- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Schimbare radicală! Satul din România, salvat de Regele Charles, transformat dintr-o ruină în patrimoniul UNESCO

06 May, 08:20 • Constantin Cristina
Regele Charles a salvat un sat din România, care se afla cu un picior în groapă și l-a transformat în patrimoniul UNESCO. Cum a ajuns Regele de la viața sa regală la ruina din România.
Schimbare radicală! Satul din România, salvat de Regele Charles, transformat dintr-o ruină în patrimoniul UNESCO

Regele Charles s-a lăsat purtat de amintirile copilăriei și a ajuns în satul Viscri din județul Brașov. Acesta a apreciat dintotdeauna simplitatea, în special pe cea găsită în Transilvania, la Viscri, a anunțat digi24.ro.

Citește și: New York Times, reportaj despre casa Prințului Charles din Transilvania. „Pentru aproximativ 200 de dolari pe noapte, cu mesele incluse, oamenii de rând sunt primiți cu bunăvoință”

Satul din România, salvat de Regele Charles, transformat dintr-o ruină în patrimoniul UNESCO

Charles a fost cucerit de mirosul pășunilor, plimbările pe cărările din zonă, florile colorate, dar și de animalele care ies din gospodării.

Satul Viscri adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, iar Viscri a fost trecut pe harta mondială a satelor tradiționale.

Ascuns între dealuri, la câțiva km de DN, Viscri este un sat pitoresc. Numărul turiștilor care ajung aici anual îl depășește cu mult pe cel al locuitorilor din zonă. Și ce bine că mai există acest sat. În anii 90 a fost în pericol de dispariție pentru că foarte multe familii de sași s-au mutat atunci în Germania.

A rămas aici o mâna de oameni. Puțini, dar hotărâți să readucă la viață spiritul acestui loc. Atât de motivați au fost încât au ajuns cu mesajul lor până la Regele Charles, pe atunci prinț. Și l-au convins să vină să le viziteze ulița. Iar de aici povestea e cunoscută.”, a relatat reporterul sursei citate.

Numărul locuitorilor nu este unul foarte mare, depășește cu puțin 400 de locuitori. Arhitectura este tipică caselor din satele săsești, cu culori vesele și priveliști de neratat.

„Chiar la baza uliței, la numărul 163, locuitorii din Viscri au un vecin special – Regele Charles al treilea. A cumpărat proprietatea în anul 2006 și de atunci a venit des pe aici. Nu e Palatul Buckingam, dar este un loc care i-a mers la suflet Regelui Charles al treilea. De altfel locuința are o poveste interesantă, aici se aflau, de fapt, două proprietăți ale unor frați și erau despărțite de un gard, pentru că cei doi nu se înțelegeau. După ani și ani le-a trecut supărarea și au construit o fântână, ca semn al împăcării”, a mai spus reporterul.

Casa pe care a cumpărat-o are două camere și este la fel ca pe vremea strămoșilor. Casa poate fi vizitată, însă nu poate fi cazat nimeni. Înainte ca satul să devină cunoscut, locuitorii și-au pus ambiția și au adus la viață meșteșugurile vechi.

„Prima dată când o venit aici în Viscri, bunicul meu o făcut armata un an și trei luni, o întins covor pe jos și așa l-o primit. O făcut în fața lui așa, ca la armata, o defilare și o zis că așa, așa, atunci o dat mâna cu bunicul meu și-o făcut schimb cu papucii.

O zis tu să ai de la mine ceva și io să am de la tine ceva. El o fost cu ideea să facem potcoave din astea mici. O zis, dacă o să vină turiști și o să fiți căutați ce puteți să le dați cadou? Io acolo mă jucăm așa și am făcut o potcoavă din asta mică și o zis „mă, asta-i viitorul tău!”, a spus Gabor Matei, potcovar.

Regele Charles, casa românească
Regele Charles, casa românească

„Faptul că există încă meșteșugari în satul ăsta cum ar fi fierarul, spre exemplu, unde mă duc cu ei să le prezint tehnică de fierărie de acum 150-200 de ani, foalele pe care le are fierarul au vreo 200 de ani la rândul lor… Soția lui fabrică faimoșii papuci din pâslă care au dus faima Viscriului în anii 90 și atunci le arăt copiilor niște meșteșuguri cumva dispărute din peisajul de astăzi ca să vadă cum se întâmplă lucrurile și le place tare ceea ce văd.”, a povestit Nicu Marin, ghid turistic.

În spatele porților săsești din Viscri se ascund multe pensiuni. Alexu a renunțat la viața din capitală și a cumpărat cu soția sa o casă dărăpănată și o șură, pe care le-au transformat în pensiune și restaurant.

„Suntem într-o sură, pe una dintre grinzi era încrustat 1869 parcă. Ne-a luat ceva timp până am învățat de la meșteri tradiționali ce înseamnă să repari un acoperiș din țiglă tradițională, cum se lătuiește, cum se tencuiește, cum se rostuiește folosind materiale locale, evitând utilizarea cimentului.

Gătim cu resurse locale, adică forță de muncă din sat, avem 12 colegi din comunitate, avem ingrediente locale culese de un coleg de pe o rază de 75 de km în proporție de 90 la sută și folosim rețete transilvănene moștenite de soția mea de la bunica ei.

Povestea asta de patrimoniu cultură transilvănean se găsește de la ceramică, la construcția barului, cu teracotă Mediaș, la băuturile pe care le servim, la mâncărurile pe care le gătim, la farfuriile în care vin servite preparatele.”, a detaliat Alexu Toader, proprietar pensiune.

Regele Charles, casa românească
Regele Charles, casa românească

Turiștilor, în special celor străini, le place tocmai faptul că ulița este neasfaltată, casele sunt conservate bine, iar gâștele mamei Gherda dau bine în pozele turiștilor. Doar mașinile fac peisajul diferit de acum câteva sute de ani, iar localnicii fac eforturi să le țină cât mai departe.

„Este foarte interesantă viața la țară, aici. Tocmai am vizitat Sibiu și Sighișoara și acum, am ajuns în zona rurală, totul este pitoresc – camerele, atmosfera, primirea, suntem surprinși plăcut de ceea ce am găsit aici”, a spus un turist.

„Am mai fost aici acum 46 de ani cu părinții și cu frații mei și este exact cum îmi aminteam. E că o călătorie în trecut. Sunt și lucruri care s-au schimbat în sat, bineînțeles, este un lucru bun, dar asta este exact ce sperăm să revăd.”, a mai spus un turist.

Deși a devenit între timp rege, proprietatea albastră din Viscri, de la numărul 163, păstrează numele „Casa prințului de Wales”. Este o excepție pe care Regele Charles o face la Viscri, semn al atașamentului față de acest loc.

Alte articole: Averea familiei regale! În urma moștenirii primite, Charles al III-lea o depășește pe regina Elizabeth II. Iată cât de bogat a ajuns prințul

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci