Văcărești. Istoria oazei din inima Bucureștiului – de la temnița pașoptiștilor la viziunea șahului Iranului, de la buldozerele lui Ceaușescu la cele 2 milioane de lei promise în anul electoral 2024

Parcul Natural Văcărești a fost protagonist al multor scenarii frumoase și martor al multor eșecuri mai mai mult sau mai puțin asumate de către inițiatori. În anul pe care îl trăim cu toții (an electoral, de altfel), numele oazei bucureștene este, din nou, legat de o promisiune. Astfel, ministrul Mircea Fechet, prin Administrația Fondului pentru Mediu, anunță o investiție de două milioane de lei pentru planul de management al Parcului Natural Văcăreşti.

Delta Văcărești – o filă de istorie greu de înțeles

Aflăm că, deocamdată, acest plan se află în momentul procedurii de avizare a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, că planul „va proteja sutele de specii valoroase care trăiesc într-unul din cele mai mari parcuri naturale urbane din Europa”. Ministrul amintește și despre măsurile ce se analizează în sensul combaterii și prevenirii incendiilor de vegetație.

Pentru ornitologi parcul are o atracție deosebită, aceștia venind des pentru a studia păsări precum buhaiul de baltă, rața cu cap castaniu, rața roșie sau stârcul pitic, pescărușul râzător, pițigoiul albastru sau sfrânciocii cu fruntea neagră.

Povestea Văcăreștiului este dulce și amară, aduce și zâmbete dar și încruntare, pentru că, mai ales după ce Nicolae Ceaușescu a urzit pe malul lacului un vis care în zilele noastre generează mai degrabă controverse decât plimbări romantice în paradisul imaginat de fostul dictator, a început sarabanda retrocedărilor și a luptelor dintre ecologiștii și dezvoltatorii imobiliari.

Dacă judecăm cu răceală, Văcăreștiul este un proiect comunist eșuat, pe cenușa căruia autoritățile încă nu pot realiza absolut nimic, fiind, se pare, în imposibilitatea de a exploata potențialul acestui ecosistem unic care a atras atenția pasionaților și a specialiștilor din întreaga lume.

Pentru „neinițiați”, Văcăreștiul poate fi doar unul dintre cartierele Bucureștiului, o zonă din vestul Lacului Văcărești. Prinsă între Vitan, Berceni și Cartierul Tineretului, se poate spune despre zonă că este una specială, de aici ajungând în centru extrem de repede. Blocurile din cartier au fost ridicate, în marea lor majoritate, în ultimii ai comunismului.

Pentru istorici însă nu este atât de simplu. Este veche și de notorietate disputa dintre ei și un grup de etimologi, istoricii susținând că celebrii boieri Văcărești ar fi dat numele acesti zone, iar etimologii venind cu argumente care susțin că toponimul vine de la „văcărit”, birul care trebuia dat de crescătorii de animale sau chiar de la ocupația oamenilor de atunci.

Numele locurilor poate aduce aminte și de o închisoare și izvoare istorice ne aduc în prim plan momentul 1848, când sunt aduși la Văcărești de către ofițerii ruși ai armatei de ocupație capii revoluției de la 1848. Șase ani mai târziu, când Principatele Române sunt lovite de răscoalele țărănești, guvernul condus de conservatori decide ca țăranii arestați să fie duși la Văcărești, iar mânăstirea de aici devine un penitenciar în toată regula. De-a lungul vremurilor, în dorința de a transforma fosta locație monastică în închisoare, s-au făcut dese modificări și adaptări iar aceste intervenții au avut drept rezultat distrugerea arhitecturii inițiale superbe.

La Văcărești au privit cerul printre zăbrelele temniței români celebri din domenii de activitate diferite, în epoci diferite. Amintim pe Corneliu Zelea Codreanu, dar și numele scriitorilor Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu sau Ioan Slavici. Prima voce puternică ce a văzut în mânăstire și în întreaga zonă un proiect nou a fost cea a lui Dem. I. Dobrescu, fostul primar al capitalei între anii 1929 și 1934. Acesta a declarat, cu mult timp înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, că toate „comandamentele” religioase ar trebui strămutate din Dealul Patriarhiei în Văcărești. Dobrescu spunea că zona, „cu superba ei priveliște, cu frumosul bulevard Văcărești, ar putea fi destinată ca reședință Patriarhiei noastre”.

Anii au trecut și, mult timp după ce comunismul a venit în țara noastră, în anul 1973, Mohammad Reza Pahlavi a vizitat România. Șahul Iranului, în timp ce privea Văcăreștiul alături de dictatorul Ceaușescu, i-a spus acestuia că, dacă ar putea, ar amenaja acolo un muzeu dedicat artei religioase.

Foarte receptiv, Ceaușescu a dispus ca propunerea șahului să fie concretizată într-un proiect. Momentul era unul extrem de potrivit, deoarece Direcția Penitenciarelor ridica ceea ce se va numi „Penitenciarul Spital București-Rahova” pe calea Rahovei. Un an mai târziu încep lucrările de restaurare a bisericii, lucrări conduse de Liana Bilciurescu, arhitect care va suferi enorm în 1977, când cutremurul a zădărnicit munca echipei sale. Comisia Monumentelor Istorice a fost desființată, iar proiectul abandonat. Comuniștii aveau alte idei după marele cutremur, iar arhitectura veche nu mai era în planurile lor de viitor.

O altă vizită va schimba însă istoria locurilor. Era 2 decembrie 1984 când Elena și Nicolae Ceaușescu veneau pe fostul șantier, secondați de Iustin Moisescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dictatorul propune ierarhului să investească inteligent o sumă de bani primită de la ONU, înființând în Mănăstirea Văcărești Institutul Teologic. Moisescu refuză, temându-se de ideea veche din perioada interbelică de a muta sediul Patriarhiei la Văcărești. Contrariat, Nicolae Ceaușescu ordonă demolarea mănăstirii, în ciuda memoriului semnat de personalități precum Mihail Șora, Geo Bogza, Constantin Noica, Zoe Dumitrescu Bușulenga sau Dinu C. Giurescu.

În patru zile, între 11 și 15 decembrie 1986, surd la protestele ce veneau atât din țară cât și de dincolo de granite, Ceaușescu demolează istorica biserică. Un an mai târziu terenul nu mai amintea de nimic din ceea ce a fost Mânâstirea Văcărești. Totul era pregătit pentru a face loc unui nou proiect comunist, un complex dedicate Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Tribunalului Suprem. Cu puțin timp înainte de a fi aprinsă flacăra revoluției la Timișoara, a fost turnată fundația. Va fi ultimul pas făcut în cadrul acestui proiect.

Nostalgicii sau cei care nu au văzut niciodată zidurile fostei mânăstiri o pot descoperi vizionând scenele de luptă din filmul „Noi, cei din linia întâi”. Secvențele respective, unele care includ și lupte cu tancurile, au distrus crucea de marmură a lui Constantin Mavrocordat și ușa altarului Bisericii Mari, spre stupefacția Muzeului de Istorie a Municipiului București.

Lacul antropic a luat naștere în anul 1988, are o suprafață de aproximativ 190 de hectare și este îmbrățișat din toate părțile de Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Dâmboviței. Inițial a fost gândit ca făcând parte din rețeaua hidrologică de apărare a capitalei împotriva fenomenului inundațiilor.

Citește și: Crama Galicea – De la crama boierilor Bibescu la casa de licitații. Povestea vinului care a cucerit de la România interbelică la anii 2000

Imediat după demolarea mânăstirii au început lucrările de construcție a lacului și a rămas (cum altfel) unul dintre proiectele nefinalizate ale comuniștilor. O singură data a fost umplut cu apă din râul Dâmbovița și s-a constatat că sunt niște costuri colosale. Următoarea ideea a fost aducerea apei din Argeș. Distanța însă era destul de mare, 27 de kilometri, însă exista varianta ca apa să fie adusă prin lacul Mihăilești. Au fost construiți 14 kilometri de canal, apoi, evident, proiectul a fost abandonat.

Un moment relativ recent și de cotitură în istoria locurilor este vizita australianului cu rădăcini libaneze Tony Mikhael. Acesta a venit în țara noastră imediat după alegerile electorale din anul 2000. A propus atunci guvernului Năstase să construiască un paradis urban, un loc special ce includea centre de conferințe, hipodrom, un centru expozițional modern, chiar și hotel, cazinouri și o zonă rezidențială exclusivistă.

Au urmat doi ani de tergiversări și, în luna octombrie a anului 2002, Mikhael a câștigat licitația pentru acest proiect. I se concesiona terenul pentru 49 de ani, urmând să plătească abia din al patrulea an de contract redevența (una mai degrabă simbolică, de numai 0,28 dolari/mp/an. În același timp se adunau pe birourile magistraților teancuri de dosare, peste 100 de foști proprietari inițiind acțiuni în instanță. Unele dintre aceste dosare au ajuns și la Curtea Internațională de Justiție. Proiectul australiano-libanezului nu a luat nicio formă, dar situația juridică a zonei continua și astăzi să rămână neclarificată.

Noul mileniu a venit cu pleiada de lupte ale activiștilor de mediu. Astfel, la 5 iulie 2012, zi care celebrează Ziua Mondială a Mediului, ministrul în funcție al mediului la vremea respectivă, Rovana Plumb, face o vizită simbolică în locația ce începuse să fie alintată „Delta Capitalei”, însoțindu-l pe Claudio Perez Paladino, ambasador argentinian. Acesta vede asemănările cu Costanera Sur din Buenos Aires și vorbește despre statutul de arie protejată al parcului argentinian. Inspirată, Rovana Plumb declară că și Văcăreștiul va deveni arie urbană protejată și speră ca, în câțiva ani, zona să poată fi numită „zonă de agrement”. La vremea respectivă un lucru era clar: mlaștina din zonă ținea departe dezvoltatorii imobiliari.

Academicieni și profesori universitari au format o comisie care a demarat lucrările pentru un studiu științific în vederea recomandării ca zona să fie declarată ca având statut de de arie protejată. În ziua de 3 iunie 2013, toată munca aceasta, concretizată în documentația depusă de „Asociația Salvați Dunărea și Delta” a adus satisfacție. Documentația a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române.

La 5 iunie 2013, tot de Ziua Mondială a Mediului, Ministrul Mediului și Pădurilor, aceeași Rovana Plumb, declara:

„Zona Lacului Văcărești a fost recucerită de natură. Noi vrem să ne asigurăm că natura este repusă în drepturi, dar în același timp să reparăm și să protejăm, pentru ca acest loc să devină o destinație turistică a Bucureștiului și a României.”

Un an mai târziu, în martie 2014, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, la finalul unei dezbateri publice, publica Ordonanța de Urgență care declara zona ca fiind Parcul Natural Văcărești.

În același an se constituie „Asociația Parcul Natural Văcărești”, o entitate care își asuma înființarea și protejarea permanentă a Parcului Natural Văcărești, parc ce „se năștea” oficial pe 10 mai 2016. Dintre proiectele asociației (mare parte finalizate iar unele încă în derulare) amintim: „Poteca biodiversității urbane”, „Păsările orașului”, „Poteca fluturilor”, „Văcărești – rain garden”, „Rețeaua de arii naturale urbane”, „Lumea prin sunet și mișcare”, „Natura sub lupă – promovarea Parcului Sticlăriei”.

După un an de la înființarea sa, în 2017, „Asociația Parcul Natural Văcărești” a fost distinsă cu premiul I la „Gala Societății Civile” ,categoria protecția mediului.

Citește și: Istoria afacerilor cu tutun în România: de la ciubuc la superslim, de la fanarioți la contrabandiști, de la Macedonski la Interagro