Cele mai căutate canale în campaniile brandurilor sunt Instagram, cu story-uri, reel-uri, postări și live-uri și partea de YouTube, unde pot fi video-uri și de 10 minute, dar și partea de Twitch, care este relativ nouă pentru branduri. Aici, pot fi live-uri de câte două-trei ore cu streameri care joacă diverse jocuri unde pot fi promovate și inserate produsele.
Citește și: Care sunt locurile din București care îți vor face Instagram-ul să arate că al marilor influenceri
Maria Zvenigorodschi a dezvăluit că un micro-influencer care are în jur de 15.000 de followeri pe Instagram, ar putea să câștige undeva de la 500-600 de euro, iar un influencer mare din piață ar fi la 3.000 – 4.000 euro per livrabil.
„După ultimul scandal (cel în care Sânziana Negru a aruncat la gunoi o pungă de produse Lidl la Electric Castle, n.r.), criteriile de a alege un influencer s-au schimbat.
Trebuie să ținem minte că sunt și ei oameni, și pot greși și ei, dar răspunderea este mult mai mare în momentul în care îți greșește un influencer la nivelul Sânzianei, sau al lui Dorian (Popa, n.r.), pentru că și el a avut anul trecut un scandal„, a declarat Maria Zvenigorodschi, pentru wall-street.ro.
Tânăra a mai dezvăluit că Smiley a câștigat, în urmă cu 3-4 ani, una dintre sumele record din acest domeniu și anume 45.000 de euro, plătiți de Vodafone pentru o postare de Instagram.
Maria Zvenigorodschi explică faptul că Generația Z este mult mai dispusă să comunice cu video-uri și să răspundă la fel la ce se întâmplă în jur, motiv pentru care estimează că engagementul din Facebook se va muta în cele din urmă în TikTok.
„Campania de care sunt cea mai mândră este campania cu Minecraft de la UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București, n.r.), care a avut un buget sub 10.000 de euro și în care am creat un server de Minecraft unde copiii intrau să se joace pentru admitere.
Prin acea campanie am adus 500 de persoane înscrise la taxă pentru prima oară în istoria universității. Pentru ca echipa să se poată apuca de treabă pentru o campanie, cred că de la un 7-8000 de euro avem ce să facem, mai ales pe zona de digital, unde nu presupune producție, eveniment etc„, a mai dezvăluit Maria pentru sursa menționată mai sus.