Agenda lui Moş Crăciun este plină de pe acum, pentru serbările de la grădiniță, școală și petrecerile marilor corporații din România. Cu toții vor să închirieze un „Moș Crăciun”, care să aducă darurile copiilor, un spiriduș și chiar o doamnă Crăciun.
Milioane de copii așteaptă venirea lui Moș Crăciun și eventual o întâlnire cu cel mai iubit bătrân din lume.
Moș Crăciun vine la grădiniță sau la școală, acasă, dar și la serviciul părinților. Nu e timp de pierdut când milioane de copii aşteaptă întâlnirea cu Moş Crăciun. Iar agenda e extrem de încărcată: Moşul vine la grădiniţă sau la şcoală, acasă, în familie, dar şi la părinţi la serviciu.
„Moşul e foarte foarte ocupat, primesc foarte multe scrisori şi trebuie să le onorez. Ajunge la toată lumea! Trebuie să ajung, pentru că asta e bucuria copilului”
, spune un Moş Crăciun.
Pe grupurile online ale părinţilor e deja panică. Serbările se ţin în aceleaşi zile si aproape la aceleaşi ore. Cei care stau liniştiţi acum sunt cei care au făcut rezervări în urmă cu o lună.
„Avem pe data de 18 – 30 de comenzi, pe 19 – 34 de comenzi, 45 de comenzi pe 20 şi pe 24 avem 110. Avem 24 de Moşi Crăciuni toţi cu barbă naturală, spiriduşi, crăciuniţe. Preţurile pornesc de la 350 de lei şi pot ajunge până la 650 de lei”
, spune Niculae Marius, manager.
Vârsta moşului, dar şi barba cresc preţul. „Primesc cadouri de la Moş Crăciun la finalul serbării, acasă se strâng mai multe familii, prieteni. La corporaţii de obicei ne cheamă pentru copiii angajaţilor. Mai mergem şi în magazine, moşul merge şi în supermarketuri”, explică Valentina Vîlceanu, manager, potrivit observatornews.ro.
Moș Crăciun, așa roșu și gras cum îl știți, exista înaintea băuturii răcoritoare care se pune că l-a inventat. Ea doar l-a folosit cu atâta exces de entuziasm încât oamenii au început să îi confunde în perioada asta.
Îmbrăcat în roșu, cu obrajii rumeni, barba lungă și o burtică simpatică cei mai așteptat și iubit moș din lume va coborî în curând pe hornul caselor pentru a răsplăti cu dulciuri și jucării copiii cuminți și ascultători. Moș Crăciun, căci despre el este vorba, este cu siguranță un personaj cunoscut în întreaga lume.
Totuși, puțin sunt cei care știu legenda care leagă nașterea Domnului de sosirea moșului în noaptea de Ajun.
Nu sunt puțini cei care cred că Moș Crăciun trăiește în Laponia, alături de soția sa, Crăciunesa și de spiridușii care îl ajută să facă jucării pentru a le dărui în noaptea de Ajun copiilor cuminţi sau cei care spun că moșul e un spirit care colindă pământul, cu sania trasă de reni, pentru a răsplăti copiii ascultători. Există nenumărate legende care explică apariția cadourilor sub Bradul de Crăciun.
Una dintre acestea spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găsește acasă pe soția acestuia, Crăciuneasa și îi cere acesteia adăpost.
Crăciuneasa nu a stat mult pe gânduri, însă știindu-și soţul rău și necredincios, nu o primește în casă și o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, fără să-i spună soțului ei, Crăciuneasa o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus.
Aflând Crăciun, acesta își pedepsește soția și îi taie mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului o vindecă și îi lipește mâinile la loc.
Văzând această minune și aflând că în grajdul sau S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel “primul creștin”.
Se spune ca el s-a căit atât de mult, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci, iar, de atunci, în fiecare an, în Ajunul Nașterii Domnului, Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn și ne pune sub brad cadourile mult așteptate.
Legenda moșului sărman
Se spune că Moș Crăciun a existat demult și că era un bătrân care făcea jucării.
Îi plăcea atât de mult acest lucru, încât le făcea pe tot parcursul anului, iar pe data de 25 decembrie el le vindea la un târg (le vindea foarte ieftin, pentru că oamenii nu erau prea înstăriți).
Într-o zi, de Crăciun, pe drumul de întoarcere de la târg spre casă, bătrânul zărește la fereastră trei copii care nu primiseră nimic în acea zi specială.
Bătrânul vede că acei copii sunt trişti şi doreşte să le ofere ceva; nu mai avea nicio jucărie la el, pentru că era prima dată când le vânduse pe toate. Şi-a dorit atât de mult să le dea o jucărie în dar şi aşa, printr-o minune, pe fundul sacului a apărut una.
În felul acesta, le-a făcut o bucurie copiiilor. Atunci şi-a dorit să poată să facă jucării pentru toţi copiii, chiar şi pentru cei sărmani, care nu pot să-şi cumpere jucăriile mult visate.
În faţa lui a apărut o căprioară rănită. Bătrânul a bandajat-o, iar aceasta, în semn de mulţumire, a făcut să apară renii şi sania. Straiele vechi şi zdrenţuite ale bătrânului s-au schimbat în unele frumoase şi roşii. Aşa a apărut Moş Crăciun.
Legenda păstorului bătrân şi a câinelui credincios
Această legendă este povestea unui păstor bătrân și a câinelui său credincios. La lăsarea serii, bătrânul își dorește să-și găsească un loc în care să poată să stea peste noapte.
Mergând el prin noapte, câinele începe să-i vorbească. Îi spune că vede o stea extrem de frumoasă pe cer și îl îndeamnă să o urmeze. Bătrânul este de acord și urmează împreună lumina stelei.
La un moment dat, într-un pustiu, găsesc un grajd în care se află o femeie și Pruncul Ei. Pentru că afară se făcea din ce în ce mai frig, vitele din grajd încercau să-L încălzească, cu respirația loc, pe cel mic și pe mama Lui.
Văzând acestea, pastorul (care era de fapt Moş Crăciun) învelește femeia și copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Pentru a nu-i fi frig peste noapte, bătrânul se așează între oi, să se încălzească.
Dis de dimineață, cum pleacă din grajd, este înconjurat de o lumină albă și strălucitoare. Acesta își dă seama că a venit sfârșitul și ajunge în fața lui Dumnezeu.
Pentru că i-a oferit Maicii și Pruncului haina ce o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit și l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Moș Crăciun i-a rămas numele până în zilele noastre.