Folosită adesea și în zilele noastre, expresia a o întoarce ca la Ploiești are o lungă istorie. Se pare că expresia vine încă de la finalul secolului XIX, mai exact din anul 1879, când trenurile care mergeau de la București la Predeal, schimbau locomotiva în gara de la Ploiești, explică Libertatea.
Odată intrată în gară, locomotiva era decuplată de la vagoane și dusă pe o linie de manevră în partea din față a trenului. O astfel de operațiune era necesară pentru ca trenul să plece din nou din gară spre destinația finală. Astfel, după sosirea în gara Ploiești, trenul ”o întorcea”, în sensul că pleca în direcție inversă. De aici și expresia „o întorci ca la Ploiești” care este folosită și în zilele noastre.
„Toată ziua freacă menta” este expresia pe care o atribuim unei persoane despre care ni se pare că nu face nimic, că este inutilă sau leneşă. Expresia, însă, îşi are rădăcinile în antichitate, când nobilii greci aveau obiceiul de a le cere servitorilor să frece mesele cu mentă, pentru a avea un miros plăcut atunci când servesc masa.
În perioada secolelor XVIII – XIX, grecii au început să se răspândească şi în Balcani, unde au adus cu ei acest obicei. În spaţiul de la nord de Dunăre au existat mereu comunităţi importante ale acestei etnii. Familiile înstărite de români au adoptat repede acest obicei, fiind considerat de mare rafinament.
Numai că de aici şi până la deprecierea înţelesului acestei expresii nu a mai fost decât un pas, pentru că unii dintre servitori, cei „certaţi cu munca”, preferau să stea toată ziua să frece mesele cu mentă, evitând astfel muncile mai grele.
„Frecatul mesei cu mentă era considerată o muncă uşoară, iar cei care încercau să se sustragă de la muncile grele preferau să se ocupe cu asta, toată ziua”, explică Monica Pop, doctor în limba şi literatura română, citată de Adevărul.
Astfel, spune ea, expresia a început să fie asociată cu lenea, cu sustragerea de la muncă. Astăzi, cu toate că originea ei este foarte puţin cunoscută, expresia „a freca menta” este asociată cu lenea, fuga de muncă sau de a trage chiulul.
Expresia, care înseamnă a face un lucru nepotrivit, lipsit de sens, a pierde vremea, a luat naştere în rândul păstorilor transhumanţi care chiar tăiau frunză, prin bălţile Dunării, pentru capre şi oi.
Obicei întâlnit şi în Ardeal, metoda suplimenta sau chiar suplinea stocurile de fân pentru iarnă. Pentru aceasta se sădeau sălcii ale căror ramuri se tăiau spre sfârşitul verii. A tăia frunză la câini era deci exprimarea ironiei faţă de cei cu mai puţine animale, adică mai săraci.
Despre această expresie se crede că provine încă din vremea în care Brăila era principalul port comercial al Ţării Româneşti, pe care nimeni nu ar fi avut cum să îl rateze, datorită popularităţii şi aglomeraţiei care se face aici, nici măcar un orb.
Tufă de Veneţia. Cum Veneţia este un oraş lipsit de vegetaţie, sensul acestei expresii se referă la o persoană care nu este pregătită sau pe care nu o ajută capul.