- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Sute angajați concediați într-o videoconferință de trei minute, fără nicio explicație. Printre ei se află și zeci de români

04 Mar, 17:30 • Cornel Ghimeșan
Sute de angajați au fost dați afară în timpul unei videoconferințe care a durat doar trei minute. Angajaților nu li s-a oferit nicio explicație pentru decizia luată de conducere.
Sute angajați concediați într-o videoconferință de trei minute, fără nicio explicație. Printre ei se află și zeci de români

Compania americană GrubHub, unde lucrează și circa 30-40 de români, a dat afară 550 de angajați dintr-o lovitură. Aceștia au primit vestea-șoc în timpul unei videoconferințe de 3 minute și 17 secunde. Nu au primit niciun avertisment prelabil și nici nu li s-a dat vreo explicație pentru această decizie.

GrubHub, companie cunoscută pentru serviciile sale de livrare de mâncare, a fost recent achiziționată de start-up-ul Wonder. Noua conducere a trecut rapid la restructurări masive, eliminând aproximativ 20% din angajați.

Citește și Anunț important pentru pensionari. Cum se face cumulul pensie cu salariul în 2025. La ce să fii atent ca să nu pierzi bani

Sute angajați concediați într-o videoconferință de trei minute

Angajații au primit această veste vineri, 28 februarie, a ora 16:00 (ora României). Angajații fuseseră deja deconectați de la platformele companiei cu puțin timp înainte de apel, fără să li se ofere vreo explicație.

Ulterior, conducerea și-a justificat decizia. „Ne rafinăm strategia de afaceri și ne pregătim să ne integrăm complet cu Wonder. Unul dintre obiective este să reducem ierarhiile și să aducem liderii mai aproape de activitatea propriu-zisă. Din păcate, acest lucru a dus la eliminarea mai multor posturi în întreaga organizație”.

Angajații disponibilizați au fost înștiințați de faptul că vor primi nouă săptămâni de plată, iar dacă acceptă să semneze acordul de concediere până pe 7 martie, vor primi o compensație suplimentară echivalentă cu 12 săptămâni de salariu.

Citește și Peste 100 de milioane de euro pentru tineri și seniori! Vezi cum poți pune mâna pe finanțare!

Potrivit consultantului HR Doru Șupeală, aproximativ o treime dintre angajații români ai companiei au fost afectați. „La începutul zilei de vineri, GrubHub avea 95 de angajați români. 54 dintre ei au fost chemați la sesiunea online de concediere, iar până la finalul zilei, 30-40 au fost confirmați ca fiind concediați”.

Printre angajați concediați se află și ingineri software, specialiști în suport tehnic, dar și angajați din departamentele de marketing, HR și customer service. În ciuda impactului major asupra vieții lor profesionale. Românii afectați lucrau fie pe contracte individuale de muncă, fie ca PFA sau prin SRL-uri colaboratoare cu GrubHub Business Acceleration Technologies SRL.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult