- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Dormiți cu telefonul la încărcat lângă pat? Top 6 riscuri la care vă expuneţi

14 Jul, 19:22 • Dobran Viorel
Mulți dintre noi au obiceiul de a-și încărca telefonul mobil lângă pat în timpul nopții, fără a lua în considerare posibilele riscuri. Este aproape un gest reflex să verificăm gradul de încărcare al telefonului și de multe ori să-l lăsăm în priză pe tot timpul nopții, pentru că pare cât se poate de firesc. Însă, specialiștii susțin că facem o mare greșeală, dacă ținem la durata de viață a aparatului.
Dormiți cu telefonul la încărcat lângă pat? Top 6 riscuri la care vă expuneţi

Telefonul a devenit aproape ca un apendice al celor mai mulţi dintre noi, nu ne despărţit de el nici la masă, nici la toaletă, nici la o şedinţă importantă, iar locului lui este lângă pernă la orele de somn, chiar dacă unii specialişti avertizează în legătură cu pericolul radiaţiilor.

Iar acesta nu este singurul, atunci când bateria dă semne de leşin, iar încărcarea peste noapte devine singura opţiune.

Deși poate părea convenabil, acest obicei poate avea consecințe negative asupra sănătății și siguranței. Iată câteva dintre principalele riscuri la care vă expuneți atunci când dormiți cu telefonul la încărcat lângă pat:

1. Risc de incendiu

Unul dintre cele mai mari riscuri este posibilitatea de incendiu. Încărcătoarele defecte sau neoficiale pot supraîncălzi telefonul și pot provoca incendii. Acest risc este amplificat dacă telefonul este așezat pe materiale inflamabile, cum ar fi pernele sau așternuturile.

Schimbare uriașă pentru românii care plătesc cu telefonul! Se modifică sistemul de plăți

2. Expunerea la radiații electromagnetice

Deși nivelurile de radiații emise de telefoanele mobile nu sunt întodeauna ridicate, expunerea prelungită și apropierea de telefon în timpul încărcării pot crește expunerea la radiații electromagnetice.

3. Interferențe cu somnul

Lumina albastră emisă de ecranul telefonului poate afecta producția de melatonină, hormonul responsabil pentru reglarea somnului. Chiar și notificările luminoase sau vibrațiile telefonului pot perturba somnul, ducând la un somn de calitate scăzută și oboseală.

4. Dependența de telefonul mobil

Dacă telefonul este la îndemână, tentația de a verifica notificările sau de a naviga pe internet înainte de culcare poate fi mare. Acest obicei poate prelungi timpul petrecut pe dispozitiv și poate reduce timpul de somn, afectând sănătatea mentală și fizică.

Funcția periculoasă de pe telefonul tău despre care sigur nu știi! Trebuie dezactivată neapărat. Te poate filma pe ascuns

5. Risc de supraîncărcare a bateriei!!!

Încărcarea telefonului peste noapte poate duce la supraîncărcarea bateriei, mai ales dacă dispozitivul nu are un sistem de gestionare a bateriei eficient. Supraîncărcarea poate reduce durata de viață a bateriei și poate provoca supraîncălzirea telefonului.

Te pregătești de un somn bun și observi că bateria telefonului tău e aproape consumată? Știm, primul instinct este să-l pui la încărcat și să-l lași peste noapte. Dacă vrei, însă, să te bucuri de smartphone-ul tău mult timp de acum înainte, ar fi bine să renunți la acest obicei nesănătos pentru bateria acestuia.

Află din acest material de ce greșești când alegi să-ți încarci telefonul peste noapte. Durata de viață a bateriei telefonului tău nu depinde doar de momentul în care aceasta a fost asamblată, deci de vârsta efectivă pe care o are, ci de mulți alți factori.

Printre aceștia se numără și fluctuațiile extreme de temperatură la care dispozitivul ar putea fi expus, numărul de ore pe care le petreci zilnic cu telefonul în mână, dar mai ales felul în care alegi să reîncarci acumulatorul acestuia.

Apple spune că atunci când un iPhone „rămâne încărcat complet pentru perioade lungi de timp, starea bateriei poate fi afectată”. La fel afirmă și producătorii de telefoane Android, inclusiv Samsung. „Nu lăsați telefonul conectat la încărcător pentru perioade lungi de timp sau peste noapte”, recomandă aceștia. Huawei precizează că „menținerea nivelului bateriei de la 30% până la 70% poate prelungi durata de viață a bateriei.”

6. Accidente neprevăzute

Dormitul cu telefonul conectat la încărcător poate duce la accidente neașteptate, cum ar fi smulgerea accidentală a cablului sau deteriorarea portului de încărcare. Acest lucru poate duce la defectarea încărcătorului sau a telefonului.

Sfaturi pentru a reduce riscurile atunci când încarci telefonul

  • Încărcați telefonul în afara dormitorului: Cel mai sigur este să încărcați telefonul într-o altă cameră, departe de pat.
  • Folosiți încărcătoare de calitate: Asigurați-vă că folosiți încărcătoare originale sau certificate pentru a evita riscurile de supraîncălzire și incendiu.
  • Dezactivați notificările: Pentru a evita perturbările somnului, dezactivați notificările sau activați modul „Nu deranjați”.
  • Utilizați un timer de priză: Dacă trebuie să încărcați telefonul lângă pat, folosiți un timer de priză pentru a opri încărcarea după câteva ore.
  • Evitați să așezați telefonul pe materiale inflamabile: Asigurați-vă că telefonul este așezat pe o suprafață dură și neinflamabilă în timpul încărcării.

Telefonul nu este singura problemă. Cele mai periculoase obiecte din casă: cum te expun riscului televizorul sau routerul

Televizoarele inteligente, routerele şi camere IP se află în topul celor mai nesigure dispozitive din locuinţe, arată un raport întocmit de Bitdefender şi producătorul de echipamente pentru reţele Netgear.

„Pe măsură ce echipamentele inteligente dispun de funcţionalităţi tot mai sofisticate precum conexiuni la Internet şi capacităţi multimedia, acestea tind să devină tot mai expuse la atacuri cibernetice. Totodată, reglementările de securitate slabe aplicate de furnizori transformă aceste dispozitive într-o ţintă atractivă pentru atacatori”, susţin specialiştii.

Potrivit unui comunicat de presă al producătorului de soluţii antivirus, în fiecare locuinţă se regăsesc, în medie, 21 de dispozitive conectate la Internet, iar în fiecare zi au loc în jur de zece atacuri care vizează reţelele de acasă.

Printre cele mai populare dispozitive dintr-o locuinţă inteligentă se află: televizoarele (27%), telefoanele mobile sau tabletele (28%), calculatoarele sau laptopurile (12%) şi consolele (2%).

Analiza de specialitate a scos în evidenţă faptul că, în 2023, cele mai multe vulnerabilităţi descoperite au afectat televizoarele smart (34%), prizele inteligente (18%) şi aparatele de înregistrare video DVR (13%).

„Majoritatea încercărilor de compromitere depistate în 2023 se bazează pe vulnerabilităţi comune, deja cunoscute, cu un grad de severitate ridicat (10). De altfel, atacatorii evită să folosească vulnerabilităţi cu impact mediu (cu un scor 6 sau mai mic) şi doar o mică fracţie a atacurilor exploatează parolele slabe sau autentificarea nesecurizată.

Principalul tip de atac identificat rămâne cel de manipulare a erorilor de cod, overflow, (28%), urmat de Denial of Service, atacuri care întrerup buna funcţionare a dispozitivelor IoT (27%) şi atacurile care vizează execuţia de cod periculos (13%)”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte predicţiile pentru anul 2024, experţii în securitate cibernetică susţin că, în contextul creşterii numărului de dispozitive conectate la internet, vor fi adoptate noi legi sau reglementări la nivel de industrie, precum protocoale de criptare, actualizări periodice de securitate şi mecanisme mai robuste de autentificare, pentru a asigura protecţia şi confidenţialitatea utilizatorilor.

Totodată, va fi nevoie de o consolidare a securităţii lanţurilor de aprovizionare pentru protejarea dispozitivelor IoT împotriva componentelor contrafăcute şi a altor factori care ar putea afecta funcţionarea acestora.

Metoda prin care îți poți încărca telefonul astfel încât bateria să dureze mai mult. Greșeala pe care toată lumea o face! 

Bitdefender îndeamnă atât utilizatorii de acasă, cât şi angajaţii să fie conştienţi de dispozitivele inteligente active din reţelele lor şi să le actualizeze constant cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare. În cazul în care unele dispozitive sunt depăşite, acestea trebuie înlocuite cu modelele mai noi.

Raportul se bazează pe date colectate de la 3,8 milioane de case inteligente din întreaga lume, protejate de tehnologia Netgear Armor powered by Bitdefender. Astfel, specialiştii Bitdefender au analizat 50 de milioane de dispozitive IoT care generează 9,1 miliarde de evenimente de securitate pentru a descoperi vulnerabilităţile exploatate, frecvenţa şi tipurile de atac.

Soluţiile Bitdefender pentru dispozitive inteligente blochează în jur de 2,5 milioane de ameninţări pe zi sau 1.736 de ameninţări pe minut.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Vești importante pentru clienții BCR. Un proiect unic se lansează în România
Vești importante pentru clienții BCR. Un proiect unic se lansează în România
Cine primește averea ta dacă nu ai copii? Totul despre împărțirea moștenirii
Cine primește averea ta dacă nu ai copii? Totul despre împărțirea moștenirii
Cum se prepară prăjitura cu gutui, ideală pentru sezonul rece. Iată câteva trucuri ca să-i dai o aromă deosebită
Cum se prepară prăjitura cu gutui, ideală pentru sezonul rece. Iată câteva trucuri ca să-i dai ...
Bonus de 1000 de lei la salariu pentru acești români. Cine sunt angajații care primesc bani în plus de sărbători
Bonus de 1000 de lei la salariu pentru acești români. Cine sunt angajații care primesc bani în plus ...
Magia Crăciunului 2024. Lista concertelor spectaculoase care ne vor încânta sărbătorile
Magia Crăciunului 2024. Lista concertelor spectaculoase care ne vor încânta sărbătorile
Impozit auto 2025. Sume colosale pentru șoferii din București! Cât vei plăti pentru mașina ta
Impozit auto 2025. Sume colosale pentru șoferii din București! Cât vei plăti pentru mașina ta
Top 10 cele mai frumoase filme de Crăciun. La ce producții te poți uita alături de familie de sărbători
Top 10 cele mai frumoase filme de Crăciun. La ce producții te poți uita alături de familie de sărbători
Testul care îți pune mintea la încercare: Poți găsi elful ascuns în această imagine în mai puțin de 10 secunde?
Testul care îți pune mintea la încercare: Poți găsi elful ascuns în această imagine în mai puțin ...
Top 10 cei mai nocivi crenvurști găsiți în supermarket. Dragoș Pătraru: „Aici avem una dintre cele mai mari păcăleli”
Top 10 cei mai nocivi crenvurști găsiți în supermarket. Dragoș Pătraru: „Aici avem una dintre ...
Orașul din România care a renăscut spectaculos. Metamorfoză completă cu fonduri europene!
Orașul din România care a renăscut spectaculos. Metamorfoză completă cu fonduri europene!
Donald Trump promite să scoată SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) „încă din prima zi de mandat”
Donald Trump promite să scoată SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) „încă din prima ...
Crin Antonescu, primele declarații după ce a fost numit candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale: „Eu nu m-am dat la o parte”
Crin Antonescu, primele declarații după ce a fost numit candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități ...
Idei inedite de cadouri de Crăciun 2024. Ce poți să oferi persoanei iubite ca să țină minte toată viața
Idei inedite de cadouri de Crăciun 2024. Ce poți să oferi persoanei iubite ca să țină minte toată ...
Se lansează programul „Investește în casa ta”, pentru românii cu vârste de până la 35 de ani. Vor putea face credit imobiliar cu avans de numai 5%
Se lansează programul „Investește în casa ta”, pentru românii cu vârste de până la 35 de ani. ...
Circulația pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău se deschide luni, 23 decembrie, de la ora 16:00
Circulația pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău se deschide luni, 23 decembrie, de la ora ...
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ...
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost implicat într-un accident rutier. Edilul și alte trei victime au fost transportați la spital
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost implicat într-un accident rutier. Edilul și alte trei ...
Un tânăr șofer cu permisul suspendat a murit la volanul unui BMW, după ce a fost izbit frontal de o dubă, pe contrasens
Un tânăr șofer cu permisul suspendat a murit la volanul unui BMW, după ce a fost izbit frontal de ...