- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Tranzacția dintre Enel România și PPC se apropie de final. Achiziție de 1.3 miliarde de euro

28 Feb, 16:06 • Polojan Tudor
Compania publică de electricitate din Grecia, PPC, a continuat procesul pentru achiziția companiei Enel România. Grupul italian își vinde acțiunile din țara noastră, iar procesul se îndreaptă către o direcție bună.
Tranzacția dintre Enel România și PPC se apropie de final. Achiziție de 1.3 miliarde de euro

Grecia se află în ultima etapă pentru achiziția afacerilor grupului Italian din România, Enel! PPC va plăti 1.3 miliarde de euro, dintre care 500-600 milioane din această sumă reprezintă datoriile, spune economica.net.

Compania greacă va achita 500 milioane de euro din fonduri proprii, urmând să se împrumute de încă 800 pentru a finaliza tranzacția. Aceasta va fi prima achiziție pe care PPC o face în afara granițelor.

Până la ora actuală, sursele spun că aceasta ar fi ultima zi de negociere, în timp ce altele afirmă că termenul va suferi o modificare și va fi extins cu câteva zile. În afara acestor detalii, directorul general al grupului de utilități Enel, Francesco Starace, a menționat la jumătatea acestei luni că vânzarea merge „în direcția potrivită”.

Inițial, vânzarea activelor din România a fost prelungită până la data de astăzi, 28 februarie. La jumătatea lui decembrie 2022, compania grecească a semnat un acord cu grupul italian de utilități, pentru posibila achiziție. PPC a analizat inclusiv posibilitatea de a cumpăra domeniul din Bulgaria, ca urmare a dorinței de extindere în străinătate.

Mai citește și: Europa se îndreaptă către o criză de apă. Semnal de alarmă la nivel european. Franța introduce restricții de consum

Tranzacția dintre Enel România și PPC se apropie de final. Achiziție de 1.3 miliarde de euro
Tranzacția dintre Enel România și PPC se apropie de final. Achiziție de 1.3 miliarde de euro

Enel continuă să vândă

Enel a confirmat că intenționează să vândă active a căror valoare este estimate la 21 miliarde de euro, tocmai pentru a-și reduce datoria netă. Compania se va concentra pe prezența ei în 6 țări. Domeniile din Argentina și Peru au fost și ele supuse unei analize în vederea unei posibile vânzări, până la finalul acestui an.

„Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am ”saturat” spaţiul pentru investiţii în reţele si am ajuns – mai mult sau mai puţin – într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere.

Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai răi decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii.

Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat.

S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo”, spune Francesco Starace.

Te-ar mai putea interesa și: Alianța nucleară din Europa. 12 state se unesc să promoveze energia nucleară. Virgil Popescu este și el la Stockholm

Urmărește Daily Business pe Google News
Pasionat de tot ce înseamnă viață, de la scris până la bucătăria internațională, de la fotografie la istorie, de la muzică la abstract. Cu o dorință arzătoare de a spune lucrurilor pe nume, ... citește mai mult
Alte articole
Câți bani face Ilinca Vandici din afacerea cu parfumuri. Proiectul vedetei se bucură de un mare succes
Câți bani face Ilinca Vandici din afacerea cu parfumuri. Proiectul vedetei se bucură de un mare succes
Brigitte Pastramă, cadou de peste 100.000 de euro din partea soțului. Nu oricine și-ar permite un asemenea lux
Brigitte Pastramă, cadou de peste 100.000 de euro din partea soțului. Nu oricine și-ar permite un ...
Transportul public devine gratuit din 1 ianuarie 2025. Măsura luată de primar pentru combaterea poluării
Transportul public devine gratuit din 1 ianuarie 2025. Măsura luată de primar pentru combaterea poluării
Dan Șucu, noul patron al echipei Genoa. Finanțatorul Rapidului a preluat 77% din acțiunile legendarului club din Italia
Dan Șucu, noul patron al echipei Genoa. Finanțatorul Rapidului a preluat 77% din acțiunile legendarului ...
Elena Lasconi îi cere lui Klaus Iohannis să-și dea demisia: „Să facă asta dacă are onoare”
Elena Lasconi îi cere lui Klaus Iohannis să-și dea demisia: „Să facă asta dacă are onoare”
Auchan retrage de pe piață un produs consumat de mulți români. O bacterie periculoasă a fost descoperită
Auchan retrage de pe piață un produs consumat de mulți români. O bacterie periculoasă a fost descoperită
Prognoza meteo 19 decembrie 2024. Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toată țara
Prognoza meteo 19 decembrie 2024. Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în toată țara
Ce salariu are o farmacistă în Franţa. Elena Andreea rupe tăcerea: diferenţe uriaşe faţă de România
Ce salariu are o farmacistă în Franţa. Elena Andreea rupe tăcerea: diferenţe uriaşe faţă de România
Motivul pentru care fondatorul TikTok nu își lasă copiii să folosească aplicația. În 2021, a fost declarat cel mai popular site web
Motivul pentru care fondatorul TikTok nu își lasă copiii să folosească aplicația. În 2021, a fost ...
Schimbare majoră în învăţământ! O categorie de elevi va putea termina liceul mai repede. Vor putea promova doi ani într-unul singur.
Schimbare majoră în învăţământ! O categorie de elevi va putea termina liceul mai repede. Vor putea ...
Val de concedieri înainte de Crăciun la o companie importantă din România. Aproape 300 de români rămân fără locuri de muncă în prag de sărbători
Val de concedieri înainte de Crăciun la o companie importantă din România. Aproape 300 de români ...
Creșterea pensiilor și salariilor din 2025, pusă sub semnul întrebării. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL: „Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor și a pensiilor. Efectiv, România nu își permite să mai adauge 25 de miliarde la deficit!”
Creșterea pensiilor și salariilor din 2025, pusă sub semnul întrebării. Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte ...
Categoria de angajați care va beneficia de o majorare salarială de 1.000 de lei începând din 2025. Salariile acestora au crescut cu aproximativ 40% în ultimii doi ani
Categoria de angajați care va beneficia de o majorare salarială de 1.000 de lei începând din 2025. ...
Cum să îți îmbunătățești rapid pronunția în limba germană
Cum să îți îmbunătățești rapid pronunția în limba germană
Prețurile la cazare, în Craiova, în preajma sărbătorilor, de 2 sau 3 ori mai mari decât în marile capitale europene
Prețurile la cazare, în Craiova, în preajma sărbătorilor, de 2 sau 3 ori mai mari decât în marile ...
De ce terasa Stuf din Vama Veche a fost pusă la pământ. Beach-barul legendar a scris istorie în Vamă timp de un sfert de secol
De ce terasa Stuf din Vama Veche a fost pusă la pământ. Beach-barul legendar a scris istorie în Vamă ...
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari, Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari, Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Avertisment dur făcut de specialişti: „Vom intra în sevraj economic”/ Ciolacu: „România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică”
Avertisment dur făcut de specialişti: „Vom intra în sevraj economic”/ Ciolacu: „România ...