Data de 8 mai 2025 marchează 80 de ani de ka încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, cunoscută ca Ziua Eliberării.
Românii stabiliți în Germania vor avea o nouă zi liberă după ce guvernul de la Berlin a stabilit ca pe 8 mai să fie o sărbătoare unică legală. Așadar, toți cetățenii care locuiesc în Germania vor fi liberi pe acea dată și se vor putea relaxa la începutul lunii mai.
Data de 8 mai 2025 marchează 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, fiind cunoscută ca Tag der Befreiung (Ziua Eliberării). Pe 8 mai 1945, la Berlin-Karlshorst, Germania a semnat capitularea finală în fața Aliaților, punând capăt conflagrației mondiale. Evenimentul a fost confirmat de URSS, SUA, Marea Britanie și Franța, marcând un moment simbolic de pace la nivelul Europei.
În data de 9 mai, în Berlin, au loc mai multe ceremonii și evenimente care reamintesc de importanța păcii și lecțiile istoriei. Autoritățile de la Berlin au precizat că această inițiativă vizează creșterea gradului de conștientizare privind fragilitatea coexistenței pașnice.
„Coexistența pașnică nu este ceva ce poate fi considerat de la sine înțeles”, au transmis oficialii berlinezi pentru presa locală.
Berlin a instituit o sărbătoare publică specială pe data de 17 iunie 2028, care comemorează 75 de ani de la revolta muncitorilor din Germania de Est din 1953. Protestul muncitorilor din Berlinul de Est față de normele de muncă severe a escaladat într-o revoltă națională, iar represiunea brutală cu ajutorul tancurilor sovietice a dus la moartea a cel puțin 55 de germani, evenimentul devenind un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist.