Reciclarea deșeurilor de plastic începe să fie o preocupare tot mai prezentă și mai lucrativă în România. Cu toate acestea, în ciuda campaniilor de informare, modul în care trebuie să separăm gunoaiele poate fi de multe ori neclar. După cum explică specialiștii din domeniu, fiecare mare categorie de deșeuri tinde să aibă „subdiviziuni” și reguli specifice de colectare. În această situație se află și plasticul, unul dintre cele mai poluante materiale pe care le produce omul, arată Ziarul Financiar.
După cum explică Ioan Vâţ, director de vânzări la Alpla Packaging România, pe lângă tipul de plastice colectate, procesul de reciclare depinde într-o foarte mare măsură și de calitatea, mai bine zis curățenia, obiectelor.
„Calitatea deşeului (input) este legată în mod direct de calitatea materialului reciclat (output). Sistemele de colectare sunt rareori identice, dar se recomandă respectarea principiului colectării separate. Cu cât fracţia colectată este mai curată, cu atât potenţialul unei reciclări de calitate este mai mare”, explică Ioan Vâţ.
După cum explică Ionuţ Cîrstea, în containerul pentru reciclarea plasticelor pot fi aruncate doar ambalajele din plastic, în general folosite pentru alimente sau băuturi. Asta înseamnă că unele obiecte, datorită materialelor și utilizării lor nu pot ajunge la reciclare.
„Acolo putem arunca doar deşeuri de ambalaje, adică doar acele obiecte din plastic care îndeplinesc funcţia de a ambala ceva, în general mâncare şi băuturi. Dar în categoria de ambalaje de plastic pentru băuturi mai rămân doar cele nonSGR sub 0,1l sau peste 3l (toate bidoanele de apă plată de 5 sau 10l). De exemplu, un filtru HEPA de aspirator făcut din două materiale (membrană şi structură de plastic) nu poate fi aruncat la pubela pentru plastic pentru că nu este un ambalaj”, explică Ionuţ Cîrstea.
Experții din domeniu subliniază faptul că atunci când vorbim despre ambalajele de plastic pe care vrem să le reciclăm, trebuie să ne asigurăm că acestea sunt curate. Reziduurile rămase în exterior pot să contamineze restul plasticelor, dar și procesele mecanice și chimice de reintroducere în circuitul economic.
„De exemplu, o găletuşă de iaurt cu resturi de produs în interior nu este un deşeu reciclabil, drept urmare va ajunge la groapa de gunoi. Reciclatorii evită aceste deşeuri de ambalaje tocmai pentru că întotdeauna sunt contaminate cu resturi alimentare”, explică Ionuţ Cîrstea.
„Trebuie să privim sistemul de salubritate al localităţilor dintr-un punct de vedere holistic, logistica de transport a acestor deşeuri nu este deloc uşoară şi uneori este chiar foarte costisitoare. De exemplu, dacă noi consumăm o sticlă de apă de 2L pe un traseu de munte şi după ce coborâm de pe munte aruncăm PET-ul în primul coş de gunoi din acea localitate, operatorul de salubritate trebuie să ridice deşeurile, să le sorteze (dacă are unde), iar mai apoi să vândă balotul de PET-uri către o fabrică de reciclare, care poate fi la 300 de km distanţă. Toate aceste servicii necesită un efort imens până ca acel PET cu apă să ajungă reciclat în pelete de plastic”, mai adaugă acesta.