Un produs extrem de îndrăgit din perioada comunismului, care a rămas în sufletul multor români, a revenit pe piață, fiind disponibil din nou în magazine. Este vorba despre biscuiții „Eugenia”, o gustare clasică și emblematică pentru România, care a captivat generații întregi, potrivit cancan.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Kaufland le dă clienților banii înapoi dacă așteaptă prea mult la coadă. Retailerul vine și cu oferte pe bandă rulantă la mii de produse
foto: Eugenia
Acești biscuiți, care costă acum doar 1,79 lei la Mega Image, au o istorie lungă și fascinantă, fiind creați pentru prima dată în 1947 și devenind rapid un produs popular în rândul consumatorilor din toată țara. De-a lungul anilor, biscuiții „Eugenia” au cunoscut mai multe modificări în ceea ce privește rețeta, forma și ambalajul, însă și-au păstrat esența: doi biscuiți crocanți umpluți cu o cremă aromată de rom.
Până în 1997, mai multe companii aveau dreptul să producă și să vândă acest produs, dar după înregistrarea mărcii „Eugenia” de către compania „Dobrogea”, aceasta a preluat controlul asupra brandului și l-a transformat într-un produs protejat. Începând din 2005, „Dobrogea” a relansat „Eugenia” sub o variantă premium, cu un ambalaj îmbunătățit pentru a păstra prospețimea biscuiților pe o perioadă mai lungă.
Ingredientele biscuiților „Eugenia” includ zahăr, făină de grâu, grăsime de palmier, cacao, arome de rom și vanilie și agenți de afânare. Deși în prezent există o diversitate largă de produse de pe piața dulciurilor, atât internaționale, cât și locale, „Eugenia” continuă să fie o alegere preferată de români, mai ales datorită legăturii emoționale pe care o au cu acest produs din copilărie.
Te-ar mai putea interesa și: Produsul posibil contaminat cu E.coli de care trebuie să vă feriți. Carrefour a anunțat retragerea lui din toate magazinele