Litoralul și Delta Dunării sunt opțiuni de luat în seamă fiindcă vremea se anunță a fi liniștită, fără furtuni, cu temperaturi pozitive, de până la 8 grade, peste media obișnuită pentru sfârșitul de an.
Pentru Revelionul petrecut la mare, singurul hotel de cinci stele unde se sărbătorește trecerea dintre ani este în Mamaia. Oferta e pentru trei nopți (30 decembrie – 2 ianuarie) și include:
Ce prețuri sunt
Există cazări și la hoteluri de patru stele, trei sunt în Mamaia, iar unul în Eforie Nord. Ofertele presupun sume cuprinse între 2.900 și 7.600 lei/sejur pentru 2 adulți, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie. Ultimul preț include și masaje faciale, corporale și diverse tratamente. Sunt incluse și mic dejun, prânz, cină, cină festivă de Revelion, bal mascat, seară tradițională.
În Eforie Nord există și all inclusive, chiar și la spa, iar prețurile variază între 8.300 și 8.800 lei/sejur pentru 2 adulți.
La trei stele, în Eforie Nord sunt trei hoteluri și o pensiune care au organizat deja petreceri de Revelion. Prețurile pornesc de la 3.500 de lei și ajung la 4.000 de lei pentru două persoane (cu all inclusive și masă festivă de Revelion).
În Delta Dunării, oferta de Crăciun la unul dintre cele mai luxoase resorturi începe de la 283 de euro de persoană și include cazare, gustări, masa festivă, acces la spa și petreceri cu muzică live. Un pachet de Revelion tot acolo pornește de la 230 de euro/persoană/sejur și include cină festivă cu bucate din Deltă, petreceri live și alte surprize.
Ofertele în Delta Dunării sunt mai puține decât pe litoral. Un alt pachet de Revelion costă 4000 de lei de persoană pentru 3 zile 30 decembrie – 2 ianuarie) care include drum cu barca, pescuit, mese tradiționale pescărești și cazarea.