Romanian
 - 
ro
Diverse

Cât de mult se scumpesc florile în 2025. Ce prețuri vor avea buchetele de primăvară

14 Jan, 23:27 • Cornel Ghimeșan
Cât costă florile în 2025. În mai puțin de două luni ne vom bucura de primăvară. Horticultorii au început deja pregătirile pentru sezonul în care toată natura reînvie și vor să le ofere clienților cele mai frumoase buchete de flori de 1 sau 8 martie.
Cât de mult se scumpesc florile în 2025. Ce prețuri vor avea buchetele de primăvară

Cât costă florile în 2025. Cu toate că promit să facă tot posibilul ca prețurile să fie accesibile oricărui buzunar, în realitate florăriile și piețele arată că acestea vor crește cu cel puțin 20% față de anul trecut.

Într-o seră din comuna Fărcașa, județul Maramureș, mii de flori de cyclamen se întind pe o suprafață de circa 400 de metri pătrați. „Am pregătit trei soiuri și culori 11. Acum suntem în etapa de întreținere. Verificăm tot timpul, curățăm frunzele uscate, udăm, verificăm temperaturile, aerisirea și așteptăm să vină primăvara”, a spus Claudia Pop, producător flori, potrivit Observator.

Citește și Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Cât costă florile în 2025

Un fir de lalea va fi 8 lei anul acesta, cu 20% mai mult decât anul trecut. Un cyclamen se vinde cu un preţ între 18 și 20 de lei, în funcție de soi. Deşi horticultorii spun că fac eforturi că florile să plece de la ei cu acelaşi preţ că anul trecut, florarii îi contrazic.

„Cu siguranță în martie vor fi mai ridicate deoarece au fost bulbii de flori mai scumpi anul acesta iar producția a ajuns să fie mai scumpă în Olanda. Ne dorim că-n martie să aducem doar producție românească”, declară Bianca Iagamoș, administrator florărie.

Așadar, un buchet de primăvară costă 200 de lei în acest an, cu 20% mai mult decât anul trecut. În luna martie vom avea parte de noi scumpiri, de încă 10%.

Totuși, indiferent de prețuri, așa cum se întâmplă în fiecare an, în perioada de Dragobete, 1 martie și 8 martie, cel mai des cumpără flori.

Citește și Câți bani a plătit o româncă la cea mai scumpă patiserie din Londra. „Gata, luna asta nu mai mănânc”

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult