolari preț pe capul lui. Doi ani mai târziu, exasperat că nu reușește să îl aducă în România sau să îl ucidă, dictatorul ia legătura cu odiosul terorist Carlos „Șacalul”, oferind un million de dolari pentru asasinarea fostului general. Carlos acceptă oferta, dar nu reușește să identifice ținta.

Dar până la decizia din 1999 a Curții Supreme prin care se anula condamnarea la moarte primită după „marea evedare” din anii ’70, până la decesul din februarie 2021, când Covid-19 a reușit ceea nu a reușit Carlos „Șacalul”, trebuie să-l cunoaștem pe Pacepa mai bine și o vom face mergând pe firul vieții lui.

Ion Mihai Pacepa s-a născut în București pe 28 octombrie 1928. Familia sa era una modestă, tatăl practica tinichigeria auto iar mama nu muncea deloc. În 1940 Mihai avea 12 ani iar tatăl lui începea să lucreze în clădirea Ciclop, pe vremea aceea situată pe bulevardul Magheru, pentru o reprezentanță General Motors. Aici, în această clădire de pe Magheru, Pacepa senior ascunde și oferă protecție unui spion important NKVD. Drept recompensă, peste ani, Alexandr Saharovski, unul dintre fondatorii Serviciului de Informații Externe al Securității, îl recrutează pe fiul celui care a ajutat instituția cu ani în urmă, pe Mihai Pacepa.

Așadar, în 1951, student fiind în ultimul an la Facultatea de Chimie Industrială din București, intră în rândurile Securității, fapt ce îi va acapara tot timpul și va avea drept consecință finalizarea studiilor abia peste patru ani. Peste cinci ani de la momentul recrutării, în 1956, tânărul inginer Pacepa călătorește în Republica Federală Germania. Fusese numit adjunct al misiunii diplomatice a României, un paravan pentru rolul său real: era șeful rezidenței de spionaj a țării.

Folosește cu măiestrie toate contactele sovietice, aprofundează tehnicile spionajului extern și, beneficiind de accesul la informațiile rusești, se dovedește un spion de mare perspectivă. În acest punct al poveștii, putem sesiza o asemănare cu destinul de spion al lui Vladimir Putin, care, asemenea lui Pacepa, s-a dezvoltat tot în această „academie de spionaj” din Republica Federală Germană.

Un deceniu stă în R.F.G. Pacepa apoi este chemat în natala Republică Socialistă România și primește onoranta funcție de director adjunct al Direcției de Informații Externe (DIE). Timp de șase ani lucrează la organizarea amplă a unei rețele de spionaj cu o misiune concretă: culegerea de secrete industriale și tehnologice pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu. Anul 1972 este reperul temporal al numirii lui Pacepa în funcția de consilier al Secretarului General al Partidului Comunist Român, postură care îi va conferi o adevărată aura printre elitele comuniste. Se spunea și atunci și sunt oameni care cred și în zilele noastre că Pacepa era omul prin care marile companii din străinătate și regimul lui Ceaușescu învârteau valori imense.

Averea lui Pacepa. Adevăr și legendă.

În contextual amintit mai sus, Ion Mihai Pacepa dispunea în deceniul șapte al secolului trecut de o vilă cu teren de tenis și piscină exterioară situată pe Aleea Alexandru din capitală, o echipă de șoferi în permanență la dispoziția lui, iar salariul său era unul la nivelul celui primit de premierul guvernului comunist.

Din anii aceia răzbat până astăzi suspiciunile că ar fi strâns o avere de milioane de dolari. În anul 2005, Pacepa admitea să averea sa era mare în anii 70, dar nu de proporțiile amintite mai sus. Concret, declara că în anul 1978 avea aproape 1,3 milioane de lei, adică 80.000 de dolari. Vorbim de dolari americani și de anii 70, adică de un mediu în care în raiul comunist tot ce venea din Statele Unite, indiferent că era monedă sau băutură răcoritoare, era considerat decadent.

România avea însă nevoie de valută și oamenii din Securitate erau mandatați să o aducă în țară de pe piețele externe. Statul român deținea Întreprinderea de Comerț Exterior (ICE) „Dunărea”, o firmă ce aparținea Securității, având chiar și indicativ de unitate militară și o denumire adecvată, Centrul de Informații Externe.

Vezi și: Aristide Blank, „poetul rătăcit în lumea afacerilor”. Povestea secretă a milionarului interbelic, fondatorul băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București

Istoricul George Damian are o altă teorie, una care creditează varianta cu Ion Mihai Pacepa ca initiator al sistemului de corupție politică. Într-un articol publicat în primele zile de după decesul fostului șef al spionajului românesc, George Damian consemnează:

„În România comunistă a anilor ‘60 şi ’70, noua generaţie de comunişti în ascensiune (dar şi mulţi din garda veche) se dedulciseră la produse occidentale, de la băuturi fine la articole de îmbrăcăminte şi produse electronice. Cum aceste lucruri nu prea puteau intra oficial în ţară, Pacepa patrona o reţea de spioni români care pe lângă lupta împotriva duşmanului capitalist se ocupau cu aducerea în ţară a produselor de lux occidentale.”

Este timpul să ne amintim, iarăși, că vorbim despre comuniști care, declarativ, condamnau Occidentul decadent în timp ce ascultau muzică la aparatură Philips sau priveau filme rusești la televizoare Grundig.

George Damian crede că fuga lui Pacepa a fost urmare a fricii că vor fi descoperite acțiunile sale de veitabil contrabandist. Abia târziu, în anul 1985, o scrisoare adresată fiicei Dana era publicată în „Le matin” și reluată apoi la Radio Europa Liberă. Ion Mihai Pacepa îi transmitea fiicei:

„Vreau să-ți spun ție și prietenilor mei din țară că am luat această decizie pentru a evita să devin un criminal politic, pentru a mă putea uita drept în ochii tăi și ai lor, pentru a vă arăta vouă și altora drumul spre libertate”.
Doi ani mai târziu publică „Orizonturi Roșii”, carte ce va ieși apoi din tipografiile a 27 de țări diferite și va demasca fața frumos fardată a comunismului.

Discuțiile despre averea lui Pacepa se împotmolesc firesc atunci când cântărim credibilitatea surselor sau a documentelor. Astfel, avem și astăzi la dispoziție „raportul cu privire la rezultatul cercetărilor efectuate asupra cauzelor care au determinat și a condițiilor care au favorizat actul de trădare al lui Ion Mihai Pacepa”, raport întocmit la 1 octombrie 1978 de cadrele Departamentului Securității Statului din cadrul Ministerului de Interne. Documentul ne prezintă un Pacepa avar, preocupat mereu de sporirea unei averi deja impresionante.

În raport se consemnează:

„Aceste bunuri au fost procurate de general prin încălcarea prevederilor legale și folosirea abuzivă a cadrelor din subordine. Erau arhicunoscute obiceiurile lui Pacepa de a cere de la subordonați să îi ofere sau să îi cumpere diferite obiecte fără a le restitui contravaloarea. Ion Mihai Pacepa folosea fondurile operative în folosul soției și al fiicei sale.”

Într-un dosar secret al Securitătii scrie că au fost confiscate numeroase bunuri, dintre care putem aminti autoturisme scumpe, elemente de artă decorative, tablouri semnate de pictori importanți, arme de vânătoare, librete de economii, valuta, bijuterii.
Răspundea astfel într-un interviu la o întrebare referitoare la bunurile acestea confiscate de regimul Ceaușescu:

„Sub Ceaușescu, am fost extrem de privilegiat. Dar nu am avut nici casă și nici vilă de vacanță proprietate personală – cum aveau mulți potențati comuniști și securiști. Am fost și sunt pasionat colecționar de artă și cărți, pe care am cheltuit aproape tot ce câștigam. Când am făcut ruptura cu Ceaușescu aveam o colecție remarcabilă de tablouri, în marea lor majoritate cumpărate de la Consignația începând cu anii 1950 (fosta mea soție, Ileana, are o bună parte a chitanțelor).”

La 45 de ani de la fuga generalului Pacepa din raiul comunist în occidentul decadent controversele acestei poveștii sunt la fel de vii. Dincolo de serialul HBO ce aduce în atenția tinerilor episodul Pacepa, dincolo de sursele și documentele ce prezintă versiunea unei părți sau a celeilalte, este esențial să ne dobândim și să păstrăm, ca națiune, cultura istorică.

Poți citi: Max Auschnitt. Povestea „Regelui de Fier”, afaceristul din perioada interbelică băgat la închisoare de Carol al II-lea și eliberat de Ion Antonescu. Secretele nebănuite ale moștenirii de peste 40 de milioane de dolari