Istoria afacerilor cu tutun în România: de la ciubuc la superslim, de la fanarioți la contrabandiști, de la Macedonski la Interagro

Pentru românii născuți în perioada de aplicare a decretului-lege 770 din 1966, decretul care interzicea avortul din rațiuni patriotice, simpla enumerare a mărcilor de țigări Carpați, Mărășești, Snagov, Național, Amiral sau Rarău aduce zâmbete de nostalgie. În zilele ce ne-au fost date nouă, cei născuți după decembrie 1989, mărcile acestea sunt doar amintiri, martori ai unor ani care au trecut cu atâtea povești care se regăsesc astăzi în muzee sau în colecțiile unor pasionați. Despre calitatea produselor se spunea atunci și sunt voci care confirmă și astăzi că țigările românești erau făcute din tutun de calitate, cu arome naturale. Aditivii lipseau cu desăvârșire.

Istoria afacerilor cu tutun în România

O incursiune în povestea țigărilor românești este, fără dubiu, o veritabilă lecție de istorie pentru că tutunul românesc este ancorat în fiecare moment istoric al țării.

„Carpați”, de exemplu, unul dintre cele mai cunoscute branduri autohtone de țigări, a fost produs la Sfântu Gheorghe încă din 1931, în două variante: cu și fără filtru. 79 de ani, până în 2010, a durat povestea acestor țigări și nu trebuie să ne mirăm că sunt nostalgici care au îmbătrânit fumând „Carpați” și dau, astăzi, și mai mult de 150 de lei pentru pachetul de țigări al tinereții lor.

Un an mai târziu decât „Carpați” veneau pe tarabe și mărcile „Mărășești”, „Snagov” sau „Național”, produse tot în fabrica de țigarete din Sfântu Gheorghe. Unitatea a încetat producția în anul 2010 ca urmare a suspendării autorizaţiei, atât pentru producţie cât şi pentru comercializare. Pasul următor a fost, firesc, intrarea în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

În zilele noastre, deși există din ce în ce mai mulți oameni care își doresc și încearcă prin diferite metode să renunțe la fumat, iar statul a introdus creșterea treptată a taxelor și chiar interzicerea fumatului în spațiile publice, fumătorii români au la dispoziție o varietate de opțiuni, în ultima vreme piața românească suferind schimbări majore.

În decursul ultimilor ani, piața românească a fost martora unei schimbări majore în ceea ce privește brandurile de țigări disponibile. Nume celebre, precum Carpați și Snagov, care au dominat industria tutunului românesc timp îndelungat au revenit, sub o altă formă, mult stilizată, în luna septembrie a anului 2022. Au fost comercializate în forme diferite: red și blue pentru „Carpați”, blue și silver, dar și superslims alb/albastru pentru „Snagov”.

Este de notorietate și faptul că, în anii gri ai comunismului, se găseau și mărci la vânzare „pe sub mână”, iar acestea puteau fi găsite la diverși cetățeni care schimbau valută sau la protejați ai sistemului care distribuiau cosmetic, cafea sau băutură. În mod oficial, legal, transparent, un cetățean al Republicii Socialiste România putea achiziționa astfel de produse doar din rețeaua de magazine ComTurist, magazine care aveau sedii doar în marile orașe și în recepțiile hotelurilor de lux și care primeau în schimb doar valută.

Dar povestea țigaretelor începe în țara noastră mult mai devreme în istorie, în perioada fanariotă, când negustorii imperiului otoman au adus tot ce trebuia pentru înrădăcinarea unui nou viciu: tutun, borcane pentru tabac, tabachere. Românii s-au deprins foarte ușor cu narghileaua, cu ciubucul și cu luleaua și timp de câteva decenii au inspirat și expirat arome orientale.

Țigareta în foiță a pătruns mai târziu în țara noastră, românii exportând, cu sau fără voia lor, tutunul autohton încă din anii despre care vorbim, anii de dominație otomană asupra țărilor românești. Tutunul se cultiva la noi după modelul turcesc, mult mai târziu venind metodele occidentale franțuzești și britanice.

Izvoarele istorice ne arată că românii numeau țigaretele, la început, „ciubucul de hârtie” și că apreciau, în primul rând, libertatea de a se mișca în timp ce fumau. Nu mai erau nevoiți să stea pe canapea sau pe pernă, cum cerea fumatul de ciubuc.
Fumatul a devenit frumoasă tradiție printre boemii secolului XIX, poeți, scriitori, gazetari și artiști.

Influențat magistral de Rimbaud, Baudelaire sau Zola, poetul Alexandru Macedonski credea și afirma că fumatul este un soi de „stupefiant poetic” care induce o stare de creație unică. Nu era singurul om de litere care fuma în cafenelele literare ce împodobeau Iașiul și Bucureștiul. Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi erau mari amatori ai acestui „vițiu”, alături de alte nume celebre ale vremurilor precum C.A. Rosetti, Regele Ferdinand și Regina Maria a României.

Nu a fost un român pionierul fabricilor de țigări din țările române, ci un diplomat scoțian, supus al Imperiului Britanic, pe numele lui Effingham Grant. Acesta ajungea în capitala București în calitatea de membru al corpului diplomatic britanic și inaugura, în anul 1864, primul atelier de prelucrare a tutunului. Atelierul a primit un nume boem: `Manufactura de Tutun Belvedere”. Cincisprezece ani mai târziu atelierul va deveni „Regia Monopolurilor Statului” și va avea o activitate prodigioasă până în momentul final din anul 2002.

Având toate condițiile necesare dezvoltării, britanicul Grant a parcelat terenul din jurul manufacturii sale și l-a vândut celor care lucrau pentru el. Grant a avut o viziune extraordinară, în felul acesta legând angajații de locul de muncă. A fost momentul nașterii cartierului bucureștean Regie, devenit peste ani epicentrul acestei industrii. Ca element inedit amintim că Effingham Grant a mai avut o idee excepțională de afacere, creșterea de orhidee. Strada pe care a dezvoltat ideea aceasta a fost denumită mai târziu Strada Orhideelor, iar numele este păstrat și astăzi și de un complex comercial.

Grant a început producția în fabrica „Belvedere” cu patru mașini de făcut țigări și doisprezece mașini de tăiat tutunul. Avea 400 de angajați care produceau și foițe de țigară („cârticele” erau numite în anii aceia). Când Regele Carol I al României a sărbătorit 40 de ani de domnie a dispus organizarea unei Expoziții Naționale în cadrul căreia a expus și „Belvedere” și a primit medalia de aur pentru cele mai bune produse.

Fabrica ajunsese la un nivel de reprezentare excepțional, exportând deja la Bruxelles. În capitala regatului belgian atrăgea atenția privitorilor un afiș creat de pictorul român Nicolae Vemont în maniera decorativă a Art Nouveau, un afiș care atenta la nevoia de exotism a oamenilor din occident. Afișul reprezenta o țigancă în straie tradiționale românești care fuma, împlinită, țigări românești. Deasupra imaginii era scris un îndemn în limba franceză: „Cumpărați rafinata țigară românească!”

După ce Grant a murit, urmașii săi au dezvoltat cartierul muncitoresc, ridicând, din nou, alte câteva sute de locuințe în zona manufacturii. După 1940, Manufactura de tutun „Belvedere” a fost redenumită „Fabrica de ţigarete Bucureşti”.

Bombardamentele din aprilie și mai 1944 au adus grave avarii fabricii, însă după război toate construcțiile au fost refăcute.
Adierea rece a comunismului nu a adus schimbări majore în industria tutunului, noii conducători sesizând rapid faptul că acest viciu este extrem de profitabil pentru bugetul statului.

Astfel, timp de patru decenii, între anii ’50 și ’80, autoritățile comuniste din România au mers pe o altă idee, aceea a fabricării de țigări ieftine, accesibile, precum Snagov, Carpați, Amiral, Litoral, Mărășești, Cișmigiu, Bucegi. Mărcile de țigări devenite celebre în perioada interbelică (amintim doar „Aviatorul”, „Regale”, „Mircea”, „Naționale”) erau deja parte a istoriei ascunse omului nou.

Evenimentele din decembrie 1989 au adus libertate românilor, pentru industria românească de tutun au fost însă începutul sfârșitului, al crizei care va conduce către dispariție acest domeniu. Toate fabricile de țigări din România, inclusiv cea din capitală, aveau să dea faliment, iar „Societatea Națională Tutunul Românesc”, care deținea toate aceste fabrici, a intrat în malaxorul privatizării din care nu a mai ieșit niciodată. Au urmat anii în care importurile legale de țigări străine au luat amploare, alături de contrabanda cu țigări.

După intrarea în noul mileniu, industria românească de țigări a cunoscut un declin fatal. Statul a încercat privatizarea Regiei Autonomă a Tutunului din România, instituție care deținea șase fabrici de țigarete din România, inclusiv pe cea din București. În puțin timp a dispărut însă și „Stațiunea de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului”. Odată cu ea au dispărut și slujbele a 4000 de salariați.

Controversatul afacerist Ioan Niculae, patronul Interagro, cumpăra întreaga platformă din Regie a Tutunului Românesc cu suma de achiziție de 40 de milioane de dolari. Planul lui Niculae suna atât de bine: pe terenurile istorice ale fabricii voia să dezvolte un complex imobiliar compus din două turnuri de 30 și 35 de etaje, iar alături de ele urma să proieteze un parc fabulous. Toate aceste povești frumoase s-au stins odată cu „Interagro” și cu litigiile afaceristului.

Citește și: Crama Galicea – De la crama boierilor Bibescu la casa de licitații. Povestea vinului care a cucerit de la România interbelică la anii 2000

Din nefericire, dintre toți rechinii imobiliari care au vrut să exploateze aceste terenuri, niciunul nu a părut impresionat de faptul că pe terenurile pe care Grant înființa fabrica există și obiective clasificate ca monumente istorice care ar impune lucrări de restaurare și conservare. În mod normal era interzisă construcția de zone comerciale, hoteluri.
La finalul acestui text vă invităm să trecem împreună în revistă fabricile de țigări care au marcat istoria industriei tutunului din țara noastră.

Fabrica de țigarete Chișinău a fost fondată în anul 1924, an în care capitala de astăzi a Moldovei era parte a Regatului României și a fost, până la trecerea sub controlul U.R.S.S. în 1945, prima întreprindere din acest domeniu din Basarabia.
Fabrica de țigarete Cluj a fost inaugurată în anul 1860 și a funcționat până în 1962, la Iași unitatea a început activitatea în 1864 și a funcționat până în 2003, pe când fabrica de la Râmnicu Sărat a funcționat din 1940 până în 1999, iar fabrica de țigarete Sfântu Gheorghe a început activitatea în 1897 și a funcționat până în anul 2011. Și la Târgu Jiu a funcționat o fabrică de țigarete între 1940 și 2006.

O fabrică care trezește suspine de nostalgie și astăzi a funcționat începând cu anul 1931 pe insula Ada Kaleh. Se numea „Musulmana” și era deținută de turcul Ali Kadri. Este un fapt cunoscut că insula beneficia de un regim vamal preferential, nefiind nevoită să se supună regimului de monopol. Din nefericire a intrat în faliment în anul 1942, apoi a fost preluată de Casa Autonomă a Monopolurilor și redenumită „Fabrica de țigarete Ada Kaleh”. În anul 1967 își încheia definitiv activitatea. Pe frumoasa insulă se produceau țigările „4 Mai”, „Ali Kadri”, „Bafra”, „Cabinet”, „Dunărea”, „Elegante”, „Ella Jaka”, „Harem”, „Ienydge”, „Mareșal”, „Pașa”, „România Mare”, „Samson”, „Smyrna” și „Sultan”.

Citește și: Niculae și Neculaie, două nume, două povești de mărire și decădere în 2024 cu sute de milioane de euro, fotbal și femei

Istoria consemnează că între 14 august 1941 și 29 ianuarie 1944 statul român a administrat temporar regiunea de la Nistru până la Bug și de la Niomjîi până la Marea Neagră. Forma de administrație a primit numele de Guvernământul Transnistriei. În Odesa, principalul oraș al guvernământului, funcționa și singura fabrică de țigarete din regiune. Aici s-au produs în perioada amintită țigările „Mareșal Antonescu” (1941-1942), „Odessa” (1943-1944), „România” (1941-1944), „Salve” (1941-1942), „Țara Bugului” (1942-1944) și „Transnistria” (1941-44).

Vezi și: Frank Timiș – între mit și controverse. Cum a reușit să își clădească imperiul de peste 12 miliarde de dolari unul dintre cei mai bogați români