Un medic din Botoșani se află acum sub control judiciar, după ce o echipă de polițiști au găsit în locuința doctorului, după mai multe percheziții, suma de 100.000 de euro, a relatat botosaneanul.ro.
Bărbatul taxa orice serviciu și pe deasupra, se comporta și urât cu pacienții. Mai precis, doctorul din Mitoc, le elibera scutiri elevilor contra cost și făcea internări fictive.
Bărbatul a devenit cunoscut în municipiul Botoșani, pentru că oferea scutiri contra unei sume de bani, ceea ce era ilegal, celor care aveau nevoie pentru a motiva absențele de la școală.
Unele licee nu mai acceptau scutiri de la el, deoarece devenise foarte popular. Pentru o scutire, doctorul cerea 30 de lei.
Un bărbat din localitate a povestit că medicul ar fi folosit datele copiilor săi și le-ar fi făcut internări fictive în spital. Acesta a aflat că cei mici ar figura cu peste 40 de internări în spital, în condițiile în care copiii nu au fost niciodată internați și nu au beneficiat de servicii.
Doctorul este acuzat că ar fi decontat ilegal fonduri în valoare de peste 150.000 de lei, iar polițiștii i-au percheziționat cabinetul său și locuința, confiscându-i peste 100.000 de euro. Acesta este în prezent sub control judiciar și nu are voie să mai profeseze.
Alte articole: Cel mai mare spital din județul Galați se confruntă cu o cruntă lipsă de sânge. Medicii trag semnale de alarmă „Tot amânăm la operat”