Romanian
 - 
ro
Diverse

Care este afacerea cu care au dat lovitura 2 români care s-au întors în țară după 9 ani petrecuți în Italia. Sursa de inspirație a fost cu totul inedită

25 Aug, 20:26 • Cornel Ghimeșan
După nu mai puțin de 9 ani petrecuți în Italia, doi români au decis să se întoarcă în țară și să își deschidă o afacere. Se pare că au fost cât se poate de inspirați, deoarece lucrurile merg ca peroate. Iată despre ce este vorba.
Care este afacerea cu care au dat lovitura 2 români care s-au întors în țară după 9 ani petrecuți în Italia. Sursa de inspirație a fost cu totul inedită

România, cu un potențial imens, este acum influențată de o generație nouă de antreprenori tineri, aceștia punând în prim-plan nu doar profitul, ci și pasiunea și viziunea. Un exemplu concret este povestea unui cuplu care, după nouă ani în Italia, s-a întors în țară cu o dorință puternică de a combina viața de familie cu un business care s-a născut din pasiune.

Citește și: CNSC, decizie importantă pentru cea mai așteptată autostradă din România. Umbrărescu poate deschide șantierul. Lucrările valorează 1.5 miliarde de lei

„Se poate avea totul în aceeași farfurie”, declară Andrei Isac, de meserie inginer constructor.

Bărbatul a ales să își deschidă împreună cu soția o afacere care n-are nicio legătură cu pregătirea sa profesională.

„Eu am stat 9 ani în Italia, am făcut facultatea de construcții. Având părinții în Italia, stabiliți acolo de 20 de ani, a fost o decizie destul de grea și am zis nu, neapărat, vreau să mă întorc în România să fac ceva. Pentru că am simțit tot timpul o atracție față de ce suntem. A contribuit foarte mult la întoarcerea mea”, a mărturisit el pentru Observator.

Un film a fost sursa de inspirație pentru începutul lor antreprenorial. Ayfer Isac, soția lui Andrei și make-up artist de profesie a povestit cum s-a întâmplat totul.

„Era despre un chef care lucra la un restaurant, și-a dat demisia de acolo și și-a luat un food truck”, a povestit ea.

Cum a început povestea celor doi români care au dat lovitura în afaceri

Cu aproximativ 5-6 ani în trecut, conceptul de food truck în România părea a fi o inovație, însă a evoluat rapid către un trend uriaș. Aceste vehicule mobile au câștigat o popularitate substanțială în ultima perioadă, grație capacității de a oferi antreprenorilor flexibilitate în relocarea lor și accesul la diverse evenimente și festivaluri. Pe lângă aceasta, acestea presupun o investiție inițială mai redusă în comparație cu deschiderea unui restaurant clasic. În multe orașe, conceptul de food truck a evoluat tocmai pentru că pot fi furnizate opțiuni culinare gourmet și inovatoare, depășind sfera mâncărurilor fast-food. Cu resurse limitate și cu pasiune ca sursă principală de energie, Andrei și-a pus în aplicare cunoștințele de inginer și a elaborat designul propriului lor food truck.

„Nu aveam niciun business plan, nu aveam nimic. Fiind inginer am zis măcar asta să o fac, pe un A4, da am făcut o schiță frumoasă”, a mai explicat acesta.

Au urmat cea mai memorabilă și pasională experiență pentru cei doi români. Au devenit o prezență constantă la diverse festivaluri și evenimente de stradă în întreaga țară, prezentându-și rulota în care ofereau delicioase frigărui de oaie. Succesul a depășit chiar și așteptările lor inițiale. Între lunile mai și octombrie, trăiau practic în mișcare, câștigând suficient pentru a-și petrece apoi liniștiți întreaga iarnă. Cu venirea lunii mai, începeau din nou ciclul.

Cu toate provocările și bucuriile pe care viața le aduce, a venit momentul pentru cei doi antreprenori tineri să abordeze o nouă direcție. Odată cu apariția copiilor, nevoia unei schimbări s-a făcut simțită tot mai puternic. Astfel, s-a conturat planul unui restaurant, oferind oamenilor posibilitatea de a se bucura de un mic dejun delicios în orice moment.

Astăzi, la restaurantul lor, nu se fac rezervări și programul se încheie la ora 15.

„După ora 3 suntem mami și tati. Foarte mulți dintre clienții noștri când văd programul zic, ce program e ăsta, până la 3? Și le zic, e până la 3 pentru că vrem o viață după. Păi și puteți să vă plătiți chiria? Adică puteți să trăiți? Da, poți să faci asta!”, explică Ayfer.

Această poveste nu este doar despre antreprenoriat. Este despre cum poți construi o afacere de succes care reflectă ceea ce îți dorești cu adevărat în viață. Este despre cum România se transformă prin tineri care aleg să revină, rămână, să construiască și să inspire prin exemplul lor.

Alte articole: Orange România se pregătește să dea lovitura. Compania va cumpăra energie regenerabilă timp de 6 ani de la Engie România

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Rețetă de chiftele de ciuperci cu cartofi, ideală pentru cei care țin Postul Paștelui. Se prepară ușor și rapid
Rețetă de chiftele de ciuperci cu cartofi, ideală pentru cei care țin Postul Paștelui. Se prepară ...
Românii dau o lovitură supermarketurilor. Renunță la mărcile proprii și plătesc mai mult pentru branduri!
Românii dau o lovitură supermarketurilor. Renunță la mărcile proprii și plătesc mai mult pentru ...
Noua lege a pensiilor permite femeilor pensionarea anticipată, dacă îndeplinesc aceste condiţii
Noua lege a pensiilor permite femeilor pensionarea anticipată, dacă îndeplinesc aceste condiţii
Dieta fulger de primăvară. Ingredientul banal care te ajută să slăbești 3 kg în 5 zile
Dieta fulger de primăvară. Ingredientul banal care te ajută să slăbești 3 kg în 5 zile
Crin Antonescu șterge pe jos cu partidele care-l susțin la prezidențiale: „Bolojan a fost împins chiar cu nerușinare să candideze”
Crin Antonescu șterge pe jos cu partidele care-l susțin la prezidențiale: „Bolojan a fost împins ...
George Simion și Anamaria Gavrilă vor să refacă turul doi al alegerilor prezidențiale: „Nu acceptăm dictatura”
George Simion și Anamaria Gavrilă vor să refacă turul doi al alegerilor prezidențiale: „Nu acceptăm ...
Clienții CEC Bank, vizați de informări importante. Anunț de ultimă oră pentru români
Clienții CEC Bank, vizați de informări importante. Anunț de ultimă oră pentru români
Pensiile speciale aprind un nou scandal! Guvernul resuscitează o lege controversată
Pensiile speciale aprind un nou scandal! Guvernul resuscitează o lege controversată
Culiță Sterp experiență oribilă după ce a comandat aripioare de la KFC: ”Carne crudă. De ce nu le lasă să se facă?”
Culiță Sterp experiență oribilă după ce a comandat aripioare de la KFC: ”Carne crudă. De ce ...
Trump îl pune la colț pe Putin! Amenințare dură. „Sanctiuni devastatoare” dacă războiul nu se oprește
Trump îl pune la colț pe Putin! Amenințare dură. „Sanctiuni devastatoare” dacă războiul nu ...
Rețetă de post. Ciorba care îmbunătățește circulația sângelui și crește nivelul de energie
Rețetă de post. Ciorba care îmbunătățește circulația sângelui și crește nivelul de energie
Cine sunt elevii care pot primi suma de 3.000 de lei în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi o astfel de bursă
Cine sunt elevii care pot primi suma de 3.000 de lei în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi o ...
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Uzinele Dacia şi Ford din România înregistrează scăderi ale producţiei
Uzinele Dacia şi Ford din România înregistrează scăderi ale producţiei
Uber rămâne fără 250 de milioane de euro. Decizia care dă peste cap planurile celei mai folosite aplicații de ride-sharing
Uber rămâne fără 250 de milioane de euro. Decizia care dă peste cap planurile celei mai folosite ...
Proprietarii de terenuri, în pericol! Amenzi uriașe și dosare penale pentru cei care încalcă noile reguli!
Proprietarii de terenuri, în pericol! Amenzi uriașe și dosare penale pentru cei care încalcă noile ...
Crin Antonescu, la un pas de excludere? Curtea Constituțională dă verdictul final în urma contestațiilor asupra candidaturii sale
Crin Antonescu, la un pas de excludere? Curtea Constituțională dă verdictul final în urma contestațiilor ...
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut