Actorul american Jesse Eisenberg, nominalizat la premiile Oscar și recunoscut pentru rolurile sale remarcabile, a fost invitat pe celebrul platou al emisiunii „Jimmy Kimmel Live!”, unde a povestit despre una dintre cele mai interesante experiențe din vacanțele sale. Deși obișnuit să fie sub lumina reflectoarelor datorită carierei sale, Eisenberg a ales să împărtășească publicului o poveste din viața sa personală: vacanța sa în România, în Timișoara.
Te-ar mai putea interesa și: Nominalizările la Premiile Oscar 2025. Care sunt filmele care vor avea cele mai multe voturi, potrivit criticilor
foto: Jesse Eisenberg
Actorul a explicat că a ales să viziteze Timișoara, un loc cu o încărcătură istorică, locul unde în 1989 au avut loc evenimentele care au dus la înlăturarea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
„Am fost la Timișoara, România, care este locul unde a avut loc Revoluția împotriva lui Ceaușescu. A fost incredibil. I-am explicat copilului meu ce s-a întâmplat. Nu despre violență sau așa ceva, doar aici i-am spus că a fost un dictator.
A fost o excursie genială. Orașul este absolut minunat. Asta a fost singura dată în care am putut să plec în vacanță și să nu mă urăsc”, a spus celebrul actor Jesse Eisenberg.
Jesse Eisenberg este un actor cu un portofoliu cinematografic vast, cu o carieră care s-a extins pe parcursul mai multor ani și care l-a consacrat drept unul dintre cei mai talentați și respectați actori ai generației sale. Născut pe 5 octombrie 1983 în New York, Eisenberg a început să joace încă din adolescență, devenind rapid cunoscut datorită stilului său unic.
Unul dintre cele mai remarcabile momente din cariera sa a fost nominalizarea la Premiul Oscar pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru interpretarea sa din ”The Social Network” (2010), un film regizat de David Fincher, în care Eisenberg l-a jucat pe Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook. Filmul a fost un adevărat succes, atât din punct de vedere al criticii, cât și al publicului, iar interpretarea sa a fost apreciată pentru abilitatea de a reda complexitatea unui personaj controversat.
Un alt film de succes în care Eisenberg a jucat, ”Now You See Me”, îl prezintă pe Daniel Atlas, un magician care, împreună cu un grup de alți magicieni, joacă un joc periculos de-a hoții și jucătorii. Filmul a fost un hit de box-office, iar Eisenberg a câștigat publicul cu abilitățile sale.