Nemţii de la Knauf urmează să investească peste 200 de milioane de euro în două fabrici. Marcel Ciolacu a adus aminte de investiția făcută și a mulțumit grupului Knauf la începutul ședinței de guvern.
„Vreau să mulțumesc grupului german Knauf ce investește în România peste 200 milioane de Euro în fabrici noi, la Huedin și Târnăveni. Faptul că investitori industriali de renume mondial cred în România ne dă speranțe și arată că viziunea noastră de reindustrializare este corectă. Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 10 ani este una singură – fabrici, uzine și combinate cât vezi cu ochii”, a transmis, joi, Marcel Ciolacu.
Citește și Zeci de noi locuri de muncă la Lidl România. Retailerul a deschis magazine noi
Compania germană a primit autorizaţie de construire pentru o investiţie de 75 mil. euro într-o fabrică de gips-carton şi profiluri metalice amplasată în oraşul Huedin din judeţul Cluj.
„Săptămâna aceasta s-a emis autorizaţia de construire pentru firma Knauf Gips, care va fi de peste 75 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiţie din judeţul Cluj. Intrăm în linie dreaptă cu această mare investiţie care sper eu că va schimba faţa oraşului nostru“, a spus primarul din Huedin, Mircea Moroşan.
Tot nemții de la Knauf au făcut o investiție de 140 milioane de euro în Târnăveni, judeţul Mureş, într-o fabrică de vată minerală din sticlă. Uzina produce 75.000 de tone de vată minerală pe an, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru pieţele din Europa Centrală şi de Est, și ar fi angajat peste 100 de persoane, de la muncitori calificaţi, la ingineri automatizare sau mentenanţă.
Citește și Câți bani ia pe lună un curier Glovo, în 2025. La ce sumă ajunge dacă se adaugă și bonusurile
În anii ’50, România a avut propria fabrică de ceasuri la un moment dat, în Arad. Angajaţii fabricau ceasul deșteptător mecanic, cu mecanism cu patru rubine. Pe spatele ceasului, în apropierea mecanismelor de reglare și armare, se găsește inscripția „N.I. 97534 – 81”, ce oferă informații despre model și anul în care a fost fabricat la celebra Fabrică de Ceasuri Victoria din Arad. După Revoluţie, noua fabrică s-a numit OREX. În ciuda prosperității sale, numărul angajaților a scăzut, iar în anii 2000 a ajuns să se închidă.