O casieriță care lucrează la un lanț celebru de supermarketuri a făcut câteva dezvăluiri uluitoare când a vorbit despre modul în care salariații și clienții sunt monitorizați zilnic. Deși meseria pare una ușoară, acest lucru nu este deloc așa, cel puțin pentru casierii de la supermarketurile din Europa.
În țara noastră, supermarketurile Lidl, Kaufland, Carrefour, Mega Image, sau Profi sunt foarte căutate iar retailerii oferă salarii deloc mici, ceea ce îi atrage pe mulți oameni. Totuși, o casieriță de la supermarketul Aldi, din Germania, a dezvăluit modul secret în care angajatorii îi spionează pe clienți și pe angajați, care face munca de la casa de marcat tot mai dificilă.
Această casieriță a dezvăluit că fiecare casă de marcat are montat un dispozitiv care numără produsele scanate pe minut sau pe bonul fiscal. Practic, retailerul reușește să afle imediat informații despre rapiditatea cu care casierii scanează alimentele, dar și despre media produselor cumpărate de cei care fac zilnic cumpărături de la magazin.
„Mulți clienți nu știu că există un contor în casele de marcat care măsoară viteza cu care sunt scanate produsele”, a spus aceasta. Acest contor nu are doar un scop statistic, ci devine un instrument de monitorizare strictă a ritmului de lucru al angajaților.
Trebuie să ajungi la peste 3.000 de scanări pe tură. Dacă nu reușești, primești un avertisment roșu”, a explicat ea, conform ZiarulRomanesc.de.